ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 26/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul „P.V.”

S.R.L.Oradea a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, pentru

ca instanța prin soluția ce o va pronunța să dispună anularea parțială a art. 2

pct.1 din Ordinul 412/2000 emis de pârât, în sensul înlăturării din acest text

a prevederii „din rețeua sanitară a Ministerului Transporturilor”.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este titularul autorizației de

funcționare emisă de pârât pentru efectuarea examinării psihologice pentru

conducătorii auto de toate categoriile și că prin ordinul emis se limitează

această activitate numai la laboratoarele din rețeua ministerului

transporturilor, fiindu-i astfel îngrădit dreptul deja recunoscut.

Curtea

de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 13/2002 a admis acțiunea și a anulat

parțial dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 12/2000 în sensul înlăturării din

acest text a prevederii „din rețeua sanitară a Ministerului Transporturilor”.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că organul

administrativ a emis ordinul atacat în care, prin art. 2 reglementează modul de

asistență psihologică cu depășirea competenței, fiind în contradicție cu legea

773/2002.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul Ministerul

Lucrărilor Publice Transportului și Locuinței.

În

motivarea recursului, recurentul a subliniat în esență că:

- Ordinul

nr. 412/200 a fost emis în executarea dispozițiilor O.G. nr. 41/1998 cu

respectarea prevederilor legale,

- sentința

pronunțată vine în contradicție cu decizia Curții Constituționale prin care a

fost respinsă excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 41/1998.

- practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul respingerii acțiunilor prin

care s-a solicitat anularea parțială a Ordinului 412/2000.

Analizând

recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile

art. 304 – 304

1

C. proc. civ. Curtea îl va admite pentru următoarele

considerente:

Ordinul

nr. 412/8 iunie 2000 a fost emis de Ministerul Transporturilor în conformitate

cu prevederile art. 12 lit. e) din O.G. nr. 19/1997 privind transporturile și

ale art. 3 alin. (1) și (6) din O.U.G. nr. 41/1998 privind organizarea

activității de asistență medicală și psihologică a personalului din

transporturi cu atribuții în siguranța circulației și a navigației și

înființarea Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor.

Or,

art. 1 și art. 3 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 41/1998 prevăd în mod expres că

personalul din transporturi cu atribuții în siguranța circulației, trebuie să

fie apt din punct de vedere medical și psihologic, dovada îndeplinirii acestei

condiții reprezentând-o avizele  eliberate în urma examinării medicale și /sau

psihologice efectuate în unitățile aparținând rețelei sanitare a Ministerului

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

În

executarea acestor dispoziții legale, prin ordinul contestat, la art. 2 s-a

prevăzut că „personalul indicat la art. 1 trebuie să fie apt din punct de

vedere psihologic pentru îndeplinirea atribuțiilor în siguranța circulației, în

acest scop fiind examinat atât la angajare cât și perioadic de către unitățile

specializate din rețeaua sanitară a Ministerului Transporturilor”.

Este evident

așadar că ordinul 412 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

De

altfel, constituționalitatea O.G. 41/1998 în baza și în exercitarea căreia a

fost emis ordinul contestat, a fost analizată de Curtea Constituțională a

României cu privire la întregul   său conținut, care prin Decizia nr. 5/16

ianuarie 2001 a respins excepția de neconstituționalitate, considerând că

dispozițiile O.U.G. 41/1998 sunt constituționale.

Cât

privește autorizația de funcționare a cărei titulară este intimata–reclamantă,

autorizația emisă de recurent la 22 aprilie 1998 în baza Ordinului nr.

173/1996, Curtea urmează a se reține că această autorizație este este emisă la

o dată anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 41/1998 (27 noiembrei 1998),

iar potrivit art. 6 din Ordinul 412/200, o dată cu intrarea în vigoare a

acestui ordin, orice dispoziție contrară își încetează aplicabilitatea, ceea ce

înseamnă că și dispozițiile din Ordinul 137/1996 în baza căreia s-a emis

autorizația și - au încetat aplicabilitatea.

În

consecință în mod greșit instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 2 din

Ordinul 412/2000 sunt în contradicție cu dispozițiile legale în baza cărora a

fost emis, încălcând un drept recunoscut de lege intimatei – reclamante.

Așa

fiind, având în vedere dispozițiile art. 312 și 314  C.proc.civ. Curtea va

admite recursul, va casa sentința și în fond va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva

sentinței civile nr. 13/CA/2002 – P din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel

Oradea.

Casează

sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantei S.C. „P.V”.

S.R.L.Oradea.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.