ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3548/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3548/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu nr. x/2/2015, reclamantul Colegiul Psihologilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății, anularea Ordinului nr. 1259/1392/2013 privind aprobarea înființării, organizării și funcționării comisiilor medicale și/sau psihologice în siguranța transporturilor care eliberează avize medicale și/sau psihologice de aptitudini pentru funcțiile din siguranța transporturilor, precum și a componenței acestor comisii, publicat în M. Of. nr. 745/02.12.2013 a Ordinului nr. 1260/1390/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind examinarea medicală și psihologică a personalului cu atribuții în siguranța transporturilor și periodicitatea examinării, publicat în M. Of. nr. 756/05.12.2013 și a Ordinului nr. 1262/1393/2013, pentru aprobarea Normelor privind procedura de agreare a unităților medicale și/sau psihologice în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și pentru aprobarea Normelor privind procedura de control la unitățile medicale și/sau psihologice agreate să efectueze examinarea personalului cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și persoanele desemnate să efectueze controlul, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 756/05.12.2013, emise de către Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Sănătății.
De asemenea, în temeiul art. 14 din același act normativ, reclamantul a solicitat suspendarea executării ordinelor, până la pronunțarea instanței de fond.
1.2. Soluția instanței de fond
Prin încheierea din data de 14 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată și a fixat termen pentru soluționarea cauzei în fond la 06.10.2015.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din data de 14 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat reclamantul Colegiul Psihologilor din România, solicitând suspendarea actelor administrative contestate, pentru motive încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii, au fost aduse, în esență, următoarele argumente:
(i) Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Sănătății, prin emiterea ordinelor atacate, au recurs la reglementarea unui domeniu ce le depășește competența, încălcând art. 50 și art. 51 din H.G. nr. 788/2015, act normativ ce face corp comun cu Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România.
Orice act cu caracter normativ care reglementează profesia de psiholog poate fi emis numai la propunerea expresă a forurilor de conducere ale Colegiului Psihologilor din România sau în mod direct de către acestea. Intimații nu au solicitat și nu au obținut o propunere expresă sau concursul recurentului în procedura de avizare prealabilă a ordinelor.
(ii) Prin prevederile pe care le conțin, actele contestate încalcă sistematic prevederile unor acte normative ce reglementează profesia de psiholog. Ordinele emise reglementează modul de înființare, organizare și funcționare a unor entități cu atribuții în controlul și agrearea furnizorilor de servicii psihologice, specializarea psihologia transporturilor. Aceștia însă sunt avizați și funcționează conform reglementărilor emise de unica autoritate în domeniu, anume recurentul.
(iii) Există pericolul unei pagube iminente, ce rezultă din punerea în aplicare a ordinelor contestate, prin faptul că psihologii cărora li s-ar retrage certificatele de agreare înregistrează pierderi ale veniturilor pe care le realizau.
1.4. Apărările intimaților
Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat, întrucât încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare; ca nefondat, cu consecința menținerii Încheierii atacate ca temeinică și legală.
Procedura de soluționare a recursului
2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 21 martie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a respins excepția tardivității recursului, invocată de intimatul Ministerul Sănătății și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul Colegiul Psihologilor din România, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.
Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.
Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege, anume cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În speță, conform celor expuse anterior, reclamantul Colegiul Psihologilor din România a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a trei ordine emise de Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății, anume:
(i) Ordinul nr. 1259/1392/2013 privind aprobarea înființării, organizării și funcționării comisiilor medicale și/sau psihologice în siguranța transporturilor care eliberează avize medicale și/sau psihologice de aptitudini pentru funcțiile din siguranța transporturilor, precum și a componenței acestor comisii, publicat în M. Of. nr. 745/02.12.2013;
(ii) Ordinul nr. 1260/1390/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind examinarea medicală și psihologică a personalului cu atribuții în siguranța transporturilor și periodicitatea examinării, publicat în M. Of. nr. 756/05.12.2013;
(iii) Ordinul nr. 1262/1393/2013 pentru aprobarea Normelor privind procedura de agreare a unităților medicale și/sau psihologice în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și pentru aprobarea Normelor privind procedura de control la unitățile medicale și/sau psihologice agreate să efectueze examinarea personalului cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și persoanele desemnate să efectueze controlul, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756/05.12.2013.
Instanța de control judiciar constată, așa cum a reținut și instanța de fond, că argumentele invocate de recurentul-reclamant în cererea de recurs, rezumate la pct. 1.3., nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a ordinelor contestate și să justifice suspendarea provizorie a executării acestora.
Ordinele criticate au fost emise în temeiul unor dispoziții legale cu forță juridică superioară (O.U.G. nr. 8/2013 privind reorganizarea rețelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății), care permiteau autorităților pârâte să reglementeze activitatea specifică de psiholog în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și pentru procedura de control la unitățile medicale și/sau psihologice agreate să efectueze examinarea personalului cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și persoanele desemnate să efectueze controlul.
Ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 77, 78 și 79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în sensul că au fost emise pe baza și în executarea unor acte normative incidente domeniului siguranței transporturilor, limitându-se strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără a conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
Se mai constată că, prin sentința nr. 3207 din 2 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului Colegiul Psihologilor din România privind anularea Ordinului nr. 1259/1392/2013, Ordinului nr. 1260/1390/2013 și Ordinului nr. 1262/1393/2013.
Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Psihologilor din România împotriva încheierii din 14 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.