ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 867/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de E.G. împotriva sentinței nr.232 din

12 iulie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția Contencios

Administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat recurentul-reclamant E.G. prin procurator

fără studii juridice, precum și intimatul-pârât Ministerul

Educației și Cercetării reprezentat de consilierul juridic D.C.S.,

lipsind intimata-pârâtă   – ministrul Educației și

Cercetării.

Procedura

completă.

Procuratorul

recurentului-reclamant a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost

formulat, depunând în susținerea motivelor de recurs, note scrise.

Consilierul

juridic D.C.S. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă pe data de 10 iunie 2002 reclamantul E.G. a chemat

în judecată Ministerul Educației și Cercetării, precum

și pe ministrul titular, pentru a fi obligați să-i

răspundă la cererea sa înregistrată la minister pe data de 26

martie 2002.

În

motivarea acțiunii reclamantul a învederat că a solicitat prin

menționata cerere ca ministerul să trimită un reprezentant

pentru a ancheta la fața locului măsura de desființare a

Școlii cu clasele I-IV Tunarii Noi, fără să existe un ordin

al ministerului în acest sens sau al Inspectoratului școlar județean

Dolj.

Instanța

investită, prin sentința nr.232 din 12 iulie 2002, a respins

acțiunea pe considerentul că reclamantul nu a dovedit existența

unui drept subiectiv care să fi fost încălcat, precum și că

i s-a răspuns sus-numitului prin mai multe adrese: nr.828/2002,

nr.511/11.04.2002, nr.511/ 3.07.2002.

Sentința

a fost recurată de reclamant.

Prin

motivele de casare scrise, recurentul a arătat că nici una dintre

adresele la care se referă instanța de fond nu a fost trimisă de

minister, ci de I.S.J. Dolj, precum și că instanța nu i-a pus în

vedere și nici nu i-a acordat cuvântul pentru a solicita administrarea de

probe.

Recursul

este nefondat.

Din

materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că pentru anul

școlar 2001-2002 reclamantul, învățător la Școala

Tunarii Noi, a fost detașat, la cerere, la Școlara Tunarii Vechi,

localitate în care domiciliază. Pe postul rezervat reclamantului a fost

încadrat, ca suplinitor, fiul acestuia, E.M., student în anul IV la cursurile

de zi a unei facultăți din București, și care neputând fi prezent

zilnic la școală, orele de curs îi erau susținute, sporadic, de

către tatăl său, reclamantul din cauză, fără ca

inspectoratul să fi avut cunoștință de acest lucru.

Din

cauza disfuncționalităților astfel create, care afectau procesul

de instruire al copiilor, la sesizările repetate ale părinților

acestora, consiliul local Poiana Mare a solicitat Inspectoratului școlar

județean Dolj, avizul pentru mutarea temporară a elevilor – până

la sfârșitul anului școlar la Școala cu clasele I –VIII din

Tunarii Vechi, obligându-l totodată să asigure un mijloc de transport

pentru elevi.

În

adresele emise de către I.S.J. atât reclamantului cât și Ministerului

Educației și Cercetării s-a precizat că școala cu

clasele I-IV din Tunarii Vechi nu s-a desființat și că începând

cu data de 01 septembrie 2002 reclamantul urmează să revină la

vechiul loc de muncă.

În

ce privește criticile aduse de către recurent, se constată

următoarele:

Ministerul

i-a răspuns direct petentului prin adresa nr.511/ 03.07.2002 și, pe

de altă parte a dat dispoziții inspectoratului să ancheteze cele

semnalate, dispoziție care a fost adusă la îndeplinire, iar

rezultatele comunicate atât ministerului cât și petentului.

Ministerul

nu avea obligația de a executa întocmai solicitarea petentului, deplasând

o comisie la fața locului, având latitudinea de a aprecia care este cea

mai eficientă modalitate de verificare, potrivit competențelor sale.

Prin

urmare, nu numai că nu s-a  dat curs cererii formulate în procedură

prealabilă, dar rezultă din probe că s-a făcut o

anchetă judicioasă și că rezultatele acesteia au fost

comunicate petentului.

Potrivit

dispozițiilor art.156 din Codul de procedură civilă,

instanța poate acorda o amânare pentru lipsă de apărare temeinic

motivată, iar în cauză s-a apreciat, în mod judicios, că nu era

cazul acordării acestui termen, cunoscând faptul că reclamantul

avusese suficient timp la dispoziție pentru a-și angaja un

apărător, iar situația în cauză nu impunea cu necesitate

angajarea unui apărător.

Pe

de altă parte, contrar celor afirmate de către recurent, acestuia i

s-a acordat cuvântul la fond, astfel cum rezultă din practicaua

sentinței, iar în susținerile sale a reiterat cererea de obligare a

ministerului de a cerceta prin organe proprii, cele semnalate.

În

sfârșit, este de observat că reclamantul nu a pretins și cu atât

mai puțin nu a făcut dovada unui drept personal recunoscut de lege,

care să-i fi fost încălcat, situație în care demersul său

poate avea cel mult caracterul unui contencios obiectiv care însă,

potrivit sistemului nostru de drept, nu deschide accesul la jurisdicția

contenciosului administrativ.

Față

de consideentele mai sus expuse, recursul declarat în cauză se

vădește nefondat și urmează a fi respins, menținându-se

sentința pronunțată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de E.G. împotriva sentinței nr.232 din 12 iulie 2002 a

Curții de Apel Craiova – Secția Contencios Administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.