Decizia nr. 5531/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 115/2003 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Reclamantul Ș.A.G. a înregistrat la 20 martie 1997 acțiunea în revendicare a terenului de 211 și 213 mp situate în sector 1, pentru ca la termenul din 13 noiembrie 2000 să-și modifice obiectul cererii în despăgubiri de 3.828.460.512 lei, reprezentând valoarea terenurilor. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 146 din 25 februarie 2002 a respins acțiunea cu motivarea că reclamantul avea calea procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 115 din 12 martie 2003 Curtea de Apel București a anulat sentința, cu motivarea că „în mod greșit tribunalul a considerat ca inadmisibilă acțiunea, întrucât aceasta a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001”.

Evocând fondul, însă, printr-o a doua decizie, nr. 294 din 11 iunie 2003, aceeași instanță de apel a reținut într-o propoziție că acțiunea este nefondată întrucât „pentru acordarea despăgubirilor privind imobilul preluat de stat fără titlu, reclamantul trebuia să urmeze procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001”. Contra deciziei a declarat recurs reclamantul pentru următoarele motive: - acele două decizii sunt în contradicție, calea dreptului comun fiind admisibilă căci acțiunea s-a introdus anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001; - s-au încălcat dispozițiile art. 21 alin.(1) din Constituție și art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească relativ la accesul liber la justiție.

2. Recursul este fondat, iar deciziile vor fi casate și cauza trimisă instanței de apel pentru rejudecare. 2.1. Cum s-a arătat obiectul modificat al acțiunii este cererea de despăgubiri în echivalent pentru cele două suprafețe de teren preluate de stat fără titlu valabil. Acțiunea de față s-a înregistrat la 20 martie 1997 și s-a modificat în despăgubiri la 13 noiembrie 2000, ambele date fiind anterioare cele din 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată fiind art. 480, art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ., deci calea dreptului comun. 2.2. Într-adevăr, dispozițiile Legii nr. 10/2001 prevăd o procedură specială care cuprinde două faze, cea prealabilă, care nu este administrativă, cum eronat a fost interpretată de instanța de apel și cea judiciară, atribuind-o în competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului.

Această procedură specială vizează imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cum este și situația terenurilor în speță, iar ea se aplică numai de la data intrării în vigoare a legii, adică de la 14 februarie 2001, fără a cuprinde norme care să împiedice continuarea proceselor pe calea dreptului comun. Conform art. 47 din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită are posibilitatea de a continua exercițiul acțiunii pe calea dreptului comun sau de a renunța la ea și de a o suspenda și a apela, astfel, la procedura specială din lege. În cauză, reclamanta nu a renunțat la acțiune și nici nu a cerut suspendarea judecății, pe temeiul art. 47, ci a continuat-o pe calea dreptului comun, instanța, astfel sesizată fiind obligată să o soluționeze în cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată.

În sfârșit, instanța de apel deși proclamă corect acest principiu în prima decizie, prin care a anulat sentința, în cea de-a doua pronunță o soluție contrară, similară cu cea a primei instanțe, ceea ce este inadmisibil, astfel că nu a cercetat fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Ș.A.G. împotriva deciziei civile nr. 294 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2004.