ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3014/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.A., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat recunoașterea dreptului său de a beneficia de scutire la plata impozitului pe salarii, începând cu data eliberării certificatului de „Luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989”, 14 noiembrie 1996 și restituirea impozitului pe salariu, reținut nelegal pe o perioadă de 3 ani, anterioară introducerii cererii. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de titular al certificatului de „Luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 remarcat prin fapte deosebite”, seria FD nr. 04411 din 14 noiembrie 1996, precum și de titular al brevetului, conferit prin Decretul Prezidențial nr. 37/2000, beneficiază de scutire la plata impozitului pe salariu potrivit prevederilor din Legea nr. 42/1990, republicată în 1996, cu modificările ulterioare și prevederile H.G.

nr. 566/1996. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 101/F-C din 21 octombrie 2002, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută în Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii. S-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 32/1991, scutirile de la plata acestui impozit se acordă de către persoanele fizice sau juridice la care sunt angajați salariații care solicită acest lucru, în baza unei cereri la care se anexează actele doveditoare ce atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Ea se aplică începând cu luna următoare depunerii cererii.

Art. 15 din lege arată că împotriva modului în care se aplică prevederile legii de către persoanele fizice sau juridice la care sunt angajați, salariații se pot adresa cu plângere direct acestora, în termen de 30 de zile de la data reținerii impozitului. Persoana fizică sau juridică care a făcut angajarea, este obligată ca în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii, să procedeze la verificarea modului de determinare a venitului lunar impozabil și a impozitului de plată și să emită o decizie care să cuprindă rezultatele verificării, decizie care se comunică salariatului în cauză.

Conform art. 16 din lege, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei date de cel care a făcut angajarea, salariatul poate face contestație adresată Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, pe a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul, persoana fizică sau juridică al cărei angajat este, aceasta fiind obligată să o soluționeze în termen de 30 de zile de la înregistrare, printr-o decizie care se comunică salariatului în cauză. În termen de 30 de zile de la comunicare, împotriva deciziei date de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, salariatul poate face apel la Ministerul Finanțelor care, în termen de 40 de zile de la înregistrare, este obligat să îl soluționeze.

Soluția dată de Ministerul Finanțelor este definitivă și se comunică salariatului în cauză. S-a mai arătat că cererea adresată de reclamant Ministerului Finanțelor Publice, nu înseamnă îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, având în vedere că, potrivit principiului că specialul se derogă de la general, sunt aplicabile dispozițiile Legii speciale, respectiv ale Legii nr. 32/1991, republicată, privind contenciosul administrativ, care este norma de drept generală. Considerând hotărârea nelegală și netemeinică, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță. S-a arătat că instanța a soluționat pricina pe o excepție invocată din oficiu, fără a reține că obiectul acțiunii îl constituie refuzul pârâtului de a-i soluționa cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

De altfel, procedura prealabilă în litigiul de față nu trebuia să fie îndeplinită în conformitate cu Legea nr. 32/1992, republicată, întrucât această lege a fost abrogată în totalitate pe data intrării în vigoare a O.G. nr. 73/1999. Art. 70 din acest act, prevede că la data intrării sale în vigoare la 1 ianuarie 2000, se abrogă Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe venit (M. Of. nr. 185/12.08.1996), modificată și completată prin O.G. nr. 62/1997 (M. Of. nr. 226/30.08.1997 ), aprobată și modificată prin Legea nr. 75/1998 (M. Of. nr. 144/09.04.1998 ), prevedere cuprinsă în art. 86 al ordonanței. Trimiterea instanței la o procedură reglementată de această lege, abrogată în întregime la 1 ianuarie 2000, nu are suport legal.

În subsidiar, se arată că dacă s-ar fi impus o procedură prealabilă, aceea era cea prevăzută de Legea nr. 29/1990 pe care a realizat-o. Recursul este fondat. Din verificarea obiectului acțiunii, rezultă că reclamantul-recurent a chemat în judecată Ministerul de Finanțe, pentru a se constata refuzul nejustificat al acestei instituții de a-i recunoaște dreptul de a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe salariu, începând cu data eliberării certificatului de „Luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989”, 14 noiembrie 1996 și restituirea impozitului pe salariu, reținut nelegal pe o perioadă de 3 ani, anterioară introducerii cererii. Față de obiectul acțiunii, în cauză își găsesc aplicarea dispozițiile Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, astfel că este necesar a se verifica dacă este îndeplinită procedura prevăzută de aceasta, or, în cauză aceasta a fost îndeplinită.

Reținerea instanței că în cauză trebuia îndeplinită procedura prevăzută de Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salariu, este greșită față de obiectul acțiunii și având în vedere că dispozițiile acestei legi au fost abrogate în totalitate, la data intrării în vigoare la 1 ianuarie 2000 a O.G. nr. 73/1999. În consecință, în baza art. 313 C. proc. civ. și art. 3 pct. C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimitere spre soluționare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.A. împotriva sentinței nr. 101/F/C din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre soluționare la Curtea de Apel Pitești. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.