ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 580 din 24 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis, astfel cum a fost completată, acțiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Avocaților din România și ca urmare, au fost anulate deciziile nr. 1429 din 30 ianuarie 2004 și nr. 9215 din 14 februarie 2004. A fost obligată pârâta să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen, la Baroul Giurgiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Având o vechime de 44 de ani, ca magistrat, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 1429 din 30 ianuarie 2004, a Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România și a deciziei nr. 9215 din 14 februarie 2004, prin care Consiliul Uniunii Avocaților din România a respins contestația formulată împotriva celei dintâi decizii, prin care s-a respins cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen. Temeiul respingerii cererii l-a constituit art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, iar instanța a apreciat că acest text adaugă la lege, respectiv la condițiile cerute de Legea nr. 51/1995, republicată, pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Drept urmare, ambele acte ale Uniunii Avocaților din România au fost anulate ca nelegale. În termen legal și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Uniunea Avocaților din România a declarat recurs împotriva sentinței sus-menționate. Recurenta a arătat că instanța a ignorat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea de organizare a avocaturii nr. 51/1995, potrivit cărora regula pentru primirea în profesia de avocat este aceea de susținere a unui examen. Alin. (2) al aceluiași articol prevede doar posibilitatea ca judecătorii, procurorii, notarii și jurisconsulții cu o vechime de 10 ani să poată fi primiți în această profesie, fără examen. Mai mult, cu ușurință s-a trecut peste obligativitatea, expres prevăzută de lege, de a se promova interviul privitor la cunoașterea legislației privind această profesie.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor recurentei, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia. Primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, reprezintă o excepție de la regula instituită prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Situațiile în care se poate accede în această profesie, fără susținerea unui examen, sunt în mod expres prevăzute de Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, mai exact în art. 16 alin. (2). Așa cum rezultă din actele dosarului, situația intimatului-reclamant se încadrează în dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din actul normativ arătat, și anume, „cel care până la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”. În aceste condiții nu poate fi acceptată invocarea de către recurentă, a dispozițiilor art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, în cele două decizii emise de Comisia Permanentă și de Consiliul Uniunii Avocaților din România.

De altfel, în mod corect, în considerentele sentinței recurate se subliniază că prin textul mai înainte amintit se adaugă în mod nepermis la lege. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 51/1995, republicată, rezultă în mod evident că în cazul celor care sunt primiți în profesia de avocat, fără examen, este obligatoriu susținerea unui interviu. Nici critica privind neîndeplinirea acestei condiții, nu este fondată, din moment ce în adresa nr. 280 din 19 decembrie 2003, a Baroului Giurgiu, se consemnează că „la interviul susținut de solicitant, acesta a făcut dovada că are suficiente cunoștințe în legătură cu exercitarea profesiei de avocat”. Constatându-se că sentința prin care au fost anulate actele emise de Uniunea Avocaților din România în ceea ce-l privește pe intimatul-reclamant, este temeinică și legală, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 580 din 24 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.