ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.05.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2003

HOTĂRÂRE
07.05.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 3 București, la 17 februarie 2003, reclamantul N.V.E.V. a chemat în

judecată  pârâții Consiliul General al Municipiului București și Primăria

sectorului 3, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-i lase în

deplină proprietate imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a

dobândit cu titlu de donație imobilul de la părinții săi prin actul de donație

nr. 13225 din 24 noiembrie 1976 și  că ulterior acesta a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului  fostului Consiliu de Stat nr. 79 din 16 martie

1988, anexa 16 fila 1, ca efect al exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 6020 din 18 aprilie

2000 a Judecătoriei sectorului 3, instanța și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București, apreciind că nu este competentă material în raport de

prevederile art. 2 lit. e)  C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, iar prin decizia nr. 539 din 15 mai 2001

instanța a admis acțiunea, cu motivarea că imobilul  situat sectorul 4, a

aparținut părinților  reclamantului N.V. și N.V.R., aceștia  gratificându-l pe

fiul lor conform actului autentificat sub nr. 13.225 din 24 noiembrie 1976 și

transcris sub nr. 15675/1976 de fostul Notariat de Stat sector 4, donatorii

păstrându-și un drept de uzufruct.  Imobilul mai sus individualizat a fost

preluat de stat prin decretul de expropriere nr. 79 din 6 martie 1988, figurând

în listele anexe cu o suprafață construită de 108,90 mp. Scopul exproprierii

l-a constituit realizarea unui ansamblu de locuințe,  însă acesta nu a fost

atins, din expertiza efectuată rezultând că nu a fost demolată construcția.

Astfel, cum utilitatea publică nu a fost

îndeplinită fiind aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994,

acțiunea a fost admisă și a fost obligat pârâtul Consiliul General al

Municipiului București să lase reclamantului în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul, mai precis apartamentul nr.1 de la etajul 1 al

imobilului mai sus individualizat, compus din 3 camere, dependințe și încăperea

de la parter.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâtul Consiliul General al Municipiului București criticând  interpretarea

instanței de fond în sensul că decretul de expropriere nr. 79 din 16 martie

1988 este emis mult anterior Legii nr. 33/1994 și că în acest mod s-au

încălcat  dispozițiile art. 15 din Constituția României care consacră

principiul neretroactivității legii în timp.

Prin decizia nr. 442 A din 18 octombrie 2001,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,  a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în

considerentele deciziei pronunțate, că, aplicarea imediată a legii noi cu

privire la efectele prezente sau viitoare ale unei  situații juridice create

ulterior intrării în vigoare a acesteia, nu înseamnă că legea  retroactivează

și cum în cauza dedusă judecății  reclamantul tinde a redobândi în posesie

bunul pierdut, având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea statului,

ca efect al exproprierii, deci pentru a deservi unei utilități publice, care

însă nu și-a îndeplinit scopul precum și în considerarea împrejurării că

expropriatul nu a făcut o nouă declarare de utilitate publică, corect a

apreciat instanța de fond asupra cauzei când a admis acțiunea în revendicare

promovată de reclamantul N.V.E.V.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de

atac a recursului pârâtul Consiliul General al Municipiului București, care a

invocat pentru  prima dată, în recurs, excepția lipsei calității procesuale

pasive, arătând că, potrivit art. 19 pct. 1 din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale „unitățile administrativ teritoriale sunt: comunele,

orașele și județele”, acestea având, în temeiul art. 18 din aceeași lege,

deplina capacitate, fiind persoane juridice, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 21 pct. 1 din Legea nr. 215/2001 „autoritățile administrației

publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt

consiliile locale ca autorități deliberative și primării, ca autorități

executive”.

De asemenea, au fost invocate și

dispozițiile art. 67 din Legea nr. 215/2001 potrivit cu care, Primarul general

al capitalei reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau

juridice, recurenta învederând că acțiunea în revendicare trebuia soluționată

în contradictoriu cu Municipiul  București, prin Primarul său general nu cu

Consiliul General al Municipiului  București.

În  drept  motivele de recurs au fost

circumscrise în art. 304 pct. 9  C. proc. civ.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins

pentru următoarele considerente:

Justificarea calității procesuale, definită pe

tărâmul dreptului procesual „legitimatio ad causam” trebuie privită de

instanțe, în intenția legiuitorului.

În speță, în conformitate cu prevederile art. 18

din Legea nr. 215/2001, persoana juridică care are calitate procesuală în

cauză  este unitatea administrativ teritorială, în speță, Municipiul București,

care își exercită  drepturile și obligațiile prin cele două autorități ale

sale, deliberativă – Consiliul General al Municipiului și executivă - Primarul

General.

Pe cale de consecință, indiferent dacă imobilul

în litigiu a fost sau nu dobândit legal de stat, dacă a trecut în proprietatea

statului ca efect al exproprierii, dacă  utilitatea publică și-a atins sau nu

scopul, în litigiile care au ca obiect dreptul de proprietate imobiliară,

Statul este reprezentat la nivelul unităților administrativ-teritoriale de

Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul   București,

reprezentat de Primarul General.

Ca atare, Curtea va respinge recursul în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a  C. proc. civ.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului   București,

reprezentat  legal  de   către   Primarul    General împotriva deciziei nr. 442/A

din 18 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III –a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi  7  mai  2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3851/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei sectorului III București, reclamanta SC M. SRL devenită ulterior SA a chemat în judecat
ÎCCJ 2003-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În calitate de succesori legali ai defuncților lor părinți S.S. și S.R., reclamanții R.V. și B.M. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Mu
ÎCCJ 2005-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 13 mai 2003 reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Bucureș
ÎCCJ 2005-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10362/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2004 reclamantul O.M.I. a formulat contestație împotriva Dispoziției Primarului General al Municipiului Buc
ÎCCJ 2003-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1366/2003
La data de 21 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București reprezentat de Primarul General împotriva deciziei civile nr.361 din 20 iunie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a c
Sursă