ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2322/2015

Decizia nr. 2322/2015 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 30 mai 2012 reclamantul A. a solicit, în contradictoriu cu pârâții B. și Municipiul București, stabilirea drepturilor ce i se cuvin pentru construcția preluată pe calea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, efectuată fără titlu, de către Statul Român, construcția fiind ulterior demolată. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1110 din 21 mai 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în ceea ce privește situația de fapt, că reclamantul A. și sora acestuia, C., au formulat notificarea înregistrată din 19 iunie 2001 privind retrocedarea sau despăgubirea bănească pentru terenul situat în București, sector 3, în suprafață de 916 mp.

Terenul în suprafață de 809,47 mp și construcția cu suprafața de 56,30 mp au fost expropriate de către stat prin Decretul nr. 404 din 29 aprilie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România (poziția nr. 51 din anexa tabel) și Decizia nr. 1230 din 12 mai 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului București, de la reclamantul A., sora acestuia, numita C. și mama acestora, numita C. Proprietarii au primit despăgubiri în cuantum de 7.579 lei, potrivit adresei din 11 martie 2003 emisă de Asociația Familială Imobiliară.

Cu privire la excepția inadmisibilității invocată din oficiu de către instanță, Tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară a legii speciale care guvernează materia restituirii imobilelor naționalizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și anume Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, față de dispozițiile Legii nr. 33/1994, motiv pentru care a admis excepția inadmisibilității cererii întemeiate pe Legea nr. 33/1994 și a respins cererea, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. În dovedire, reclamantul a depus copie după Decretul nr. 404/1967, copie după tabelul anexă, copie după Decretul de expropriere nr. 125/1964 și tabelul anexă, acte de stare civilă, corespondența purtată cu Asociația Familială Imobiliară.

Prin întâmpinare, intimata B. - a solicitat respingerea apelului, invocând excepția inadmisibilității solicitării emiterii unui titlu de despăgubire pentru construcție și excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece reclamantul nu a respectat termenul pentru trimiterea notificării. A anexat titlul de conversie din 20 mai 2011, titlul de conversie din 15 noiembrie 2011, Decizia nr. 9144/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 351/A din 26 iunie 2015 a respins, ca nefondat apelul formulat de reclamant. Instanța de apel a reținut că terenul expropriat a făcut obiect al Decretului nr. 404/1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România și a Deciziei nr. 1230 din 12 mai 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Municipiului București.

Pentru teren apelantul și sora sa au primit despăgubiri în cuantum de 7.579 lei, potrivit actelor depuse de intimată în apel. În mod corect tribunalul a respins cererea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 și art. 3 din Legea nr. 33/1994. Curtea a constatat, contrar susținerilor reclamantului, că obiectul dedus judecății trebuie analizat prin prisma considerentelor Deciziei nr. 53/2007, care arată că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada de referință a legii speciale, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (…) se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi”, iar prin dispozițiile din alineatele următoare sunt reglementate măsurile reparatorii în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Această reglementare cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv. Art. 3 din Legea nr. 33/1994, stabilind domeniul de aplicare al acestei legi, arată că în sfera sa de acțiune intră numai exproprierile pentru care utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi, exproprierea în speță fiind dispusă în temeiul Decretului nr. 404/1967.

Legea nr. 33/1994, invocată de reclamant prin motivele de apel reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică și are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, ce reprezintă legea specială reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere. Fiind o lege specială și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, Legea nr. 10/2001 este aplicabilă prezentei cauze, așa cum corect a reținut tribunalul prin hotărârea pronunțată. De altfel, reclamantul nu a contestat dispoziția emisă de primarul general al Municipiului București prin care acesta a revenit asupra dispoziției inițiale și a emis o nouă dispoziție de acordare a despăgubirilor exclusiv pentru teren, la fila 15 din dosarul de fond fiind depusă dispoziția nr. 7324 din 29 ianuarie 2007, prin care s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului în litigiu, această dispoziție nefiind contestată de reclamant.

În concluzie, instanța de apel a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 3 din Legea nr. 33/1994. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs reclamantul A., neîntemeindu-și cererea pe vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor, recurentul a arătat că nu a fost lămurită situația de fapt în sensul că nu s-a clarificat că reclamantul nu a primit despăgubiri pentru construcția demolată, despăgubirile fiind primite numai pentru teren. Nu a contestat în timp util dispoziția atacată întrucât a fost grav bolnav. Instanța de apel nu a analizat toate actele din care rezulta că a existat și o construcție, în prezent demolată, pe terenul revendicat.

Nu s-a realizat o corectă evaluare în ceea ce privește despăgubirea pentru construcția demolată. A susținut că nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa și a solicitat admiterea recursului. La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2015 instanța de recurs, având în vedere dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a supus, prioritar, dezbaterii încadrarea criticilor vizând stabilirea situației de fapt, evaluarea probelor și a argumentelor care nu se referă la soluția și considerentele reținute de instanța de apel, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Prin urmare, criticile formulate în recurs trebuie să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În speța de față, recurentul reia, în fapt, motivele cererii de apel și formulează critici ce vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate, ce țin de aspectele factuale ale cauzei.

Astfel, recurentul se plânge de faptul că instanțele de fond nu i-au acordat despăgubiri și pentru clădirea demolată, nerealizându-se o corectă evaluare cu privire la cuantumul despăgubirii. Această critică, însă, nu se raportează la argumentele instanței de apel, prin care s-a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 33/1994 în sfera sa de aplicare intră doar exproprierile pentru care utilitatea publică s-a declarat potrivit acestei legi, care are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, ce reprezintă o lege specială reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere. Instanța de apel a mai reținut că dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd ca măsură reparatorie restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referință a legii, iar, prin dispozițiile din alineatele următoare sunt reglementate măsurile reparatorii în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Potrivit legii, însă, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Or, în speță, recurentul nu numai că nu a indicat motivul de recurs, dar nici nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea căii de atac în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., critici care să vizeze argumentele reținute de instanța de apel în motivarea deciziei recurate.

Recurentul a ignorat faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, preluând motivele de apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze, astfel, critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existența judecății anterioare. Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel. În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Critica referitoare la neadministrarea tuturor probelor, respectiv înscrisuri pe aspectul existenței construcției demolate, nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Examinarea utilității și a concludenței unor probe în soluționarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanță în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanța de recurs față de dispozițiile ce reglementează recursul și care permit cenzurarea hotărârii atacate doar pentru motive de nelegalitate. Pe cale de consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și că nu există motive de ordine publică, care să poată fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 351 din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.