ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4569/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4569/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului
în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La
17 ianuarie 2001 C.C.Măgura, județul Buzău a formulat în contradictoriu cu B.
Buzău, bancă în faliment și S.C. S.I. SRL Pârscov contestație la executare
împotriva formelor de executare efectuate în dosarul nr. 278/2000 al Judecătoriei
Pătârlagele, respectiv împotriva actului de adjudecare din 8 ianuarie 2002 în
beneficiul S.C. S.I. SRL Pârscov.
În motivarea contestației s-a arătat că în mod
greșit s-a adjudecat spațiul „brutărie”, precum și terenul în suprafață de 396
m.p., acesta din urmă nefiind prevăzut în contractul de garanție imobiliară.
S.C. I.I. S.R.L. a formulat cerere de
intervenție în interes propriu, solicitând admiterea contestației la executare,
întrucât a cumpărat o parte din clădirea în litigiu, în anul 1997.
Prin sentința civilă nr. 213 din 25
februarie2002 a Judecătoriei Pătârlagele a fost admisă contestația, precum și
cererea de intervenție, dispunându-se anularea actului de adjudecare din 8
ianuarie 2002, procesul-verbal de licitație din aceeași dată, precum și
procesul-verbal de situație din 12 octombrie 2001.
Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a
reținut în esență că din analiza clauzelor contractului de garanție nr. 324/996
nu rezultă că s-a instituit ipotecă și asupra terenului aferent construcției
„brutărie” și că o parte din această construcție a fost vândută intervenientei.
Prin decizia nr. 1035 din 29 mai 2002 a
Tribunalului Buzău,secția civilă, au fost admise recursurile declarate de părți
împotriva acestei sentințe, fiind modificată hotărârea în sensul respingerii
contestației la executare și a cererii de intervenție.
S-a reținut că în raport de prevederile art. 488
alin. (1) și art. 492 C. proc. civ., chiar dacă în contractul de garanție
imobiliară nu s-a trecut în mod expres și terenul, nimic nu oprește pe creditor
să urmărească și bunurile neipotecate, cum este cazul terenului intrat în
patrimoniul debitoarei, prin sentința civilă nr. 1373 din 18 august 1998 a
Judecătoriei Pătârlagele. Cu privire la cererea de intervenție, s-a apreciat că
aceasta a fost greșit admisă, întrucât actele fiscale, în raport de care se
pretinde dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile urmărite, nu sunt
opozabile creditoarei.
Considerând că această decizie a fost pronunțată
cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a
cauzei pe fond, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a declarat recursul în anulare de față, solicitând casarea ei și pe
fond respingerea recursului și menținerea soluției adoptată de instanța de
fond.
Se susține în esență că prin contractul de
împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 324 din 26 februarie 1996,
C.C.Măgura a garantat împrumutul de 10 milioane lei cu spațiul „brutărie”.
Formele de executare silită pentru neplata împrumutului au vizat acest imobil.
În actul de adjudecare a fost inclus în mod greșit și terenul în suprafață de
396 m.p., aferent brutăriei. În plus se reține că valoarea bunurilor urmărite
de 104 milioane lei este superioară creanței garantate de 27 milioane lei,
astfel că nu se impunea urmărirea și a altor bunuri decât cele ipotecate.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi
admis în raport de cele ce urmează.
Din actele dosarului rezultă că prin
contractul de împrumut autentificat sub nr. 324 din 26 februarie 1996
C.C.Măgura a garant restituirea împrumutului în valoare de 10 milioane lei, cu
imobilul proprietatea sa, cu destinație de brutărie, indicat ca atare în
cuprinsul actului. S-a întocmit la data acordării împrumutului și un raport de
expertiză tehnică imobiliară, în cadrul căruia s-a stabilit valoarea imobilului
cu o suprafață de 140,22 m.p., și depozit de cărbuni în suprafață de 44 m.p.,
la suma de 72 milioane lei.
Pentru neplata împrumutului la scadență, s-a
început executarea silită prin efectuarea comandamentului la 1 februarie 1999.
Apoi, la 17 mai 1999 s-a întocmit procesul verbal de situație, în care se arată
în detaliu compunerea imobilului supus executării, însumând suprafața de 184,22
m.p., aceeași cu lotul menționat în primul raport de expertiză, la care s-a
făcut referire.
Cu ocazia reluării procedurii de executare
silită, în anul 2001, a fost reactualizată valoarea bunului indisponibilizat la
suma de 104.200.000 lei. S-a întocmit apoi un nou proces-verbal de situație de
executorul bancar B.I., în care este cuprins același imobil, cu o suprafață
utilă, totală de 184,22 m.p. Și în publicațiile de vânzare întocmite pentru
licitație, este trecut de asemenea imobilul cu suprafața totală menționată.
Cu toate acestea, în actul de adjudecare în
litigiu încheiat la 8 ianuarie 2002, alături de imobilul în suprafață utilă de
184,22 m.p. este trecut și terenul aferent în suprafață de 396 m.p.
De reținut că această alăturare la obiectul
vânzării și a terenului, se face numai în actul de adjudecare, pentru că în
procesul verbal de licitație din data de 8 ianuarie 2002 se menționează că „s-a
procedat la valorificarea bunului constând în brutărie și depozit de cărbuni”,
deci nici o referire la teren.
În această situație, se constată că sunt
întemeiate criticile făcute prin recursul în anulare deciziei, prin care a fost
modificată sentința, fiind respinsă contestația la executare și cererea de
intervenție.
Rezultă din cele redate că a făcut obiectul
executării silite numai construcția, astfel cum este trecută în toate formele
de executare și că numai în final, din eroare în actul de adjudecare este
trecut și terenul.
Este adevărat că potrivit art. 492 C. proc.
civ., creditorul ipotecar poate urmări în același timp și imobilele neipotecate
ale debitorului său. Dar, această posibilitate legală de a urmări și alte
bunuri, nu justifică soluția de respingere a contestației, întrucât în speță nu
se impunea o atare măsură, pentru că numai valoarea bunului supus vânzării și
trecut ca atare în actul de garanție, depășea cu mult valoarea creanței
actualizată.
Așa fiind, recursul în anulare de față urmează a
fi admis în condițiile art. 312 alin. (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., și a se modifica decizia atacată, în sensul admiterii recursurilor
declarate de părțile interesate împotriva sentinței, ce va fi menținută în
parte în sensul că anularea actelor de adjudecare în litigiu, privește numai
terenul în suprafață de 396 m.p., astfel rămânând în vigoare actele de
înstrăinare a construcției,brutărie cu anexă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei nr. 1035 din 29 mai 2002 a Tribunalului Buzău, pe care o
modifică astfel:
Admite recursurile declarate de S.C. S.I. SRL –
comuna Pârscov- Buzău și S.C. R.V.A. Buzău împotriva sentinței civile nr. 213
din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Pătârlagele.
Modifică, în parte, sentința judecătoriei în sensul
că anularea actului de adjudecare din 8 ianuarie 2002 privește numai terenul în
suprafață de 396 m.p.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2003.