ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 21 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A. a solicitat: în principal, anularea următoarelor acte administrative cu caracter individual: procesul-verbal întocmit în data de 17 septembrie 2015, în urma controlului anual de verificare, efectuat la punctul de lucru din Oradea, str. x nr. 12/A, al CIP A.; Nota nr. x din 23.09.2015 aprobată de "conducerea ministerului", sau orice alt act de decizie (Ordin, Decizie etc.), prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii de retragere a certificatului de agreare pentru examinări psihologice în siguranța transporturilor din 6 octombrie 2014, pentru CIP A., pe o perioadă de 2 ani; notificarea din data de 23 septembrie 2015 privind aplicarea sancțiunii retragerii certificatului de agreare, comunicată de către Serviciul medical din cadrul Ministerului Transporturilor.

În subsidiar, a solicitat transformarea sancțiunii de retragere a certificatului de agreare pe o perioadă de doi ani, prevăzută de art. 4, lit. b) din OMT nr. 1263/2013 (Anexa 10/c), în notificare cu avertisment, în baza prev. art. 2 din același ordin, o sancțiune graduală, proporțională cu disfuncțiile minore constatate și asumate; obligarea pârâtului la plata sumei de 7.287 RON cu titlu de daune materiale, produse reclamantului, ca formare a retragerii certificatului de agreare a Cabinetului individual de psihologie, în urma cu trei luni anterioare prezentei cereri și, în continuare câte 2.429 RON lunar, calculate conform tabelului anexat acțiunii, până la data suspendării efectelor sau anularii actelor administrative contestate; obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri, pentru daunele morale aduse onoarei, demnității și reputației cauzate reclamantului; obligarea pârâtului, la radierea eventualelor înscrieri privind retragerea certificatului de agreare, pe site-ul său.

Prin Sentința nr. 240/CA-P din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Cabinetul Individual de Psihologie A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, și, în consecință a dispus anularea notei nr. x din 23 septembrie 2015 emise de Ministerul Transporturilor în baza Procesului-verbal întocmit la data de 17 septembrie 2015 de reprezentanți ai ministerului pârât, a respins restul capetelor de cerere, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.100 RON cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., atât pârâtul Ministerul Transporturilor, cât și reclamantul Cabinetul Individual de Psihologie "A.".

3.1. Recursul formulat de reclamantul Cabinetul Individual de Psihologie "A."

3.1.1. Recurentul-reclamant consideră că sentința atacată cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește soluția pronunțată pe capătul I, pct. 1 din cerere, privind anularea procesului-verbal din data de 17 septembrie 2015.

Se arată că, deși instanța de fond a arătat că sunt îndeplinite disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și a anulat atât procesul-verbal cât și Nota nr. x/23.09.2015, soluția nu se regăsește în dispozitivul sentinței pronunțate.

3.1.2. O altă critică invocată de recurentul-reclamant se referă la aplicarea greșită a disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborat cu art. 1381 C. civ., în soluționarea capătului III al cererii introductive.

Se invocă faptul că instanța de fond nu a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus-menționate, respingându-se cererea doar pe motivul nedovedirii caracterului cert al prejudiciului.

Însă, consideră recurentul-reclamant, prima instanță avea obligația să analizeze cererea de plată a despăgubirilor sub aspectul îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității pârâte și anume, existența unui act administrativ nelegal, anulat de instanța de judecată, prejudiciul suferit de reclamant și legătura de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciul suferit de reclamant.

Recurentul-reclamant apreciază ca fiind îndeplinite condițiile impuse de disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, precum și cele ale art. 1381 C. civ., deoarece actul administrativ a fost anulat de instanța de judecată.

Ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal, recurentul-reclamant susține că a fost lipsit de încasările lunare dovedite prin înscrisuri contabile și necontestate de pârâtă, în cuantum de 7.287 RON de la data introducerii cererii și în continuare, câte 2.429 RON lunar, până la data încetării suspendării.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor

Recurentul-pârât susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat pe baza unor motive străine de natura cauzei și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, că actul administrativ atacat nu respectă condițiile de fond și de formă, referitoare la indicarea în concret a emitentului, a expunerii motivelor de fapt și de drept, a dispoziției concrete adoptate în baza acestora, a subiectelor de drept cărora urmează a le fi comunicată, a căii de atac legale pe care cel interesat o poate declara, pentru a putea face obiectul cenzurii efective în fața instanței.

Se arată că nota în cauză a fost emisă în baza procesului-verbal din data de 17 septembrie 2016, ce cuprinde toate neregulile constatate de echipa de control.

În plus, la fiecare neregulă constatată și reținută în notă, se menționează dispozițiile legale încălcate, se face trimitere la procesul-verbal și se consemnează în detaliu motivele de fapt și de drept ale faptelor constatate.

De asemenea, se arată faptul că nota cuprinde mențiunea emitentului, antetul Ministerului Transporturilor, iar în subsolul acesteia sunt scrise adresa și datele de contact ale instituției.

Referitor la dispoziția concretă adoptată, este menționat la pagina doi, ultimul paragraf, unde există și semnătura secretarului de stat, parafa de aprobare a măsurii de sancționare.

La pagina întâi, primul paragraf se arată clar subiectul căruia i se adresează, respectiv CIP A., neexistând însă obligația legală a indicării căii de atac.

Sub aspectul greșitei aplicări a normelor de drept material, recurentul-pârât susține că reclamantul nu a respectat criteriile și condițiile privind acordarea vizei anuale, pe toată durata agreării.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prin înștiințările adresate recurentului-pârât, Înalta Curte i-a pus în vedere ca, până la termenul de judecată fixat pentru data de 17 ianuarie 2019 să achite taxa de timbru în cuantum de 200 RON.

Este de menționat că recursul a fost înregistrat în data de 18 septembrie 2016.

Obligația de plată s-a născut la data depunerii cererii de recurs, însă aceasta nu a fost îndeplinită.

Este de menționat că recurentul-pârât nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Față de acestea, se observă că de la ultima înștiințare de plată, din data de 10 decembrie 2018 s-a scurs timp suficient pentru ca obligația să se îndeplinească, neavând relevanță aspectele de natură internă invocate de recurent, urmând ca, în temeiul art. 197 C. proc. civ., recursul să fie anulat ca netimbrat.

Motivele de casare ce privesc soluția pronunțată asupra capătului I, pct. 1 din cerere, respectiv anularea procesului-verbal din data de 17 septembrie 2015 nu vor fi analizate, avându-se în vedere că prin Sentința nr. x/CA din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea a dispus completarea Hotărârii nr. 12 din 9 iunie 2016 a aceleiași instanțe, în sensul că a admis acțiunea și a anulat și procesul-verbal întocmit de pârât la data de 17 septembrie 2015, ce a stat la baza emiterii Notei nr. x din 23 septembrie 2015.

Niciuna dintre părți nu a recurat hotărârea de completare a Sentinței nr. 121/2016, astfel că aceasta a intrat în autoritate de lucru judecat, nemaiputând să fie analizată în prezenta cauză.

Cu privire la cea de-a doua critică, în legătură cu soluționarea capătului III al cererii introductive, și anume obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 7.287 RON lunar, cu titlu de daune materiale și în continuare, câte 2.429 RON lunar, până la data suspendării efectelor sau anulării actelor administrative contestate, Înalta Curte va reține că aceasta este fondată.

Astfel, instanța de fond a apreciat că suma pretinsă cu titlu de daune materiale nu este certă, încasările pentru perioada octombrie 2014 - septembrie 2015 nu sunt dovedite, deoarece, chiar reclamantul a afirmat că activitatea i s-a restrâns până la "cota de avarie".

Din cuprinsul acțiunii introductive, dosar de fond, reiese că reclamantul s-a referit la o restrângere a activității profesionale pentru perioada de după emiterea actelor administrative ce au fost anulate de instanța de contencios administrativ și nu în ceea ce privește perioada anterioară, cuprinsă între octombrie 2014 - septembrie 2015.

Tabelul existent la dosarul de fond se referă la numărul de examinări și valoarea încasărilor pe 12 luni anterioare retragerii certificatului de agreere, iar reclamantul a făcut o medie a acestor încasări, rezultând media lunară de 2.429 RON.

Încasările pentru perioada septembrie 2014 - septembrie 2015 sunt certe, dovedite cu actele contabile depuse la dosar și necontestate de partea adversă.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Răspunderea administrativ-patrimonială poate fi angajată, astfel cum a afirmat și recurentul-reclamant, prin motivele de recurs, în condițiile dovedirii îndeplinirii cumulative a cerințelor referitoare la anularea actului administrativ nelegal, prejudiciul suferit și legătura de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciu.

În speță, Înalta Curte constată îndeplinirea acestor cerințe, respectiv anularea actelor administrative atacate și imposibilitatea reclamantului, în urma emiterii unor acte administrative nelegale, de a-și desfășura activitatea.

Așadar, prejudiciul a fost cauzat urmare a retragerii certificatului de agreere, iar reclamantul nu a putut să examineze pentru perioada septembrie 2015 - aprilie 2016, din punct de vedere psihologic, personalul din siguranța în transporturi.

Întrucât prin Sentința civilă nr. 72/CA/2016 din 15 aprilie 2016 s-a dispus suspendarea acelorași acte administrative ce au fost anulate în prezenta cauză, instanța de recurs apreciază că prejudiciul suferit de reclamant se întinde pe perioada octombrie 2015 - aprilie 2016, după această dată, cabinetul putând să fie deschis.

În legătură cu mărimea daunelor materiale ce urmează să fie acordate, se constată că media veniturilor obținute de reclamant pentru o perioadă anterioară retragerii certificatului de agreere este rezonabilă, putându-se considera că și pe viitor acesta urma să încaseze aceleași venituri.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul reclamantului, se va casa în parte sentința recurată, în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și în consecință îl va obliga pe acesta la plata sumei de 17.003 RON (2.429 x 7 luni).

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 121 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Admite recursul formulat de Cabinet Individual de Psihologie A. împotriva Sentinței nr. 121 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând cauza admite capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și în consecință îl obligă pe acesta la plata sumei de 17.003 RON daune materiale către reclamantă.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL