ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 55/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 55/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față constată următoarele: 1. La 16 februarie 2001 reclamantul Ț.G. a cerut obligarea Ministerului de Interne și a Inspectoratului General al Pompierilor Militari București să-i plătească „integral – neimpozabil ajutorul bănesc” cuvenit pe temeiul art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, adică 28 solde lunare brute, în valoare totală de 123.259.472 lei, reținându-se greșit impozitul prevăzut de O.G. nr. 73/1999, în sumă de 46.389.009 lei. Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 13409 din 25 iulie 2001 a respins acțiunea reținând că dispozițiile O.G. nr. 73/1999 au fost corect aplicate, iar Tribunalul Iași, prin decizia nr. 3071 din 6 decembrie 2001, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumelor pretinse și actualizate, pe temeiul din Legea nr. 138/1999.
Contra deciziei a fost declarat, conform art. 830 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare, cu motivarea că - instanța de recurs a aplicat dispozițiile legale prevăzute în art. 31 alin. (1) din Legea nr.138/1999, care au fost abrogate indirect prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999, care este legea specială în materie de impozit pe venit: - această din urmă normă [art. 5 și 6 lit. f)] nu mai prevede expres scutirea de impozit a acestor categorii de drepturi salariale asimilate; - instanța a făcut confuzie între venitul net din salarii și solda netă, primul rezultând din art. 24 alin. (2), iar solda netă din art. 8 O.G. nr. 73/1999. 2. Recursul în anulare este fondat.
Reclamantul și-a fondat cererea având ca obiect plata soldei brute și, deci, scutită de impozit, cu titlu de „ajutor neimpozabil”, pe dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, care constituie legea generală, cadru în această materie, conținând această excepție – scutirea de impozit. Începând cu 1 ianuarie 2000 a intrat în vigoare O.G. nr. 73/1999 cu privire la impozitul pe venit, care a prevăzut un nou sistem de impozitare și a reglementat expres și limitativ cazurile de scutire de impozit. Aceasta este legea specială în materie de impozite pe venit, care, deci, se aplică, mai ales că abrogă „orice alte dispoziții contrare” (art. 86), ceea ce anihilează, sub ambele aspecte, dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr.138/1999.
Or, în noua normă, cuprinsă în legea specială, aceste venituri (ajutătoare) nu sunt incluse la excepțiile privind scutirea de impozite, astfel că interpretarea și soluția primei instanțe este cea legală. Drept urmare, decizia atacată săvârșind o încălcare esențială a legii, în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., va fi casată, iar recursul reclamantului respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civile nr. 3071 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Iași și respinge recursul declarat de reclamant Ț.G. împotriva sentinței civile nr. 13409 din 25 iulie 2001 a Judecătoriei Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.