ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr.1260 din 2 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția
contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea formulată de
reclamanta L.V., în contradictoriu cu Uniunea Avocaților din România și Baroul
București.
Pentru a
pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamanta, prin
acțiunea înregistrată la data de 29 martie 2001, a cerut anularea deciziei
nr.1035/2000 emisă de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaților din România prin
care i-a fost respinsă cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea
în profesia de avocat, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
decizie de numire în profesia de avocat, cu obligarea Baroului București să o
înscrie în tabloul avocaților stagiari.
Respingând
acțiunea, instanța de fond a motivat că decizia a cărei anulare s-a cerut este
legală și temeinică, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr.51/1995
și ale Statutului profesiei de avocat și pe baza constatărilor Comisiei
permanente din care a rezultat că reclamanta a exercitat activități specifice
profesiei de avocat în afara prevederilor legale.
Împotriva
acestei soluții a formulat recurs reclamanta care, fără a invoca vreunul dintre
motivele prevăzute la art.304 C. proc. civ., a criticat hotărârea instanței de
fond reluând, în esență, susținerile făcute prin acțiune, potrivit cărora
respingerea cererii sale de primire în profesia de avocat cu scutire de examen
este consecința relațiilor conflictuale în care s-a aflat cu decanul Baroului
Iași, membru al Consiliului Uniunii Avocaților din România.
Recursul
este nefondat.
Potrivit
prevederilor art.14 alin. (1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și
exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României, Partea I
nr.116 din 9 iunie 1995, dreptul de primire în profesia de avocat se obține pe
baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi și Statutului
profesiei de avocat.
De la
această regulă, art.14 alin. (2) a enumerat excepțiile, între care și aceea
că, poate fi primit în profesie cu scutire de examen, licențiatul unei
facultăți de drept, dacă în cel mult 6 luni de la promovarea examenului de
licență solicită înscrierea ca avocat stagiar.
Prin
decizia nr.1035 din 15 decembrie 2000 adoptată de Comisia Permanentă a Uniunii
Avocaților din România, comunicată recurentei-reclamante la data de 26 ianuarie
2001 a fost respinsă cererea acesteia de primire în profesia de avocat cu
scutire de examen, fiind avute în vedere constatările făcute de comisie la 4
noiembrie 2000 și sesizările Baroului Iași, din care rezultă că aceasta
începuse să exercite profesia de avocat deși nu obținuse această calitate în
condițiile legii.
Într-adevăr,
la data de 14 aprilie 2000, recurenta-reclamantă încheiase un contract de
colaborare ca avocat, cu un cabinet individual de avocatură, având ca obiect
exercițiul liber al profesiei de avocat activitate care a fost constatată la o
inspecție efectuată de Administrația Financiară Iași.
Astfel
fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond că actul administrativ atacat
este legal și temeinic, respingerea cererii de către Comisia Permanentă a
U.A.R. fiind corectă, astfel că recursul de față va fi respins ca nefondat.
Este
adevărat că instanța de fond nu a pus în discuția părților, din oficiu,
excepția prematurității acțiunii, în raport cu prevederile art. 58 lit. h) din
Legea nr.51/1995 potrivit cărora deciziile Comisiei Permanente se contestă la
Consiliul Uniunii, iar nu direct la instanța de judecată, precum și în raport
cu prevederile art. 4 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ,
dar soluția de respingere a acțiunii este temeinică, iar aspectul
prematurității acțiunii nu mai putea fi invocat din oficiu în recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de L.V. împotriva sentinței civile nr.1260 din 2 octombrie
2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca
nefondat.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2004.