ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 170/2017

Decizia nr. 170/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea, în totalitate, a actului administrativ unilateral individual emis de B., respectiv a Notei din 27 februarie 2015, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii de retragere a certificatului de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014, deținut de reclamantă, pe o perioadă de 2 ani și obligarea pârâtului la acordarea vizei anuale pentru anul 2015, pe Certificatul de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 168 din 16 noiembrie 2015, a admis acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., a anulat Nota din 27 februarie 2015 emisă de B. prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii de retragere a certificatului de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014 deținut de reclamanta SC A. SRL, pe o perioadă de 2 ani, a obligat pârâtul la acordarea vizei anuale pentru anul 2015, pe Certificatul de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014, în favoarea reclamantei și a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat (1.000 lei) și taxă judiciară de timbru (300 lei).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că

Nota din 27 februarie 2015, aprobată de conducerea ministerului, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii împotriva societății reclamante, nu are ca fundament procesul verbal de control încheiat la data de 17 februarie 2015, între cele două documente existând o vădită discrepanță, în procesul verbal neidentificându-se nicio nelegalitate sau neconformitate în activitatea reclamantei de natură a conduce la sancționarea acesteia. Drept urmare, în opinia instanței, este corectă aprecierea reclamantei în sensul că, la emiterea notei contestate, au fost încălcate dispozițiile art. 8 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului Transporturilor/Ordinul ministrului Sănătății nr. 1262/1393/2013.

A mai reținut prima instanță că

au fost încălcate și prevederile art. 7 din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului Transporturilor/Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1262/1393/2013 potrivit cărora: "în urma controlului se va întocmi un proces verbal care va conține toate constatările din teren însoțite de documente doveditoare". În procesul verbal de control din data de 17 februarie 2015, comisia de control a menționat constatările sale în procesul-verbal susmenționat, din cuprinsul căruia rezultă că la niciunul dintre punctele referitoare la obiectivele controlului nu au fost făcute observații relativ la constatarea unor neconformități sau nerespectare a condițiilor, contrar deciziei de sancționare survenită ulterior.

Împotriva sentinței nr. 168 din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că:

- sentința cuprinde motive străine de natura cauzei pentru că instanța de fond a analizat procesul - verbal încheiat de organele de control, formulând critici la adresa modului în care acesta a fost completat, deși reclamanta nu a contestat procesul - verbal în speță. Pe baza acestor constatări, instanța de fond a apreciat eronat și fără niciun temei că procedura de control a fost viciată.

- sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru că măsura dispusă de instanța de fond, de obligare a B. la acordarea vizei anuale pe Certificatul de agreare pentru examinări medicale al intimatei - reclamante, este nefondată, deoarece, așa cum rezultă din actele dosarului, intimata - reclamantă nu îndeplinește condițiile de avizare.

- neputând fi reținute în fapt, motive de nelegalitate a Notei din 27 februarie 2015 emisă de B., rezultă că măsura dispusă de instanța de fond de anulare a actului administrativ contestat este total nefondată.

- instanța de fond a dispus în mod neîntemeiat obligarea instituției la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

- analizând considerentele sentinței recurate prin prisma criticilor aduse, se constată că nici nu poate fi vorba de a cuprinde motive străine de natura pricinii ci, acestea sunt puternic ancorate în circumstanțele cauzei, cuprind atât motivele de fapt cât și de drept care au format convingerea instanței, exprimate în mod clar și extrem de exact, instanța de fond arătând pentru fiecare capăt de cerere, apărările părților, probele care au fost administrate, motivele pentru care unele dintre acestea au fost reținute, iar altele au fost înlăturate, precum și textele de lege pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.

- așa cum rezultă din actele comunicate de către pârât, care au stat la baza sancționării societății, se constată că nu există un raport întocmit de către membrii Comisiei de Control compusă din dr. C. și jr. D., singurul document intern întocmit fiind Nota din 27 februarie 2015 emisă de coordonatorul compartimentului medical și aprobată de conducerea ministerului. Faptul că în ultimul alineat al notei se face referire la prevederile art. 8 din Anexa nr. 1 ale Ordinul ministrului Transporturilor/Ordinul ministrului Sănătății nr. 1262/1393/2013 nu suplinește necesitatea existenței raportului Comisiei de control, asumat de membrii acestuia prin semnătură.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 20 iulie 2016, conform alineatului (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 29 septembrie 2016, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

, a actului administrativ unilateral individual emis de B., respectiv a Notei din 27 februarie 2015, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii de retragere a certificatului de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014 deținut de reclamantă, pe o perioadă de 2 ani; obligarea pârâtului la acordarea vizei anuale pentru anul 2015, pe Certificatul de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014 și obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță a admis acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., a anulat Nota din 27 februarie 2015 emisă de B. prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii de retragere a certificatului de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014 deținut de reclamanta SC A. SRL, pe o perioadă de 2 ani, a obligat pârâtul la acordarea vizei anuale pentru anul 2015, pe Certificatul de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014, în favoarea reclamantei și a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei. De asemenea, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat (1.000 lei) și taxă judiciară de timbru (300 lei).

Pârâtul B. a formulat recurs invocând în drept art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. În cauza de față se constată că hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt cât și în drept, astfel încât motivul invocat nu este incident. Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale. Astfel,

prin cererea înregistrată la B. din 17 decembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat aprobarea avizării anuale a unității pentru efectuarea examinărilor medicale pentru personalul cu funcții în siguranța transporturilor. Această societate din Oradea a fost agreată de către B. să efectueze examinări medicale pentru personalul cu atribuții în siguranța transporturilor prin Certificatul de agreare din data de 27 ianuarie 2014, și a funcționat cu o comisie medicală de siguranța transporturilor avizată de Direcția de Sănătate Publică Bihor în data de 11 decembrie 2013, dar a cărei componență nu a fost confirmată prin aprobare de către Direcția Medicală a B. la momentul agreării, conform art. 2 alin. (4) din Ordinul ministrului Transporturilor/Ordinul ministrului Sănătății nr. 1259/1392/2013. Ulterior, prin Nota din 12 februarie 2015 a fost aprobată de conducerea B., deplasarea comisiei de verificare, în vederea verificării unităților medicale si psihologice menționate în cuprinsul Notei, printre care și reclamanta SC A. SRL Oradea. În urma controlului efectuat la reclamantă, comisia de verificare a încheiat Procesul-verbal din data de 17 februarie 2015.

Prin Nota din 27 februarie 2015

emisă de B. s-a dispus împotriva reclamantei SC A. SRL, aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 4 lit. b) din Ordinul ministrului Transporturilor nr. 1263/2013 de retragere a Certificatului de agreare pentru examinări medicale pe siguranța transporturilor din 27 ianuarie 2014, pe o perioadă de 2 ani, ca urmare a încălcării prevederilor art. 6 lit. i) și ale art. 8 din Normele de aplicare a Ordinul ministrului Transporturilor/Ordinul ministrului Sănătății nr. 1262/1393/2013.

În cuprinsul acestei note se menționează faptul că, în urma controlului efectuat, s-a constatat că o parte a fișelor medicale tip siguranța transporturilor pentru personalul cu funcții care concură la siguranța transporturilor sunt completate incorect, astfel că un medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă (dr. Pârlea Alexandra) semnează și parafează și pentru examinarea pe specialitatea neurologie (fișa din 13 mai 2014, fișa din 17 septembrie 2014, fișa din 13 noiembrie 2014) și că nu este completat corect modelul/tipizatul de aviz medical tip siguranța transporturilor. Potrivit dispozițiilor art. 8

din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului Transporturilor/Ordinul ministrului Sănătății nr. 1262/1393/2013 pentru aprobarea Normelor privind procedura de agreare a unităților medicale și/sau psihologice în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și pentru aprobarea Normelor privind procedura de control la unitățile medicale și/sau psihologice agreate să efectueze examinarea personalului cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și persoanele desemnate să efectueze controlul, "în urma verificării efectuate, în baza procesului-verbal, direcția de specialitate propune conducerii B. acordarea/respingerea vizei sau sancționarea unității conform prevederilor legale". De asemenea, prevederile art. 9 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1262/1393/2013 al ministrului Transporturilor și ministrului Sănătății, dispun: „Comisia de control va întocmi un raport către conducerea B., va anexa procesul verbal si toate documentele doveditoare și va propune spre aprobare, dacă se impune, sancțiuni conform prevederilor legale.”

Apare evident faptul că legiuitorul a prevăzut în mod clar anumite etape de desfășurare a verificărilor, respectiv: ca urmare a solicitării de avizare, se constituie o comisie de verificare, în urma controlului efectuat se întocmește un proces-verbal, iar în baza constatărilor consemnate în procesul-verbal se întocmește un raport și se propune B. acordarea vizei, respingerea vizei sau sancționarea unității conform prevederilor legale. În aceste condiții, atât timp cât sancțiunea aplicată nu se reflectă în constatările consemnate în procesul-verbal de control, în mod corect a reținut prima instanță că Nota din 27 februarie 2015, aprobată de conducerea ministerului, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii împotriva societății reclamante, nu are ca fundament procesul verbal de control încheiat la data de 17 februarie 2015, între cele două documente existând o vădită discrepanță, în procesul verbal neidentificându-se nicio nelegalitate sau neconformitate în activitatea reclamantei de natură a conduce la sancționarea acesteia. Mai mult decât atât, pentru a-și putea exercita atribuția de control al legalității actelor administrative potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale, cum este cazul în speță. Nota din 27 februarie 2015 aprobată de recurent face referire, după cum s-a arătat în cele ce preced, la pretinse “nereguli” afirmate generic, situație care contravine și art. 31 alin. (2) din Constituție, în sensul că nu asigură informarea corectă a intimatului cu privire la problema de interes personal analizată. Detalierea pretinselor nereguli imputate abia cu ocazia răspunsului la plângerea prealabilă constituie o procedură defectuoasă de natură să atragă anularea actului administrativ contestat. Chiar dacă ar fi existat anumite nereguli cu privire la specializarea unor medici, neconcordanțe în fișele medicale etc., atâta timp cât aceste constatări nu au fost reflectate în mod transparent în actul de control, invocarea lor ulterioară ca motiv de aplicare a sancțiunii, creează impresia unei atitudini discreționare a autorității publice. Nefondată este și susținerea recurentei privind greșita obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 C. proc. civ. potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 168 din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2017.