ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6583/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 181 din 2 martie 2000 Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții F.L., F.A., I.O., I.N. și I.G. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București. S-a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1932 D.I. a dobândit parcela 10172 din parcela Obor situată în București, Bd. Ferdinand. Prin procesul-verbal întocmit de C.P.I.C.F. București s-a atestat că imobilul situat în Str. Amiral Murgescu, compus din teren în suprafață de 330 mp și casă cu parter și etaj, aparține proprietarului D.I. Prin Decretul nr. 241 din 28 martie 1962 proprietarii D.I., D.S., I.M.

și I.P. au fost expropriați. În art. 3 din decretul de expropriere se dispune că pentru imobilele expropriate potrivit art. 1, locuitorilor și organizațiilor prevăzute în tabelul anexă nr. 2 li se vor plăti despăgubiri în numerar, conform H.C.M. nr. 1676/1995. Aceeași mențiune este prevăzută și de art. 3 din Decizia nr. 999 din 7 aprilie 1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei. În acțiune reclamanții recunosc că autorii lor au primit despăgubiri pentru construcție, nu însă și pentru teren. Față de dispozițiile legale privind despăgubirile cât și față de faptul că reclamanții nu au făcut dovada cuantumului despăgubirilor primite, tribunalul a apreciat cu privire la despăgubiri atât pentru construcție cât și pentru teren.

S-a avut în vedere faptul că exproprierea a avut loc în 1962 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1974 și 59/1974, dată de la care pentru terenuri nu se mai plăteau despăgubiri, întrucât acestea treceau în proprietatea statului fără plată. Apoi, foștilor proprietari statul le-a pus la dispoziție apartamente ce au fost închiriate conform art. 4 din aceeași decizie nr. 999/1962. În acțiunea inițială reclamanții au solicitat în subsidiar obligarea pârâtei la c/valoarea terenului, valoare ce urma a fi stabilită printr-o expertiză tehnică. La termenul din 23 septembrie 1999 reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, având ca obiective identificarea imobilului, stabilirea vecinătăților, efectuarea unei schițe plan; dacă terenul este liber de construcții și dacă nu este, care este utilitatea construcției.

In cazul acestei expertize nu s-a solicitat și evaluarea terenului. După depunerea raportului de expertiză tehnică în care s-a arătat că fostul teren din Str. Amiral Murgescu este ocupat de blocul de locuințe din Str. Căminului și utilitățile acestuia, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 156.750.000 lei. Nu s-a solicitat suplimentarea expertizei cu obiectivul evaluarea terenului, valoarea fiind apreciată de reclamanți fără a se preciza vreun criteriu de evaluare al terenului, pentru ca în final să se aprecieze că imobilul a fost trecut în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică pentru care foștii proprietari au primit despăgubiri.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții arătând că despăgubirile au fost acordate doar pentru construcție și nu pentru terenul în suprafață de 330 mp, situație ce va fi dovedită cu acte. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții F.L., F.A., I.O., I.N., I.G., iar prin decizia civilă nr. 195 din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-au reținut următoarele considerente: Prin Decretul nr. 241/1962 s-a dispus exproprierea imobilului teren și construcții ce a aparținut autorilor reclamanților. Prin același decret și prin decizia nr. 999 din 7 aprilie 1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. s-a stabilit că persoanelor expropriate li se vor plăti despăgubiri conform H.C.M.

nr. 1676/1959. Cum reclamanții prin înscrisurile depuse nu au probat că despăgubirile acordate au fost doar pentru construcție, astfel că îndeplinindu-se condițiile prevăzute de art. 481 C. civ. s-a reținut de către instanța de apel că în mod legal s-a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F.L. solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Cum reclamanții au formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, cauza a fost suspendată la 26 iunie 2006 în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/201 până la soluționarea notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu. Astfel, prin Dispoziția nr. 5570 din 13 martie 2006 emisă de Primăria Municipiului București s-a soluționat notificarea reclamanților în sensul că pentru imobilul obiect al prezentului litigiu s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, în aceste condiții în care pretențiile reclamanților legate de imobilul din litigiu au fost soluționate deja prin dispoziția sus-menționată în condițiile Legii speciale nr. 10/2001, nu mai subzistă motivele invocate de reclamantă cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 480-481 C. civ. Din perspectiva celor expuse recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.L. împotriva deciziei nr. 195/ A din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2010.