ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2003

Deliberând asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 6545 din 11 septembrie 2000, reclamanta, sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Bacău, a solicitat obligarea pârâtelor Spitalul Onești la plata sumei de 206.167.308 lei energie electrică și majorări de întârziere. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a furnizat energie electrică pârâtei, pe care, însă, aceasta nu a achitat-o deși, între părți, exista contractul nr. 94060086 din 4 mai 1989, care prevedea penalități de întârziere de 0,2% pe zi. Prin sentința civilă nr. 806 din 4 octombrie 2000 Tribunalul Bacău a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei 159.918.595 lei contravaloare energie electrică, 462.448.713 lei majorări tarifare și 13.448.307 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâta datorează, în baza contractului, atât contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada aprilie – august 2000, cât și majorări tarifare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, susținând că au fost greșit apreciate probele, întrucât trebuia scăzută suma de 51.634.822 lei, achitată prin O.P. nr. 318 din 2 iunie 2000. Și obligarea la plata taxei de timbru este considerată ca fiind greșită și se invocă art. 17 din Legea nr. 146/1997, reclamanta considerând că este o instituție de utilitate publică, ce administrează fonduri publice, astfel că nu a timbrat nici apelul.

Curtea de Apel Bacău a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei, pronunțând decizia civilă nr. 186 din 29 martie 2000. S-a apreciat că pârâta nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 146/1997, întrucât obiectul litigiului nu îl reprezintă o sumă ce constituie venit public în sensul art. 21 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a legii, ci sunt pretenții civile, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate de reclamantă și neachitate de pârâtă, iar accesul la justiție este gratuit numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, apreciind că nu sunt aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 și a art. 26 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/ C din 28 aprilie 1999. Se consideră că din interpretarea corectă ar fi trebuit să se rețină că veniturile publice sunt atât cele în sensul strict al cuvântului, cât și cheltuielile efectuate din aceste venituri publice pentru asigurarea funcționării spitalelor, chiar dacă finanțarea unităților sanitare se face conform H.G. nr. 546/1999 din venituri extrabugetare în sistemul de asigurări de sănătate.

Recurenta face și susțineri pe fond, arătând că a făcut dovada plății sumei de 159.918.595 lei energie electrică și că nu datorează penalități de întârziere, întrucât acestea nu au fost menționate în contract. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de nelegalitate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la scutirea de plata taxelor de timbru, se constată neîntemeiată critica recurentei. Astfel, potrivit art. 3 din H.G.

nr. 546/1999, în vigoare la data introducerii acțiunii, erau finanțate de la bugetul de stat sau din Fondul special pentru sănătate, doar activitățile expres prevăzute în acest text, respectiv, programe naționale de sănătate, investițiile legate de constituirea unor unități sanitare și achiziționarea de aparatură medicală de mare performanță, activitatea de diagnostic, curativă și de reabilitare de importanță națională, pentru recuperarea capacității de muncă, activitățile de învățământ și de cercetare din cadrul spitalelor cu secții clinice care sunt finanțate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Doar aceste activități pot fi considerate ca utilizând venituri publice și extinderea sferei acestei noțiuni pentru a include plata cheltuielilor unor servicii de energie electrică, ce reprezintă obiectul litigiului de față, nu se poate face.

Destinația este esențială pentru corecta utilizare a fondurilor, reprezentând venituri publice, și ea exprimă prioritățile politicilor bugetare la un moment dat, fiind stabilită restrictiv de legiuitor la diferite momente. Interpretarea ce se poate da de către instanță sferei veniturilor publice nu poate excede limitelor exprese prevăzute în actele normative pe care instanța este obligată să le aplice, în speță, dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 546/1999 privind finanțarea unităților sanitare. Instanța de judecată nu poate analiza justificarea acestor limitări și, deci, apărarea pârâtei care susține că, pentru funcționarea spitalelor, este necesară plata cheltuielilor de bază, precum ar fi energia electrică.

Judecătorul nu poate verifica, în cadrul litigiului comercial cu care a fost învestit, nici rațiunea legii, pentru că nu are o asemenea jurisdicție, și nici nu s-a ridicat vreo excepție de neconstituționalitate a normei din H.G. nr. 546/1999, chiar dacă, la data judecării recursului, acest act era abrogat prin H.G. nr. 529 din 23 mai 2002, dar era aplicabil la data introducerii acțiunii și a declarării recursului. Cum definirea veniturilor publice este determinantă și pentru interpretarea corectă a art. 26 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, se constată că și această normă a fost aplicată corect având în vedere tocmai limitele acestei definiri a veniturilor publice în cazul finanțării activităților medicale.

Faptul că se menționează, în acest text, că sunt scutite de taxă judiciară de timbru acțiunile instituțiilor de interes public, indiferent de calitatea procesuală pe care o au în litigiile care au ca obiect venituri publice, nu reprezintă nici o extensie față de cele anterior analizate ca intrând în sfera veniturilor publice. De altfel, Normele metodologice sunt de aplicare a Legii nr. 146/1997 și nu ar putea face nici o extindere peste limitele art. 17 din această lege sau față de cele rezultând din H.G. din 546/1999. Motivele de aplicare greșită a Legii nefiind temeinice și vizând anularea ca netimbrată a apelului, se va respinge, ca nefondat recursul, pârâtei. Față de considerentele arătate, nu se pot analiza motivele de recurs privind fondul cauzei.

Eventualele plăți pot fi luate în considerare în faza de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Municipiului Onești, împotriva deciziei nr. 186 din 29 martie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. IREVOCABILĂ. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2003.