ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2497/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 februarie 2002, S.I. și S.A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului de a le achita suma de 1.400.000.000 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 330 mp, expropriat prin Decretul nr. 249/1984, aflat în prezent în perimetrul curții împrejmuite a Palatului Parlamentului. Învestit cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1553 din 21 octombrie 2002, a respins cererea ca inadmisibilă, reținând în esență că Legea nr. 33/1994, nu deschide calea proprietarului de a solicita reactualizarea despăgubirilor în raport cu valoarea de circulație a imobilului expropriat, în cauză fiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, care impun însă parcurgerea unei proceduri administrative.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 39 din 4 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamanților. În cauză, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții S.I. și S.A. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod, susțin în esență că hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât și-au fundamentat cererea pe dispozițiile art. 2 din Legea nr. 137/2000, lege specială care conferă dreptul celor expropriați de a solicita „măsuri reparatorii” pentru terenurile cuprinse în perimetrul Palatului Parlamentului.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed: Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 137/2000 „privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României” persoanele fizice sau juridice care au fost expropriate pentru cauză de utilitate publică, de terenuri care se află în perimetrul aferent Palatului Parlamentului, vor putea valorifica eventualele pretenții, potrivit Legii nr. 33/1994 „privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”. Potrivit acestui act normativ însă, tribunalul poate fi sesizat doar de expropriator în ce privește oportunitatea măsurii ce vizează o cauză de utilitate publică, cadru în care instanța urmează a se pronunța și asupra valorii despăgubirilor, în situația când părțile nu pot ajunge la un acord în legătură cu acestea.

Începând cu 14 februarie 2001 însă, a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, care instituie, în art. 11, reguli speciale privind stabilirea măsurilor reparatorii în cazul imobilelor expropriate, textul fiind aplicabil tuturor cazurilor de expropriere, indiferent dacă a fost făcută cu sau fără titlu valabil și fără a distinge după cum s-a plătit sau nu o despăgubire. În ipoteza vizată de alin. (4) al textului, când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, cazul în speță, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește, potrivit alin. (7) al art. 11, prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții.

Ca atare, față de data introducerii acțiunii, 6 februarie 2002, în mod corect au reținut instanțele că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cadrul procesual nu se putea circumscrie decât dispozițiilor acestei legi, după parcurgerea procedurii administrative expres reglementată prin acest act normativ. Așa fiind, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul S.I. (decedat), continuat de moștenitorii acestuia A.S. și S.A. împotriva deciziei civile nr. 39 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.