ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2003

Deliberând asupra recursului de

față;

Prin cererea înregistrată sub nr.

6545 din 11 septembrie 2000, reclamanta, sucursala de Distribuție a Energiei

Electrice Bacău, a solicitat obligarea pârâtelor Spitalul Onești la plata sumei

de 206.167.308 lei energie electrică și majorări de întârziere.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că a furnizat energie electrică pârâtei, pe care, însă, aceasta nu a

achitat-o deși, între părți, exista contractul nr. 94060086 din 4 mai 1989,

care prevedea penalități de întârziere de 0,2% pe zi.

Prin sentința civilă nr. 806 din 4

octombrie 2000 Tribunalul Bacău a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă să

plătească reclamantei 159.918.595 lei contravaloare energie electrică,

462.448.713 lei majorări tarifare și 13.448.307 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că pârâta datorează, în baza contractului, atât

contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada aprilie – august 2000,

cât și majorări tarifare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta, susținând că au fost greșit apreciate probele, întrucât

trebuia scăzută suma de 51.634.822 lei, achitată prin O.P. nr. 318 din 2 iunie

2000.

Și obligarea la plata taxei de

timbru este considerată ca fiind greșită și se invocă art. 17 din Legea nr.

146/1997, reclamanta considerând că este o instituție de utilitate publică, ce

administrează fonduri publice, astfel că nu a timbrat nici apelul.

Curtea de Apel Bacău a anulat, ca

netimbrat, apelul pârâtei, pronunțând decizia civilă nr. 186 din 29 martie

2000.

S-a apreciat că pârâta nu

beneficiază de scutirea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 146/1997, întrucât

obiectul litigiului nu îl reprezintă o sumă ce constituie venit public în

sensul art. 21 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a legii, ci sunt

pretenții civile, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate de

reclamantă și neachitate de pârâtă, iar accesul la justiție este gratuit numai

în cazurile expres prevăzute de lege.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către pârâtă, care susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

legii, apreciind că nu sunt aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 17 din

Legea nr. 146/1997 și a art. 26 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii

nr. 146/1997, privind taxele judiciare aprobate prin Ordinul Ministrului

Justiției nr. 760/ C din 28 aprilie 1999.

Se consideră că din interpretarea

corectă ar fi trebuit să se rețină că veniturile publice sunt atât cele în

sensul strict al cuvântului, cât și cheltuielile efectuate din aceste venituri

publice pentru asigurarea funcționării spitalelor, chiar dacă finanțarea

unităților sanitare se face conform H.G. nr. 546/1999 din venituri

extrabugetare în sistemul de asigurări de sănătate.

Recurenta face și susțineri pe fond,

arătând că a făcut dovada plății sumei de 159.918.595 lei energie electrică și

că nu datorează penalități de întârziere, întrucât acestea nu au fost

menționate în contract.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de

nelegalitate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

referitor la scutirea de plata taxelor de timbru, se constată neîntemeiată

critica recurentei.

Astfel, potrivit art. 3 din H.G. nr.

546/1999, în vigoare la data introducerii acțiunii, erau finanțate de la

bugetul de stat sau din Fondul special pentru sănătate, doar activitățile

expres prevăzute în acest text, respectiv, programe naționale de sănătate,

investițiile legate de constituirea unor unități sanitare și achiziționarea de

aparatură medicală de mare performanță, activitatea de diagnostic, curativă și

de reabilitare de importanță națională, pentru recuperarea capacității de

muncă, activitățile de învățământ și de cercetare din cadrul spitalelor cu

secții clinice care sunt finanțate prin sistemul asigurărilor sociale de

sănătate.

Doar aceste activități pot fi

considerate ca utilizând venituri publice și extinderea sferei acestei noțiuni

pentru a include plata cheltuielilor unor servicii de energie electrică, ce

reprezintă obiectul litigiului de față, nu se poate face.

Destinația este esențială pentru

corecta utilizare a fondurilor, reprezentând venituri publice, și ea exprimă

prioritățile politicilor bugetare la un moment dat, fiind stabilită restrictiv

de legiuitor la diferite momente.

Interpretarea ce se poate da de

către instanță sferei veniturilor publice nu poate excede limitelor exprese

prevăzute în actele normative pe care instanța este obligată să le aplice, în

speță, dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 546/1999 privind finanțarea unităților

sanitare.

Instanța de judecată nu poate

analiza justificarea acestor limitări și, deci, apărarea pârâtei care susține

că, pentru funcționarea spitalelor, este necesară plata cheltuielilor de bază,

precum ar fi energia electrică.

Judecătorul nu poate verifica, în

cadrul litigiului comercial cu care a fost învestit, nici rațiunea legii,

pentru că nu are o asemenea jurisdicție, și nici nu s-a ridicat vreo excepție

de neconstituționalitate a normei din H.G. nr. 546/1999, chiar dacă, la data

judecării recursului, acest act era abrogat prin H.G. nr. 529 din 23 mai 2002,

dar era aplicabil la data introducerii acțiunii și a declarării recursului.

Cum definirea veniturilor publice

este determinantă și pentru interpretarea corectă a art. 26 alin. (2) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, se constată că și

această normă a fost aplicată corect având în vedere tocmai limitele acestei

definiri a veniturilor publice în cazul finanțării activităților medicale.

Faptul că se menționează, în acest

text, că sunt scutite de taxă judiciară de timbru acțiunile instituțiilor de

interes public, indiferent de calitatea procesuală pe care o au în litigiile

care au ca obiect venituri publice, nu reprezintă nici o extensie față de cele

anterior analizate ca intrând în sfera veniturilor publice.

De altfel, Normele metodologice sunt

de aplicare a Legii nr. 146/1997 și nu ar putea face nici o extindere peste

limitele art. 17 din această lege sau față de cele rezultând din H.G. din

546/1999.

Motivele de aplicare greșită a Legii

nefiind temeinice și vizând anularea ca netimbrată a apelului, se va respinge,

ca nefondat recursul, pârâtei.

Față de considerentele arătate, nu

se pot analiza motivele de recurs privind fondul cauzei. Eventualele plăți pot

fi luate în considerare în faza de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Spitalul Municipiului Onești, împotriva deciziei nr. 186

din 29 martie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ.

IREVOCABILĂ.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 10 aprilie 2003.