ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2322/2015

Decizia nr. 2322/2015

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 30 mai 2012 reclamantul A. a

solicit, în contradictoriu cu pârâții B. și Municipiul București, stabilirea

drepturilor ce i se cuvin pentru construcția preluată pe calea exproprierii

pentru cauză de utilitate publică, efectuată fără titlu, de către Statul Român,

construcția fiind ulterior demolată.

Învestit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr.

1110 din 21 mai 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de

reclamantul A.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut, în ceea ce privește situația de fapt, că

reclamantul A. și sora acestuia, C., au formulat notificarea înregistrată din 19

iunie 2001 privind retrocedarea sau despăgubirea bănească pentru terenul situat

în București, sector 3, în suprafață de 916 mp.

Terenul în suprafață

de 809,47 mp și construcția cu suprafața de 56,30 mp au fost expropriate de

către stat prin Decretul nr. 404 din 29 aprilie 1967 al Consiliului de Stat al

Republicii Socialiste România (poziția nr. 51 din anexa tabel) și Decizia nr.

1230 din 12 mai 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului

București, de la reclamantul A., sora acestuia, numita C. și mama acestora,

numita C.

Proprietarii au

primit despăgubiri în cuantum de 7.579 lei, potrivit adresei din 11 martie 2003

emisă de Asociația Familială Imobiliară.

Cu privire la

excepția inadmisibilității invocată din oficiu de către instanță, Tribunalul a

reținut aplicabilitatea prioritară a legii speciale care guvernează materia

restituirii imobilelor naționalizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, și anume Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare,

față de dispozițiile Legii nr. 33/1994, motiv pentru care a admis excepția

inadmisibilității cererii întemeiate pe Legea nr. 33/1994 și a respins cererea,

ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul A., criticând-o pe motive de nelegalitate

și netemeinicie.

În dovedire,

reclamantul a depus copie după Decretul nr. 404/1967, copie după tabelul anexă,

copie după Decretul de expropriere nr. 125/1964 și tabelul anexă, acte de stare

civilă, corespondența purtată cu Asociația Familială Imobiliară.

Prin întâmpinare, intimata

B. - a solicitat respingerea apelului, invocând excepția inadmisibilității

solicitării emiterii unui titlu de despăgubire pentru construcție și excepția

lipsei calității procesuale pasive, deoarece reclamantul nu a respectat

termenul pentru trimiterea notificării. A anexat titlul de conversie din 20 mai

2011, titlul de conversie din 15 noiembrie 2011, Decizia nr. 9144/2010 emisă de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia

civilă nr. 351/A din 26 iunie 2015 a respins, ca nefondat apelul formulat de

reclamant.

Instanța de apel a

reținut că terenul expropriat a făcut obiect al Decretului nr. 404/1967 al

Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România și a Deciziei nr. 1230 din

12 mai 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Municipiului

București. Pentru teren apelantul și sora sa au primit despăgubiri în cuantum

de 7.579 lei, potrivit actelor depuse de intimată în apel.

În mod corect

tribunalul a respins cererea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, făcând o

corectă aplicare a prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 și art. 3 din

Legea nr. 33/1994.

Curtea a constatat,

contrar susținerilor reclamantului, că obiectul dedus judecății trebuie

analizat prin prisma considerentelor Deciziei nr. 53/2007, care arată că

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate în perioada de referință a legii speciale, introduse după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în

perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (…) se restituie, în natură, în

condițiile prezentei legi”, iar prin dispozițiile din alineatele următoare sunt

reglementate măsurile reparatorii în cazul în care restituirea în natură nu mai

este posibilă. Această reglementare cu caracter special din Legea nr. 10/2001

oferă cadrul juridic pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în

echivalent pentru imobilele preluate abuziv. Art. 3 din Legea nr. 33/1994,

stabilind domeniul de aplicare al acestei legi, arată că în sfera sa de acțiune

intră numai exproprierile pentru care utilitatea publică s-a declarat potrivit

prezentei legi, exproprierea în speță fiind dispusă în temeiul Decretului nr. 404/1967.

Legea nr. 33/1994,

invocată de reclamant prin motivele de apel reglementează cadrul exproprierii

pentru cauză de utilitate publică și are un caracter general față de Legea nr. 10/2001,

ce reprezintă legea specială reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de

stat, inclusiv prin expropriere. Fiind o lege specială și de imediată aplicare,

deoarece interesează ordinea publică, Legea nr. 10/2001 este aplicabilă

prezentei cauze, așa cum corect a reținut tribunalul prin hotărârea pronunțată.

De altfel, reclamantul

nu a contestat dispoziția emisă de primarul general al Municipiului București

prin care acesta a revenit asupra dispoziției inițiale și a emis o nouă

dispoziție de acordare a despăgubirilor exclusiv pentru teren, la fila 15 din

dosarul de fond fiind depusă dispoziția nr. 7324 din 29 ianuarie 2007, prin

care s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului în litigiu,

această dispoziție nefiind contestată de reclamant.

În concluzie,

instanța de apel a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a

prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 3 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a formulat recurs reclamantul A., neîntemeindu-și cererea pe

vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor, recurentul a arătat că nu a fost lămurită situația de fapt în

sensul că nu s-a clarificat că reclamantul nu a primit despăgubiri pentru

construcția demolată, despăgubirile fiind primite numai pentru teren. Nu a

contestat în timp util dispoziția atacată întrucât a fost grav bolnav. Instanța

de apel nu a analizat toate actele din care rezulta că a existat și o

construcție, în prezent demolată, pe terenul revendicat. Nu s-a realizat o

corectă evaluare în ceea ce privește despăgubirea pentru construcția demolată.

A susținut că nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa și a solicitat

admiterea recursului.

La termenul de

judecată din data de 22 octombrie 2015 instanța de recurs, având în vedere dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., a supus, prioritar, dezbaterii încadrarea criticilor vizând stabilirea

situației de fapt, evaluarea probelor și a argumentelor care nu se referă la

soluția și considerentele reținute de instanța de apel, în dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Prin urmare,

criticile formulate în recurs trebuie să poată fi încadrate în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și trebuie să vizeze

argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând

fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speța de față,

recurentul reia, în fapt, motivele cererii de apel și formulează critici ce

vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate, ce țin de aspectele

factuale ale cauzei.

Astfel, recurentul se

plânge de faptul că instanțele de fond nu i-au acordat despăgubiri și pentru

clădirea demolată, nerealizându-se o corectă evaluare cu privire la cuantumul

despăgubirii.

Această critică,

însă, nu se raportează la argumentele instanței de apel, prin care s-a reținut

că potrivit art. 3 din Legea nr. 33/1994 în sfera sa de aplicare intră doar

exproprierile pentru care utilitatea publică s-a declarat potrivit acestei legi,

care are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, ce reprezintă o lege

specială reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin

expropriere. Instanța de apel a mai reținut că dispozițiile art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 prevăd ca măsură reparatorie restituirea în natură a

imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referință a legii, iar, prin

dispozițiile din alineatele următoare sunt reglementate măsurile reparatorii în

cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Potrivit legii, însă,

nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Or, în speță,

recurentul nu numai că nu a indicat motivul de recurs, dar nici nu a dezvoltat

critici de nelegalitate care să permită încadrarea căii de atac în dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., critici care să vizeze argumentele reținute de instanța

de apel în motivarea deciziei recurate.

Recurentul a ignorat faptul

că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost

fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, preluând motivele

de apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze,

astfel, critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existența

judecății anterioare.

Eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al

recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel.

În calea de atac

extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate

în apel.

Critica referitoare

la neadministrarea tuturor probelor, respectiv înscrisuri pe aspectul

existenței construcției demolate, nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ. Examinarea utilității și a concludenței unor probe în soluționarea

cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de

probatoriu, iar măsurile dispuse de instanță în legătură cu această cerere nu

pot fi cenzurate de instanța de recurs față de dispozițiile ce reglementează

recursul și care permit cenzurarea hotărârii atacate doar pentru motive de

nelegalitate.

Pe cale de

consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în

art. 304 C. proc. civ. și că nu există motive de ordine publică, care să poată

fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea

căii de atac exercitate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 351 din 26 iunie 2015 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2015.