ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2003

HOTĂRÂRE
20.05.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului  de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanții S.S. și St.S. au chemat în judecată

pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Primăria Municipiului

București și Parlamentul României, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța

să fie obligați să le lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 427

mp., aflat în incinta  îngrădită a Parlamentului României, expropriat prin

Decretul nr. 249/1984 și să le plătească despăgubiri pentru construcția ce se

afla pe acest teren și a fost demolată, pentru care le-au fost acordate

despăgubiri derizorii.

La data de 10 octombrie 2000, reclamanții și-au

modificat acțiunea, solicitând obligarea pârâților la plata de despăgubiri și

pentru teren.

La termenul din 14 ianuarie 2001 instanța de

fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parlamentului

României și a dispus scoaterea din cauză a acestei părți.

Prin sentința civilă nr. 335 din 16 mai 2001,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, au fost respinse excepțiile privitoare la timbraj și prescripția

dreptului la acțiune, precum și acțiunea, ca  neîntemeiată, reținându-se că

reclamanții nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra întregului imobil,

că aceștia au primit  despăgubiri în cuantum de 80.000 lei și că au  deschisă

procedura Legii nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 55 A din 6 februarie

2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, fiind

confirmată în totalitate motivarea instanței de fond.

Împotriva susmenționatei decizii au declarat

recurs reclamanții, invocând prevederile art. 304  pct. 8, 9 și 10  din  C.

proc. civ.și susținând în esență că, în mod nelegal instanțele s-au referit la

prevederile Legii nr. 10/2001, că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii

nr. 33/1994,

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și că

despăgubirile încasate sunt insuficiente față de valoarea lor reală, stabilită

prin expertiza tehnică, care a fost ignorată.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că instanțele, printre alte

argumente, au făcut trimitere la prevederile Legii nr. 10/2001, care, în raport

de data de 22 septembrie 2000, dată la care a fost înregistrată acțiunea, nu

era aplicabilă în prezenta cauză, nefiind în vigoare la data sesizării

instanței de fond, însă această greșeală de motivare nu afectează justețea

soluției pronunțate.

Conform prevederilor art. 481 din C. civ.,

nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de

utilitate publică și primind o dreaptă despăgubire, iar potrivit art. 35 din

Legea nr. 33/1994, dacă imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de

un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat,

respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere

retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

În speță, scopul pentru care imobilul a fost

expropriat a fost de utilitate publică și a fost realizat, acesta aflându-se în

incinta  îngrădită a Parlamentului României.

Totodată, reclamanții au primit cu titlu de

despăgubiri suma de 80.000 lei, care în anul 1984 avea o valoare substanțială,

deci au primit la acel moment o dreaptă despăgubire, fiind lipsită de relevanță

în această situație,  valoarea de circulație actualizată a imobilului, astfel

cum a fost stabilită prin expertiza tehnică efectuată la instanța de fond.

Așa fiind, se constată că în cauză au fost

îndeplinite condițiile prevăzute în textele de lege susmenționate, situație în

care în mod corect a fost respinsă acțiunea.

În consecință, conform art. 312 alin. (1) din C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca  nefondat.

Respinge ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții S.S .și St. S. împotriva deciziei nr. 55 A din 6 februarie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 mai  2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9989/2009
Deliberând asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1408 din 2 martie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administra
ÎCCJ 2006-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2497/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 februarie 2002, S.I. și S.A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, o
ÎCCJ 2004-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 519 din 5 mai 2000, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis acțiunea introdusă de reclamantul D.S.T. și a obligat pe pârâtul
ÎCCJ 2005-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1404/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 august 2000, reclamanta M.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului București, solicitând a f
ÎCCJ 2010-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6583/2010
de utilitate publică pentru care foștii proprietari au primit despăgubiri. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții arătând că despăgubirile au fost acordate doar pentru construcție și nu pentru terenul în suprafață de 330 mp, situa
Sursă