ÎCCJ, Decizia nr. 237/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 148 din 5

septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5529/P/2003, Tribunalul Caraș

Severin, secția penală, a respins cererea Parchetului Național Anticorupție de

prelungire cu 30 de zile a duratei arestării preventive privind pe inculpatul

I.I., arestat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.

254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Parchetul Național Anticorupție,

Serviciul Teritorial Timișoara, a declarat recurs împotriva acestei încheieri,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

La termenul din 8 septembrie 2003,

fixat la Curtea de Apel Timișoara, inculpatul I.I., invocând temeiurile

înscrise în art. 47 alin. (1) și (2) și art. 48 lit. d) C. proc. pen., a

formulat cerere de recuzare a completului de judecată.

Prin încheierea nr. 39/PI din 8

septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 7041/P/2003 al Curții de Apel

Timișoara, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de inculpatul I.I.

În aceeași zi, la reluarea ședinței

de judecată, inculpatul a formulat o nouă cerere de recuzare, întemeiată pe

aceleași dispoziții ale art. 47 alin. (1) și (2) și art. 48 lit. d) C. proc.

pen., privind pe toți judecătorii Curții de Apel Timișoara.

Sesizată, Curtea Supremă de

Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 82 din 8 septembrie 2003, a

respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de

Apel Timișoara, formulată de inculpatul I.I. în dosarul nr. 6964/2003 al Curții

de Apel Timișoara.

S-a învederat că din actele

dosarului rezultă că inculpatul a formulat cererea de recuzare a tuturor

judecătorilor Curții de Apel Timișoara, fără să precizeze cazurile de

incompatibilitate pentru fiecare judecător în parte, de la toate secțiile, deși

prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen. se prevede că recuzarea care privește

întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazurilor de

incompatibilitate în care se află fiecare judecător al instanței respective.

Făcându-se referire la împrejurarea

că noua cerere de recuzare a fost formulată de inculpat numai după ce i s-a

respins prima cerere de recuzare a completului de judecată, s-a motivat că

această succesiune de cereri denotă intenția inculpatului de a întârzia

soluționarea cauzei.

În final, s-a subliniat că, dacă întregul

corp de judecători ai curții de apel s-ar fi aflat în cazuri de

incompatibilitate prevăzute de lege, nimic nu l-ar fi împiedicat pe inculpatul

petiționar să invoce cu prioritate acele cazuri, în raport cu motivele prin

care a vizat doar pe cei trei judecători recuzați inițial, astfel că învestirea

instanței supreme cu noua cerere constituie un abuz de drept din partea sa și

impune respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul I.I. a declarat recurs, susținând, în esență, că instanța a făcut o

greșită aplicare a legii, deoarece nu s-a pronunțat asupra prelungirii

arestării preventive, deși era obligată potrivit art. 52 alin. (5

1

)

C. proc. pen., și nici nu a ținut seama că mai mulți judecători ai Curții de

Apel Timișoara sunt incompatibili.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, prin art. 52 alin. (5

1

)

C. proc. pen. se prevede că „în cauzele în care sunt inculpați arestați

preventiv, când se recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară

competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra

recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute

de lege”.

Or, câtă vreme inadmisibilitatea

cererii de recuzare era vădită, aceasta fiind formulată fără ca inculpatul

petiționar să se conformeze dispoziției imperative a art. 52 alin. (5) C. proc.

pen., potrivit căreia „abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță

trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care

se află fiecare judecător”, în mod corect s-a dispus să fie respinsă, ca

inadmisibilă, fără a se mai examina problema prelungirii arestării preventive,

a cărei soluționare rămâne în competența instanței firești să judece cererea de

recuzare a cărei admisibilitate nu a putut fi contestată.

De altfel, este de observat că, așa

cum rezultă din minuta deciziei pronunțate în cauză la data de 8 septembrie

2003, în urma respingerii cererii inițiale de recuzare, formulată împotriva

celor trei judecători din complet, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul

declarat de procuror, a casat încheierea nr. 148 din 5 septembrie 2003 a

Tribunalului Caraș Severin și, rejudecând, a dispus prelungirea arestării

preventive a inculpatului I.I. pe timp de 30 de zile, respectiv pe perioada 9

septembrie 2003 – 8 octombrie 2003, inclusiv.

Pe de altă parte, susținerea

formulată în sensul că, prin încheierea atacată, nu s-a ținut seama de

împrejurarea că mai mulți judecători ai Curții de Apel Timișoara ar fi

incompatibili, nu poate avea relevanța ce i se atribuie câtă vreme, pe lângă că

o atare susținere demonstrează ea însăși inconsistența unei cereri de recuzare

ce vizează pe toți judecătorii instanței, iar nu doar pe unii, caz în care nu

s-ar justifica sesizarea instanței supreme, dar nici nu poate suplini cerința,

expres prevăzută în art. 52 alin (5) C. proc. pen., ca recuzarea care privește

întreaga instanță „să cuprindă indicarea concretă a cazului de

incompatibilitate în care se află fiecare judecător”.

În consecință, constatându-se

netemeinicia motivelor de casare invocate de inculpat și cum alte motive,

susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, urmează ca recursul

să fie respins ca nefondat.

Totodată, mai urmează ca inculpatul

să fie obligat să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.I., împotriva încheierii nr. 82 din 8 septembrie 2003

a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă pe inculpat să plătească statului

suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică azi,

15 septembrie 2003.