ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 329/2003

Decizia nr. 329 Dosar nr. 157 / 2001 S-a luat în examinare recursul declarat de intervenienții S.I. și S.A.împotriva deciziei civile nr. 514 A din 25 septembrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III – a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-intervenienți S.I. și S.A., personal și asistați de avocat M.P.și intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O., lipsind intimații-reclamanți T.N., D.G.E. și P.M. și intimata-pârâtă Societatea Comercială “T.A” SA București. Procedura completă. Avocat M.P.a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.și menținerea sentinței nr. 265 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului București – Secția a V – a Civilă și de Contencios Administrativ ca temeinică și legală.

A depus note scris. Consilier juridic O.O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 iulie 1996 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanții T.N.

G., P.M.și D.G.E.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului București și Societatea Comercială “ T “ SA, pentru revendicarea a trei imobile teren și construcții, situate în București, sectorul 3, str. Șelari nr. 13, str. Traian nr. 112 și str. Paleologu nr. 13. Prin al doilea capăt de cerere s-a solicitat obligarea acelorași pârâți la plata contravalorii unui alt imobil, din str. Traian nr. 73. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilele revendicate au aparținut defuncților lor unchi T.I.și T.N., decedați în anii ’50, al căror unic succesor a fost fratele lor T.D., tatăl reclamanților.

În probațiune s-au depus copii ale unor procese verbale încheiate în 1940, 1941, 1943 de comisia pentru înființarea cărților funciare în București cu privire la: - imobilul situat în str. Mitropolit Ghenadie Petrescu nr. 100, aparținând doamnei T.E., dobândit prin moștenire de la N.T., grevat de sarcini în favoarea surorilor defunctului și a fratelui T.G.I.; - imobilul situat în str. Șelari nr. 11 și str. Soarelui nr. 8, aparținând domnului I.T., dobândit în parte prin moștenire de la fratele său N.T., grevat cu uzufruct în favoarea doamnei E.T.; - imobilul situat în str. Traian nr. 112, proprietatea doamnei T.E.; - imobilul situat în str. Paleologu nr. 13, aparținând în proporție de ¼ domnului T.C.I.

S-au mai depus: copia certificatelor de naștere ale reclamanților, anexa la decretul de naționalizare. S-a administrat proba cu interogatoriu, expertiză, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către S.I.și S.A., domiciliați în str. Paleologu nr. 13, care au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995. În urma administrării probelor, Judecătoria Sectorului 3 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. În fața acestei instanțe intervenienții au precizat cererea lor subsidiară de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor efectuate cu îmbunătățirea imobilului.

S-a depus în copie xerox certificatul de moștenitor legal nr. 65/7 decembrie 1999 emis de Biroul notarului public C.C.care atestă că T.I., decedat la 31 decembrie 1950, a fost moștenit de reclamanți, nepoți de frate, fiind străin de succesiune prin neacceptare în termen tatăl acestor reclamanți T.D., decedat în anul 1977. S-au mai depus relații de la Societatea Comercială “ T “ SA și s-a administrat proba cu interogatoriu. S-a invocat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București și de intervenienți excepția lipsei calității procesual active a reclamanților. Prin sentința civilă nr. 265 din 6 aprilie 2000 Tribunalul București, secția a V – a civilă și de contencios administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea pentru acest motiv, respingând totodată cererea de intervenție.

În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut, cu privire la situația de fapt, că imobilele revendicate au aparținut lui T.E. și într-o proporție mai mică lui T.G.I.. Coroborând cuprinsul înscrierilor din procesele-verbale depuse de reclamanți cu certificatele de stare civilă ale acestora, instanța a conchis că, la data deschiderii succesiunii lui T.I.,nu toți reclamanții erau născuți, astfel că nu aveau capacitate succesorală, iar, pe de altă parte, potrivit principiului proximității gradului de rudenie, rudele de grad mai îndepărtat (ca reclamanții) nu pot înlătura de la moștenire pe rudele mai apropiate în grad (frații defunctului). Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr.514/25 septembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă care, desființând sentința, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere declarațiile autentice – extrajudiciare – date de două persoane, coroborate cu certificatul de moștenitor. A mai reținut, în motivare instanța că pârâții nu au administrat probe în dovedirea încălcării principiului unanimității. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs intervenienții S.I.și S.A.invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 11 din C.proc. civ.. În esență, se reproșează instanței de apel că a încălcat legea civilă care stabilește ordinea chemării la moștenire și condițiile cerute pentru a putea moșteni. Astfel, cu trimitere la însăși cererea de chemare în judecată, se arată că de pe urma lui T.N., decedat în 1939 au rămas ca moștenitori (testamentari) soția E. și fratele T.I.(decedat în 1950), în diferite înscrisuri fiind menționate și mai multe surori ale lui T.N..

Reclamanții, copiii lui T.D., un pretins frate al fostului proprietar, născuți, în 1943, 1945, respectiv 1953, pretind că ei sunt singurii moștenitori ai foștilor proprietari deși reclamantul T.N. G. este născut după deschiderea succesiunilor, iar pe de altă parte, în 1950, tatăl lor era în viață, ca și celelalte surori ale defunctului T.I.. Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, arătând totodată că pct. 11 al art. 304 C.proc.civ. a fost abrogat și solicitând judecarea în lipsă. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că la data pronunțării deciziei de Curtea de Apel București Ordonanța de Urgență a Guvernuluuir. 138/2000 de modificare a C.proc. civ.nu era în vigoare, ca de altfel, nici la data declarării recursului.

Ca atare, este admisibil recursul încadrat în drept în art. 304 pct. 11 C.proc.civ. Recurenții au mai depus la dosar o serie de înscrisuri. Recursul este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și a menținerii sentinței de fond, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1169 din C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În speță, reclamanții prin acțiunea înregistrată în anul 1996 au pretins că sunt proprietarii bunurilor imobile revendicate, dobândite prin succesiune de la unchii lor, T.N. și T.I., prin retransmitere de la tatăl lor, T.D.. La dosar nu există nici un titlu de proprietate ci doar, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor cauzei, copiile proceselor verbale emise de Comisia pentru înființarea cărților funciare în București (f. 4 urm.fond).

Chiar și din cuprinsul acestor înscrisuri (copii xerox, necertificate, unele prezentând lipsuri evidente) se poate prezuma că, T.N., decedat în anul 1939, instituise ca legatară pe soția sa E., legat cu sarcină în favoarea surorilor defunctului și a fratelui defunctului, T.I.. De asemeni, T.I.avea alte proprietăți. Prin Decretul nr.92/1950 s-au naționalizat de la T.C.I.și E. 56 de apartamente în București, str. Traian 73, 112, str. Șelari 13, str. Soarelui 8, str. Mitropolit Dosoftei 75, str. Paleologu 13 și în Sinaia, str. Avram Iancu 5 (f. 81 fond). Reclamanții au pretins că ei sunt unicii moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilelor naționalizate, revendicate prin prezenta acțiune, în calitate de nepoți de frate.

La dosar nu s-au depus copiile certificatelor de deces ale foștilor proprietari, iar la interogatorul luat reclamanților (f. 123 – 125 dosar judecătorie) aceștia au recunoscut că nu au certificat de moștenitor de pe urma foștilor proprietari. După declinarea competenței, în fața Tribunalului București, s-a depus în copie xerox un certificat de moștenitor legal, emis la 7 decembrie 1999 prin care se atestă că reclamanții ar fi acceptat în termenul legal succesiunea lui T.I., decedat la 31 decembrie 1950, în timp ce tatăl T.D. nu a acceptat în termen aceeași succesiune. Față de nelegalitatea flagrantă a dispozițiilor acestui înscris, coroborate cu lipsa unor probe certe în dovedirea calității procesual active, corect tribunalul a admis excepția ridicată de pârât și intervenienți și a respins acțiunea.

Într-adevăr potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepția privitoare la lipsa calității procesuale active constituie o excepție de fond absolută ce poate fi invocată în orice stare a pricinii nu numai de partea interesată, dar și de către instanță din oficiu. Probele invocate și reținute de instanța de apel ca fiind peremptorii pentru atestarea calității de succesori în drepturi ai foștilor proprietari conțin inexactități evidente. Astfel, este necontestat că nu s-a administrat nici o probă cu privire la succesiunea lui T.E., fosta proprietară a bunurilor revendicate, iar reclamanții nici nu au pretins că ar fi rude cu această persoană.

Ca atare, lipsa calității procesuale a reclamanților pentru revendicarea unor bunuri ce au aparținut lui T.E. se impune cu evidență. În ce privește pe T.I., decedat la 31 decembrie 1950, după naționalizarea imobilelor: corect instanța de fond a constatat că reclamantul T.N. G., născut în anul 1953 nu avea capacitate succesorală la data deschiderii succesiunii. Or, potrivit art. 654 alin.1 din C.civ., pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii. Reclamantele P.M.și D.G.E.aveau 5 și respectiv 7 ani la data deschiderii succesiunii pretinsului lor unchi. Tatăl acestor reclamante, T.D., era în viață la acea dată, astfel cum rezultă din copia certificatului său de deces (f. 15 dosar fond).

Aserțiunile cuprinse în declarațiile extrajudiciare și în copia certificatului de moștenitor conform cărora reclamanții ar fi acceptat tacit succesiunea, în timp ce tatăl lor ar fi străin de succesiune prin neacceptare în termen sunt contrare oricărei logici, contravenind celor mai elementare reguli de drept succesoral. Astfel, conform art. 660 C.civ., proximitatea rudeniei se stabilește prin numărul generațiilor, fiecare generație numără un grad. Iar în interiorul clasei a II – a de moștenitori legali, principiul proximității impune concluzia că frații și surorile defunctului înlătură de la moștenire pe nepoții de frate. Pe de altă parte, potrivit art. 687 din C.civ. (astfel cum a fost modificat prin Decretul nr.185/1949), minorii și interzișii nu pot face valabil acceptarea unei moșteniri decât conform dispozițiilor titlului de la minoritate și tutelă.

Or, în speță, reclamantele erau minore la data deschiderii succesiunii și nu s-a făcut dovada respectării acestor formalități impuse de lege. Pe de altă parte, cuprinsul copiei xerox depuse la dosar a certificatului de moștenitor eliberat la peste trei ani de la declanșarea procesului contravine chiar afirmațiilor pe care reclamanții le-au făcut prin acțiune, anume că cei doi unchi au fost moșteniți de T.D., tatăl lor, pe care ei înșiși l-au succedat. Cu privire la valoarea probantă a înscrisurilor autentice (copii xerox), cărora instanța de apel le-a dat semnificație determinantă în adoptarea soluției sale, sunt de observat următoarele. Reclamanții nu au reușit să probeze, cu înscrisurile depuse la dosar la introducerea acțiunii legătura lor de rudenie cu foștii proprietari ai bunurilor revendicate, ceea ce a determinat invocarea de către partea adversă a excepției lipsei calității procesual active.

Ulterior ridicării acestei excepții, reclamanții au depus la dosar o copie simplă a unui înscris autentic care atestă niște împrejurări bazate doar pe declarațiile părților (reclamanții din proces). Un atare act, întocmit după ce un terț contestase calitatea procesual activă într-un proces pe rol, iese din sfera procedurii amiabile, necontencioase. De aceea, dacă terții (în speță pârâta și intervenienții) pretind că actul a fost întocmit în vederea fraudării intereselor lor, ei nu trebuie să se înscrie în fals, deoarece nu contestă constatările personale ale agentului instrumentator, ci fondul (conținutul) actului. În consecință, terții pot face dovada contrară prin orice mijloc de probă. În speță, dovada contrară s-a făcut prin ansamblul probelor administrate (copii ale actelor de stare civilă, ale proceselor verbale de carte funciară, răspunsuri la interogatoriu), cum s-a arătat, prin raportare la textele legale aplicabile.

În consecință, vâzând că sunt fondate motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 11 din C.proc. civ. (în vigoare la data investirii instanței de recurs) decizia din apel va fi casată cu menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de intervenienții S.I.și S.A.împotriva deciziei nr. 514 A din 25 septembrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III – a civilă. Modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat de reclamanții T.N., D.G.E.și P.M.împotriva sentinței civile nr. 265 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului București – Secția a V – a Civilă și de Contencios Administrativ, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.