ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 252/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 30 octombrie 2000,

reclamanta F.P.S. București a chemat în judecată pe pârâtul C.I. pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata sumei de 60.000.000

lei, reprezentând penalități pentru nerespectarea obligației de efectuare

investiții, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 162 din 31 martie

1998.

Tribunalul Alba, secția comercială

și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 38 din 23 ianuarie 2001,

a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, prin contractul nr. 162 din 31 martie 1998, reclamanta a

vândut pârâtului 12.784 acțiuni, reprezentând 17 % din capitalul social al SC H.

SA Sebeș, iar prin contract, pârâtul s-a obligat să efectueze în societate, pe

o perioadă de 2 ani, începând cu anul 1998, investiții în valoare de

150.000.000 lei, iar în cazul nerespectării acestei clauze, cumpărătorul s-a

obligat să plătească o penalitate de 30 % din suma neinvestită la sfârșitul

fiecărui an și cumulat.

Cum pârâtul a făcut dovada, cu

facturile depuse la dosar, că a efectuat investițiile la care s-a obligat,

instanța de fond a respins acțiunea reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva

acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială

și contencios administrativ, care, prin decizia nr. 317 A din 23 aprilie 2001,

schimbă în tot sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de

reclamantul F.P.S. București și continuată de A.P.A.P.S. București împotriva

pârâtului C.I. și, în consecință, obligă pârâtul să-i plătească 60.000.000 lei

penalități de întârziere.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, pârâtul C.I., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că instanța de apel

a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, prin faptul că nu a ținut

seama de faptul că contractul nr. 162/1998 nu-și putea găsi finalitatea la o

societate pe acțiuni decât în contextul coroborării cu prevederile Legii nr. 31/1990,

în sensul că nu a putut să realizeze investițiile în nume propriu, pentru că a

trebuit să se supună votului adunării generale a acționarilor și important este

faptul că investițiile, prevăzute la anexa 3, s-au realizat în contextul legal,

permis de SC H. SA Sebeș.

În consecință, recurentul, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a

fost formulat și motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la dosar,

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei,

rezultă că instanța de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate în cauză, astfel că hotărârea atacată nu

poate fi reformată, întrucât motivele de recurs nu îndeplinesc nici una din

condițiile, prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru casarea

acestei hotărâri.

Potrivit art. 969 C. civ., convențiile

legal încheiate au putere de lege între părți.

Și, cum pârâtul-reclamant, prin

contractul nr. 162 din 1998, conform clauzei 7.10 din contract, s-a obligat să

efectueze personal investiții în valoare de 150.000.000 lei, iar în caz contrar,

s-a obligat să achite penalități de 30 % din suma neinvestită, în mod corect,

instanța de apel a reținut că pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației

pe care o avea, conform clauzei 7.10 din contract, de a face investiții din

banii proprii și nu ai societății, -

„Nemo auditur propriam turpitudinem

allegans”

(nimeni nu poate invoca, în susținerea intereselor sale, propria culpă)

- adagiu latin potrivit căruia nimeni nu poate să obțină foloase invocând

propria sa vină sau incorectitudine – și nici să se apere valorificând un

asemenea temei.

Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva deciziei nr. 317 A din

23 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 22 ianuarie 2003.