ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2019

HOTĂRÂRE
09.05.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19.02.2016 sub nr. x/2016, reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A., reprezentat legal de A., psiholog, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- anularea Notificării nr. x din 07.07.2015, emisă de Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, privind aplicarea sancțiunii de retragere a Certificatului de agreare nr. x din 26.05.2014 și implicit a Notei nr. x din 16.06.2015;

- anularea Adresei nr. x/02.09.2015, emisă de Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, privind respingerea plângerii prealabile;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 102 din 20 mai 2016, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor .

Împotriva sentinței civile nr. 102 din 20 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A. și pârâtul Ministerul Transporturilor.

3.1. Reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, prima instanță dând o greșită interpretare normelor juridice aplicabile împrejurărilor de fapt și de drept reținute pe baza probelor administrate.

În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a reținut eronat următoarele aspecte:

- afișarea la loc vizibil a certificatului de agreare

Certificatul de agreare pentru examinări psihologice pentru personalul din siguranța transporturilor si tarifele practicate nu sunt afișate la loc vizibil-art. 6, lit. (1) din Anexa nr. 1 a OMT nr. 1262/2013.

Certificatul de agreare a fost afișat la data controlului in interiorul cabinetului loc vizibil, iar tarifele, la vedere, pe masa de lucru a personalului. Legea nu impune ca planșele fotografice sa conțină o data inserata astfel încât din acest punct de vedere instanța a fost subiectiva acordând prezumția legalitate doar procesului-verbal încheiat de reprezentanții intimatei.

- deținerea in proprietate a aparaturii

Absenta dovezilor de deținere in proprietate a aparaturii - art. 3, alin. (1), lit,e) si lit. i), pct. 11 din Anexa nr. 1 a OMT nr. 1262/2013 coroborat cu pct. 4 din Anexa nr. 1 b a OMT nr. 1262/2013.

Aparatura, ansamblul pedalier si manetele, testele, programele de evaluare psihologică a personalului cu responsabilități in siguranța circulației, probele psihologice si instrumentele informatizate, folosite de A. sunt deținute in baza Contractului de comodat încheiat intre S.C. DUAL S.R.L. Botoșani, aparatura fiind cumpărată pe societate.

Toate acestea au fost prezentate și la data verificării inițiale în vederea avizării si obținerii Certificatului de agreare nr. x/26.05.2014 si au fost considerate de comisia abilitata a pârâtei ca fiind valabile și îndeplinind condițiile cerute de ordinele ministrului în acest scop.

- neîndeplinirea obligației de comunicare a încetării contractului individual de munca a angajatului B.

Încetarea contractului individual de munca a angajatului B. începând cu data de 01.05.2015 a fost comunicata Ministerului Transporturilor si Infrastructurii - Direcția Medicala - București cu adresa din 15.04.2015 așa cum a fost înregistrată în registrul de corespondenta al unității.

Recurentul-reclamant a învederat că a realizat comunicarea adresei prin fax si nu a știut că va fi necesara o confirmare atâta timp cât în registrul de corespondență al unității este înregistrată corespunzător.

- extrasele tip Regis privind pe angajatul B.

Instanța de fond da dovada de subiectivism, interpretând eronat extrasele de tip Regis depuse la rubrica ACTIV deoarece in extrasul 30.04.2014 este inserat "DA", însă în extrasul din 08.05.2015 este inserat NU.

- completarea Registrului unic de evidenta a examinărilor In mod contrar celor reținute de instanța Registru unic de evidente a examinărilor este completat legal, integral si corect la toate rubricile aferente atât pe prima pagina cat si pe a doua pagina.

- necomunicarea către angajator a unui exemplar de pe avizul psihologic Instanța de fond nu a avut in vedere ca avizul psihologic se înmânează în dublu exemplar persoanei care a fost examinată, iar formularul alb ii prezintă persoana testata la firma unde reușește să se angajeze, sau este deja angajat.

- întocmirea si eliberarea de către A. a avizelor psihologice aferente examinărilor efectuate de B.

Instanța, prin rolul sau activ, avea posibilitatea,pentru cazul în care nu era pe deplin lămurită să solicite informații suplimentare, ori în speța s-a demonstrat încă o data subiectivismul acesteia si hotărârea părtinitoare dată doar în favoarea intimatei.

- dovada comunicării către Ministerul Transporturilor - Compartimentul Medical a deținerii treptei de specialist (cerința ce nu este cuprinsa in procesul-verbal ce a stat la baza întocmirii notei și a aplicării sancțiunii")

In speță, în conținutul procesului-verbal din 26.05.2015 ce a stat la baza întocmirii Notei privind sancțiunea aplicată, nu exista inserată nerespectarea unei astfel de condiții.

Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța înțelegând greșit că trebuie să se facă proba datei la care a fost comunicată obținerea treptei de specialist către intimată, cerință ce nu este cuprinsă în niciunul din actele intimatei.

Recurentul-reclamant precizează că a pus la dispoziția persoanelor care au efectuat verificarea absolut tot ceea ce i s-a cerut. Nu poate fi vorba de niciun refuz din partea sa în a arăta toate documentele solicitate.

Ministerul Transporturilor nu poate interzice în mod absolut exercitarea unei profesii într-o specialitate profesională sau exercitarea unei competențe profesionale, ceea ce prin Notificarea nr. x din 07.07.2015 se realizează în mod abuziv.

Certificatul de agreare, care a fost in mod abuziv retras, face obiectul unui act administrativ individual semnat de către Ministrul Transporturilor, retragerea acestuia prin aprobarea unui referat este inadmisibilă și in afara oricărei logici juridice și tehnici legislative.

Deosebit de cele arătate, recurentul învederează că depune și procesul-verbal încheiat la data de 17.05.2016 de organele de control ale intimatei, privind verificarea menținerii condițiilor care au stat la baza agreării si a respectării reglementarilor legale privind efectuarea examinărilor medicale si/sau psihologice pentru persoanele cu funcții care concura la siguranța transporturilor, din care rezulta îndeplinirea și respectarea reglementarilor legale în domeniu.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Transporturilor a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a respins excepția inadmisibilității acțiunii, schimbând astfel natura juridic a actului dedus judecății.

Recurentul-pârât a susținut că adresa din 02.09.2015 contestată în cauză, nu întrunește cerințele impuse de lege pentru fi considerată un act administrativ, întrucât nu dă naștere, modifică sau stinge un raport juridic.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A. și pârâtul Ministerul Transporturilor sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Soluția asupra recursului formulat de reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A.

Prin Notificarea nr. x din 07.07.2015, reclamantul a fost încunoștințat că, potrivit Notei nr. x din 16.06.2015, aprobată de conducerea ministerului a fost dispusă aplicarea sancțiunii de retragere a Certificatului de agreare pentru examinări psihologice pe siguranța transporturilor nr. 314 din 26.05.2014, pe o perioadă de 4 ani, în baza art. 5 lit. a) și f) coroborat cu art. 4 lit. b) și c), art. 3 lit. a) și b) și art. 2 lit. c) din Anexa nr. 1 a OMT nr. 1263/2013 pentru aprobarea Normelor privind procedura de aplicare a sancțiunilor administrative de suspendare sau retragere a certificatului de agreare, în cazul constatării nerespectării criteriilor și condițiilor privind acordarea acestuia, raportat la art. 6 lit. a), c), g), i), l) și m) din Anexa nr. 1 a OMT nr. 1262/2013 pentru aprobarea Normelor privind procedura de agreare a unităților medicale și psihologice în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuții în siguranța transporturilor.

Curtea de Apel Suceava a respins cererea reclamantului de anulare a Notificării nr. x din 07.07.2015, emisă de Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, privind aplicarea sancțiunii de retragere a Certificatului de agreare nr. x din 26.05.2014, a Notei nr. x din 16.06.2015 și a Adresei nr. x/02.09.2015, emisă de Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, privind respingerea plângerii prealabile, opinie împărtășită de către instanța de control judiciar.

În privința motivelor de recurs, referitoare la afișarea certificatului de agreare la loc vizibil, completarea Registrului unic de evidență a examinărilor, necomunicarea către angajator a unui exemplar de pe avizul psihologic, se observă că acestea se circumscriu unor situații de fapt ce nu pot fi verificate de instanța de recurs, aceste motive neîncadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu vor fi analizate.

Referitor la nedeținerea în proprietate a aparaturii medicale, se observă că recurentul nu neagă existența unui contract de comodat, ceea ce exclude proprietatea, așa cum a reținut și instanța de fond. Totuși se acreditează ideea că aceleași documente au fost avute în vedere și la eliberarea certificatului de agreare, însă eliberarea acestuia fără îndeplinirea cerințelor legale nu a făcut obiectul cenzurii instanței, iar la acest moment nu poate constitui un argument pentru nelegalitatea măsurii adoptate prin actele contestate în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile recurentului referitoare la lipsa dovezii de comunicare a încetării contractului de munca a angajatului B., întrucât potrivit art. 249 din C. proc. civ. " Cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească". Împrejurarea omisiunii de dovedire a susținerilor sale, așa cum de altfel recunoaște și recurentul, reprezintă un argument de legalitate al sentinței, iar nu de subiectivism al acesteia.

Cu referire la susținerea potrivit căreia greșit s-a dat valoare probatorie mențiunilor din procesul-verbal ce atestă că au fost întocmite și eliberate avize psihologice de către recurent, aferente examinărilor efectuate de psihologul B., se observă că și sub acest aspect sunt puse în discuție aspecte de fapt ce necesită o cenzură nepermisă de lege instanței de recurs.

De asemenea, sunt nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că Ministerul Transporturilor nu poate interzice în mod absolut exercitarea unei profesii într-o specialitate profesională sau exercitarea unei competențe profesionale, în cauză nefiind vorba de o interzicere a exercitării unei profesii ci despre condiționarea exercitării unei profesii de îndeplinirea unor condiții prevăzute de lege.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că deficiențele consemnate în procesul-verbal, cele care au determinat măsura retragerii certificatului de agreare se subsumează în cea mai mare parte neîndeplinirii criteriilor și condițiilor prevăzute pentru obținerea certificatului de agreare pe toată durata valabilității certificatului, împrejurare ce justifică retragerea certificatului pe o perioadă de 4 ani în conformitate cu dispozițiilor art. 5 lit. a) din OMT nr. 1263/2013, dar și pe nerespectarea obligației de a nu înlocui psihologii desemnați la agreare, fără aprobarea Direcției de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor.

Susținerile recurentului-reclamant referitoare la procesul-verbal încheiat la data de 17.05.2016, sunt lipsite de relevanță juridică, câtă vreme acest proces-verbal nu face obiectul prezentului dosar și nici nu a fost administrat ca probă în fața instanței de fond, astfel că nu va fi analizată relevanța acestui act.

Reținând, așadar, că aplicarea sancțiunii a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile din Normele aprobate prin OMT nr. 1263/2013 pentru aprobarea normelor privind procedura de aplicare a sancțiunilor administrative de suspendare sau retragere a certificatului de agreare, instanța de control constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant

II.2. Soluția asupra recursului formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor

Pârâtul Ministerul Transporturilor a contestat hotărârea de fond, apreciind că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât actul contestat nu este act administrativ.

Contrar celor susținute de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că adresa din 2.09.2015 constituie un răspuns la plângerea prealabilă și ca urmare este suspusă cenzurii instanței de contencios administrativ cu atât mai mult cu cât conține clarificări referitoare la aspectele reținute în Nota nr. x/16.06.2015, act administrativ a cărui contestare face, de asemenea, obiectul prezentului dosar.

Aprecierile recurentei în sensul că adresa în discuție nu produce, prin ea însăși efecte juridice, nu naște, modifică sau stinge raporturi juridice, nu pot fi primite, în condițiile în care, din copia acesteia, aflată la dosar fond, rezultă că reprezintă un răspuns la plângerea prealabilă formulată de petent, așa cum a și fost intitulată.

În acest context, fiind emisă în conformitate cu prevederile art. 7 din Lg. 554/2004, nu poate fi separată obiectiv de actul administrativ pe care îl confirmă, astfel că ea este supusă cenzurii, așa cum a stabilit și prima instanță.

Înalta Curte constată, în acord cu cele constate de judecătorul fondului, că excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, așadar, nu va fi reținută incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile avansate de recurentul-pârât fiind neîntemeiate pentru considerentele expuse.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamantul Cabinet Individual de Psihologie "A." și pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinței civile nr. 102 din 20 mai 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge recursurile formulate de reclamantul Cabinet Individual de Psihologie "A." și pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinței civile nr. 102 din 20 mai 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-12-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3835/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Suceava, secția de contenc
ÎCCJ 2018-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2018
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceav
ÎCCJ 2018-11-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3871/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.08.20
ÎCCJ 2019-04-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2015 pe rolul Tribunalului București, reclamantul Cabinetul Indivi
ÎCCJ 2019-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2019
2.429 RON lunar, calculate conform tabelului anexat acțiunii, până la data suspendării efectelor sau anularii actelor administrative contestate; obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri, pentru daunele morale
Sursă