ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 329/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 329/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia nr. 329                                                                                                                                                                                      Dosar

nr. 157 / 2001

S-a luat în examinare recursul declarat de intervenienții

S.I. și S.A.împotriva deciziei civile nr. 514 A din 25 septembrie 2000 a Curții

de Apel București – Secția a III – a civilă.

La apelul nominal

s-au prezentat: recurenții-intervenienți S.I. și S.A., personal și asistați de

avocat M.P.și intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin

consilier juridic O.O., lipsind intimații-reclamanți T.N., D.G.E. și P.M. și

intimata-pârâtă Societatea Comercială “T.A” SA București.

Procedura

completă.

Avocat M.P.a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru motivele prevăzute

de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.și menținerea sentinței nr. 265

din 6 aprilie 2000 a Tribunalului București – Secția a V – a Civilă și de

Contencios Administrativ ca temeinică și legală. A depus note scris.

Consilier juridic

O.O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta

Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 22 iulie 1996 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3

București, reclamanții T.N. G., P.M.și D.G.E.au chemat în judecată pe pârâții

Consiliul Local al Municipiului București și Societatea Comercială “ T “ SA,

pentru revendicarea a trei imobile teren și construcții, situate în București,

sectorul 3, str. Șelari nr. 13, str. Traian nr. 112 și str. Paleologu nr. 13.

Prin al doilea

capăt de cerere s-a solicitat obligarea acelorași pârâți la plata contravalorii

unui alt imobil, din str. Traian nr. 73.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că imobilele revendicate au aparținut

defuncților lor unchi T.I.și T.N., decedați în anii ’50, al căror unic succesor

a fost fratele lor T.D., tatăl reclamanților.

În probațiune

s-au depus copii ale unor procese verbale încheiate în 1940, 1941, 1943 de

comisia pentru înființarea cărților funciare în București cu privire la: -

imobilul situat în str. Mitropolit Ghenadie Petrescu nr. 100, aparținând

doamnei T.E., dobândit prin moștenire de la N.T., grevat de sarcini în favoarea

surorilor defunctului și a fratelui T.G.I.;

- imobilul situat

în str. Șelari nr. 11 și str. Soarelui nr. 8, aparținând domnului I.T.,

dobândit în parte prin moștenire de la fratele său N.T., grevat cu uzufruct în

favoarea doamnei E.T.;

- imobilul situat

în str. Traian nr. 112, proprietatea doamnei T.E.;

- imobilul situat

în str. Paleologu nr. 13, aparținând în proporție de ¼ domnului T.C.I.

S-au mai depus: copia

certificatelor de naștere ale reclamanților, anexa la decretul de naționalizare.

S-a administrat

proba cu interogatoriu, expertiză, a fost formulată cerere de intervenție în

interes propriu de către S.I.și S.A., domiciliați în str. Paleologu nr. 13,

care au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995.

În urma

administrării probelor, Judecătoria Sectorului 3 și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În fața acestei

instanțe intervenienții au precizat cererea lor subsidiară de obligare a

reclamanților la plata cheltuielilor efectuate cu îmbunătățirea imobilului.

S-a depus în

copie xerox certificatul de moștenitor legal nr. 65/7 decembrie 1999 emis de

Biroul notarului public C.C.care atestă că T.I., decedat la 31 decembrie 1950,

a fost moștenit de reclamanți, nepoți de frate, fiind străin de succesiune prin

neacceptare în termen tatăl acestor reclamanți T.D., decedat în anul 1977.

S-au mai depus

relații de la Societatea Comercială “ T “ SA și s-a administrat proba cu

interogatoriu.

S-a invocat de

pârâtul Consiliul General al Municipiului București și de intervenienți

excepția lipsei calității procesual active a reclamanților.

Prin sentința

civilă nr. 265 din 6 aprilie 2000 Tribunalul București, secția a V – a civilă

și de contencios administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților și a respins acțiunea pentru acest motiv, respingând

totodată cererea de intervenție.

În motivarea

soluției adoptate, instanța de fond a reținut, cu privire la situația de fapt,

că imobilele revendicate au aparținut lui T.E. și într-o proporție  mai  mică

lui T.G.I..

Coroborând

cuprinsul înscrierilor din procesele-verbale depuse de reclamanți cu

certificatele de stare civilă ale acestora, instanța a conchis că, la data

deschiderii succesiunii lui T.I.,nu toți reclamanții erau născuți, astfel că nu

aveau capacitate succesorală, iar, pe de altă parte, potrivit principiului

proximității gradului de rudenie, rudele de grad mai  îndepărtat (ca

reclamanții) nu pot înlătura de la moștenire pe rudele mai apropiate în grad

(frații defunctului).

Apelul declarat

de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă

nr.514/25 septembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III – a  civilă

care, desființând sentința, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere declarațiile autentice –

extrajudiciare – date de două persoane, coroborate cu certificatul de

moștenitor. A mai reținut, în motivare instanța că pârâții nu au administrat

probe în dovedirea  încălcării  principiului unanimității.

Împotriva acestei

decizii în termen legal au declarat recurs intervenienții S.I.și S.A.invocând

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 11 din C.proc. civ..

În esență, se

reproșează instanței de apel că a încălcat legea civilă care stabilește ordinea

chemării la moștenire și condițiile cerute pentru a putea moșteni.

Astfel, cu

trimitere la însăși cererea de chemare în judecată, se arată că de pe urma lui

T.N., decedat în 1939 au rămas ca moștenitori (testamentari) soția E. și

fratele T.I.(decedat în 1950), în diferite înscrisuri fiind menționate și mai

multe surori ale lui T.N..

Reclamanții,

copiii lui T.D., un pretins frate al fostului proprietar, născuți, în 1943,

1945, respectiv 1953, pretind că ei sunt singurii moștenitori ai foștilor

proprietari deși reclamantul T.N. G. este născut după deschiderea

succesiunilor, iar pe de altă parte, în 1950, tatăl lor era în viață, ca și

celelalte surori ale defunctului T.I..

Prin întâmpinare,

intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, arătând totodată că

pct. 11 al art. 304 C.proc.civ. a fost abrogat și solicitând judecarea  în

lipsă. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că la data pronunțării

deciziei de Curtea de Apel București Ordonanța de Urgență a Guvernuluuir.

138/2000 de modificare a C.proc. civ.nu era în vigoare, ca de altfel, nici la

data declarării recursului. Ca atare, este admisibil recursul  încadrat în

drept în art. 304 pct. 11 C.proc.civ.

Recurenții au mai

depus la dosar o serie de înscrisuri.

Recursul este

fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și a

menținerii sentinței de fond, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

1169 din C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească.

În speță,

reclamanții prin acțiunea înregistrată în anul 1996 au pretins că sunt

proprietarii bunurilor imobile revendicate, dobândite prin succesiune de la unchii

lor, T.N. și T.I., prin retransmitere de la tatăl lor, T.D..

La dosar nu

există nici un titlu de proprietate ci doar, astfel cum rezultă din expunerea

rezumată a lucrărilor cauzei, copiile proceselor verbale emise de Comisia

pentru înființarea cărților funciare în București (f. 4 urm.fond).

Chiar și din

cuprinsul acestor înscrisuri (copii xerox, necertificate, unele prezentând

lipsuri evidente) se poate prezuma că, T.N., decedat în anul 1939, instituise

ca legatară pe soția sa E., legat cu sarcină în favoarea surorilor defunctului

și a fratelui defunctului, T.I..

De asemeni,

T.I.avea alte proprietăți.

Prin Decretul

nr.92/1950 s-au naționalizat de la T.C.I.și E. 56 de apartamente în București,

str. Traian 73, 112, str. Șelari 13, str. Soarelui 8, str. Mitropolit Dosoftei

75, str. Paleologu 13 și în Sinaia, str. Avram Iancu 5 (f. 81 fond).

Reclamanții au

pretins că ei sunt unicii moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilelor

naționalizate, revendicate prin prezenta acțiune, în calitate de nepoți de frate.

La dosar nu s-au

depus copiile certificatelor de deces ale foștilor proprietari, iar la

interogatorul luat reclamanților (f. 123 – 125 dosar judecătorie) aceștia au

recunoscut că nu au certificat de moștenitor de pe urma foștilor proprietari.

După declinarea

competenței, în fața Tribunalului București, s-a depus în copie xerox un

certificat de moștenitor legal, emis la 7 decembrie 1999 prin care se atestă că

reclamanții ar fi acceptat în termenul legal succesiunea lui T.I., decedat la

31 decembrie 1950, în timp ce tatăl T.D. nu a acceptat în termen aceeași

succesiune.

Față de

nelegalitatea flagrantă a dispozițiilor acestui înscris, coroborate cu lipsa

unor probe certe în dovedirea calității procesual active, corect tribunalul a

admis excepția ridicată de pârât și intervenienți și a respins acțiunea.

Într-adevăr

potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra

excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în

totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepția

privitoare la lipsa calității procesuale active constituie o excepție de fond

absolută ce poate fi invocată în orice stare a pricinii nu numai de partea

interesată, dar și de către instanță din oficiu.

Probele invocate

și reținute de instanța de apel ca fiind peremptorii pentru atestarea calității

de succesori în drepturi ai foștilor proprietari conțin inexactități evidente.

Astfel, este

necontestat că nu s-a administrat nici o probă cu privire la succesiunea lui

T.E., fosta proprietară a bunurilor revendicate, iar reclamanții nici nu au

pretins că ar fi rude cu această persoană. Ca atare, lipsa calității procesuale

a reclamanților pentru revendicarea unor bunuri ce au aparținut lui T.E. se

impune cu evidență.

În ce privește pe

T.I., decedat la 31 decembrie 1950, după naționalizarea imobilelor: corect

instanța de fond a constatat că reclamantul T.N. G., născut în  anul 1953 nu

avea capacitate succesorală la data deschiderii succesiunii.

Or, potrivit art.

654 alin.1 din C.civ., pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede

să existe în momentul deschiderii succesiunii.

Reclamantele

P.M.și D.G.E.aveau 5 și respectiv 7 ani la data deschiderii succesiunii

pretinsului lor unchi.

Tatăl acestor

reclamante, T.D., era în viață la acea dată, astfel cum rezultă din copia

certificatului său de deces (f. 15 dosar fond).

Aserțiunile

cuprinse în declarațiile extrajudiciare și în copia certificatului de

moștenitor conform cărora reclamanții ar fi acceptat tacit succesiunea, în timp

ce tatăl lor ar fi străin de succesiune prin neacceptare în termen sunt

contrare oricărei logici, contravenind celor mai elementare reguli de drept

succesoral.

Astfel, conform

art. 660 C.civ., proximitatea rudeniei se stabilește prin numărul generațiilor,

fiecare generație numără un grad. Iar în interiorul clasei a II – a de

moștenitori legali, principiul proximității impune concluzia că frații și

surorile defunctului înlătură de la moștenire pe nepoții de frate.

Pe de altă parte,

potrivit art. 687 din C.civ. (astfel cum a fost modificat prin Decretul

nr.185/1949), minorii și interzișii nu pot face valabil acceptarea unei

moșteniri decât conform dispozițiilor titlului de la minoritate și tutelă. Or,

în speță, reclamantele erau minore la data deschiderii succesiunii și nu s-a

făcut dovada respectării acestor formalități impuse de lege.

Pe de altă parte,

cuprinsul copiei xerox depuse la dosar a certificatului de moștenitor eliberat

la peste trei ani de la declanșarea procesului contravine chiar afirmațiilor pe

care reclamanții le-au făcut prin acțiune, anume că cei doi unchi au fost

moșteniți de T.D., tatăl lor, pe care ei înșiși l-au succedat.

Cu privire la

valoarea probantă a înscrisurilor autentice (copii xerox), cărora instanța de

apel le-a dat semnificație determinantă în adoptarea soluției sale, sunt de

observat următoarele.

Reclamanții nu au

reușit să probeze, cu înscrisurile depuse la dosar la introducerea acțiunii

legătura lor de rudenie cu foștii proprietari ai bunurilor revendicate, ceea ce

a determinat invocarea de către partea adversă a excepției lipsei calității

procesual active.

Ulterior

ridicării acestei excepții, reclamanții au depus la dosar o copie simplă a unui

înscris autentic care atestă niște împrejurări bazate doar pe declarațiile

părților (reclamanții din proces). Un atare act, întocmit după ce un terț

contestase calitatea procesual activă într-un proces pe rol, iese din sfera

procedurii amiabile,  necontencioase.

De aceea, dacă

terții (în speță pârâta și intervenienții) pretind că actul a fost întocmit în

vederea fraudării intereselor lor, ei nu trebuie să se înscrie în fals,

deoarece nu contestă constatările personale ale agentului instrumentator, ci

fondul (conținutul) actului. În consecință, terții pot face dovada contrară

prin orice mijloc de probă.

În speță, dovada

contrară s-a făcut prin ansamblul probelor administrate (copii ale actelor de

stare civilă, ale proceselor verbale de carte funciară, răspunsuri la

interogatoriu), cum s-a arătat, prin raportare la textele legale aplicabile.

În consecință,

vâzând că sunt fondate motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct.

8, 9 și 11 din C.proc. civ. (în vigoare la data investirii instanței de recurs)

decizia din apel va fi casată cu menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intervenienții S.I.și

S.A.împotriva deciziei nr. 514 A din 25 septembrie 2000 a Curții de Apel

București – Secția a III – a civilă.

Modifică decizia

în sensul că respinge apelul declarat de reclamanții T.N., D.G.E.și

P.M.împotriva sentinței civile nr. 265 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului

București – Secția a V – a Civilă și de Contencios Administrativ, pe care o

menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.