ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1303/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de N.I. împotriva sentinței civile

nr.98 din 4 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă Direcția Generală

de Muncă și Solidaritate Socială a Municipiului București,

prin consilierul juridic D.A.T. lipsind recurentul-reclamant N.I.

Procedura

completă.

Curtea,

din oficiu, a pus în discuție competența materială   a

soluționării cauzei, în raport cu prevederile Decretului-Lege

nr.118/1990, republicat, și cu dispozițiile Codului de procedură

civilă.

Consilierul

juridic D.A.T. a învederat că excepția de necompetență

materială a instanței sesizate de reclamant a fost invocată

și în fața acesteia, dar a fost respinsă, ca nefondată. A

precizat că, în cauză, competent este Tribunalul București –

Secția de contencios administrativ, având în vedere că pârâta este

autoritate a administrației publice la nivel județean, nu central.

Curtea

a rămas în pronunțarea cu privire la excepția pusă în

discuție.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București – Secția

contencios administrativ, reclamantul N.I. a contestat decizia nr.70/2000

emisă de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate

Socială a Municipiului București, prin care i s-a respins cererea

privind stabilirea calității de beneficiar al Decretului-Lege

nr.118/1990, modificat.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin decizia

atacată nu i s-a recunoscut perioada de persecuție politică,

deși a depus suficiente dovezi din care să rezulte că a fost

marginalizat profesional în perioada dictaturii comuniste.

Curtea

de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.98 din 4 februarie 2002, a respins ca

nefondată acțiunea.

În

motivarea soluției instanța a reținut că, de fapt,

reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre

prin care să se constate că începând cu data de 30 iunie 1977 și

până la data când va fi emisă o hotărâre

judecătorească definitivă a fost persecutat din motive politice,

în sensul că a fost retrogradat din funcția de tehnician în cea de

strungar, depunând numeroase înscrisuri care constituie indicii în sensul

că reclamantul a fost marginalizat profesional pe considerente politice.

A

mai reținut că, prin decizia nr.70/2000 a D.M.S.S. București,

cererea reclamantului a fost respinsă ca tardivă, în raport cu data

de    15 martie 2000, stabilită prin art.8(3) din Legea nr.18/2000, ca

termen limită de depunere a cererilor întemeiate pe Decretul-Lege

nr.118/1990.

A

concluzionat că, întrucât cererea reclamantului a fost înregistrată

abia la 31 mai 2000, față de prevederile de lege arătate,

decizia emisă de pârâtă este legală și temeinică.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, susținând, în

esență că instanța și-a întemeiat soluția pe

dispozițiile Legii nr.18/2000, care este în contradicție cu

Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

A

susținut, totodată, că deși a administrat suficiente dovezi

din care rezultă că în timpul dictaturii ceaușiste a fost

persecutat politic, marginalizat profesional, instanța nu s-a

pronunțat asupra lor.

Cum

însă, s-a invocat din oficiu, excepția de necompetență

materială a curții de apel în soluționarea în primă

instanță a cauzei, excepție care are caracter peremptoriu,

urmează a fi examinată cu precădere față de motivele

de casare invocate de recurent.

Este

de netăgăduit că obiectul litigiului îl reprezintă

contestarea unei decizii emise de D.G.M.S.S.

Având

în vedere obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, se

constată că, în speță, competența de a judeca

aparține, în primă instanță, tribunalului.

Potrivit

dispozițiilor art.2 pct.1 din Codul de procedură civilă,

coroborat cu pct.1 și art.3 din O.U.G. nr.59 din 27 aprilie 2000 privind

modificarea și completarea O.U.G. nr.138/2000, curțile de apel

judecă în primă instanță procesele și cererile în

materie comercială și al căror obiect are o valoare de peste 10

miliarde lei, precum și procesele          și cererile în materie de

contencios administrativ privind actele autorităților și

instituțiilor centrale.

Având

în vedere că Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială nu este un organ central, recursul urmează a fi

admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului București – Secția

contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de N.I. împotriva sentinței civile nr.98 din 4 februarie

2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului București – Secția contencios

administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.