ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2493/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 15 mai

2000 reclamanta M.A. a chemat în judecată Municipiul București prin Primar

General, solicitând lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenurilor

situate în București, în suprafață de 2458 mp și în suprafață de 576 mp,

trecute în patrimoniul statului fără titlu în anul 1945.

Acțiunea a fost precizată,

solicitându-se despăgubiri, reprezentând valoarea de circulație a terenului

ocupat și a construcțiilor demolate.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 1112 din 11 octombrie 2001, a admis excepția prescrierii dreptului

la acțiune pentru cererea având ca obiect obligarea la plata contravalorii

construcțiilor demolate de pe terenul de la nr. 171 – 173 și a respins ca

neîntemeiate cererile privind revendicarea celor două imobile și plata despăgubirilor

reprezentând contravaloarea terenurilor.

S-a reținut că imobilul din str. S.

a fost preluat de stat cu titlu, în baza Decretului nr. 111/1951 prin decizia

Administrației Financiare, ca teren viran, iar terenul de la nr. 155, de pe

care construcțiile au fost demolate în 1948, urmare bombardamentelor, este

ocupat pe o suprafață de 2695 mp de blocuri de locuințe, diferența de 785 mp ca

teren liber, fiind afectată folosinței locatarilor.

Pentru despăgubiri, a reținut

tribunalul, reclamantul se poate îndrepta pe calea Legii nr. 10/2001 iar în ce

privește despăgubirile pentru construcțiile demolate, a intervenit prescripția

prevăzută de art. 3 din Decizia nr. 167/1958.

Prin decizia civilă nr. 50 din 3

februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1112 din

11 octombrie 2001 a Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Construcțiile aflate pe terenul de

la nr. 155 (fost 171 – 173) au fost demolate în baza deciziilor nr. 42/1948 și

134/1948, cu acordul moștenitorilor fostului proprietar, soluția primei

instanțe privind prescripția dreptului la acțiune pentru despăgubirile

solicitate, fiind corectă, raportat la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În ce privește revendicarea

terenului, pe această suprafață s-a construit un ansamblu de locuințe, întregul

teren fiind ocupat sau afectat în acest sens, situație în care, deși acțiunea a

fost formulată anterior Legii nr. 10/2001, aplicabilă este această lege și nu

dreptul comun, dat fiind caracterul său de lege specială cu norme de procedură

referitoare la imobilele preluate abuziv.

Referitor la imobilul în suprafață

de 576 mp de la nr. 58, acesta a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 111/1951, reclamanta nefăcând nici o dovadă că neplata

impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința proprietarului, iar,

pe de altă parte, pe teren se află o construcție locuită de 4 familii, construcție

edificată înainte de anul 1989, proprietate particulară.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, dată

cu aplicarea greșită a legii, întrucât acțiunea a fost formulată anterior Legii

nr. 10/2001, ca acțiune în revendicare, pe calea dreptului comun, situație în

care trebuia să i se restituie în natură terenurile sau dacă aceasta nu este

posibil, să i se acorde despăgubiri, în temeiul art. 480 și art. 481 C. civ., a

Legii nr. 213/1998.

Instanța a făcut o greșită aplicare

a Legii nr. 10/2001, încălcând prevederile art. 47 alin. (1) din aceasta, text

în virtutea căruia era la latitudinea reclamantei să aleagă sau nu calea Legii

nr. 10/2001.

Recursul este întemeiat, potrivit

celor ce urmează.

În adevăr, acțiunea de față este

promovată anterior Legii nr. 10/2001, pe calea dreptului comun, ca acțiune în

revendicare, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ.

și ale Legii nr. 213/1998.

Contrar, în mod explicit, instanța

de apel a soluționat cauza în considerarea prevederilor Legii nr. 10/2001

reținând, esențial, că rezolvarea cererilor formulate nu poate avea loc pe

calea dreptului comun, câtă vreme au intervenit norme speciale de procedură

privind imobilele abuziv preluate de stat în perioada 1945 – 1949, aplicabilă

fiind deci Legea nr. 10/2001.

Or, în materia de față, suntem în

ipoteza în care, prin voința legiuitorului supraviețuiește legea veche, prin

limitarea vremelnică a abrogării ei, cu titlu tranzitoriu, privitor la

situațiile juridice pendinte la data când legea nouă a intrat în vigoare și,

mai ales, asupra efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.

În acest context, art. 47 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 prevede, în adevăr, că persoana îndreptățită se poate

prevala de acțiunea legii vechi (a dreptului comun civil), în ipoteza

acțiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei

legi. Dacă continuarea judecării acestor acțiuni este cerută, judecătorul,

respectând voința legiuitorului și principiul disponibilității, este obligat să

judece litigiul prin aplicarea dreptului comun al revendicării, fondat pe

dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Cum, de necontestat, în speță ne

aflăm tocmai într-o asemenea ipoteză, pricina fiind în curs de judecată în

sensul art. 47 alin. (1) (citat supra) cu privire la care reclamanții , ca

persoane îndreptățite, nu au înțeles să uzeze, instanța de apel era datoare să

respecte principiul disponibilității și să continue judecata în baza

temeiurilor de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, adică în

regimul dreptului comun.

Așa fiind și pentru o judecată

unitară a întregii cauze, se impune admiterea recursurilor și casarea, în baza

art. 314 C. proc. civ., a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la instanța

de apel, spre o nouă judecată conform celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.A. împotriva deciziei civile nr. 50 A din 3 februarie 2003 a

Curții de Apel București, secția a III – a civilă pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2004.