ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5095/2003

HOTĂRÂRE
02.12.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5095/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iulie 2001

pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 4573, reclamanții M.S. și F.G. au

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale ca reprezentant al

UM Brad și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți la plata sumelor de

48.505.261 lei și respectiv 63.188.360 lei, actualizate potrivit indicelui de

inflație la data achitării efective, reprezentând impozit nelegal aplicat și

reținut asupra ajutoarelor și plăților compensatorii cuvenite în baza art. 31

din Legea  nr. 138/1999 și ale art. 7 din O.G. nr. 7/1998.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că, la data

trecerii în rezervă cu drept de pensie, au beneficiat de un ajutor conform art.

31 din Legea nr. 138/1999 și de plăți compensatorii potrivit art. 7 din O.G. nr.

7/1998, a căror modalitate de calcul nu o contestă, însă contestă impozitarea

nelegală a acestor sume.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, pentru  U.M.

Brad, a formulat o întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii

reclamanților și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice, solicitând ca în ipoteza în care acțiunea reclamanților va fi admisă,

chematul în garanție să fie obligat să-i plătească suma la care el va fi

obligat.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 374

din 13 septembrie 2001 a respins atât acțiunea formulată de către reclamanți

cât și cererea de chemare în garanție, ca nefondate.

Instanța de fond a reținut în esență că reclamanții

erau îndreptățiți să primească plățile compensatorii și ajutoarele cuvenite,

doar în sumă netă, după deducerea impozitului, cum, de altfel au fost achitate

la data trecerii în rezervă.

Prin decizia civilă nr. 248 din 11 februarie 2002

pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul declarat de către

reclamanți împotriva sentinței pronunțată de către instanța de fond, a

modificat-o în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de către

reclamanți și a admiterii cererii de chemare în garanție.

A obligat pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale să

plătească reclamantului F.G. suma de 28.454010 lei și reclamantului M.S. suma

de 16.038.700 lei reprezentând drepturi bănești.

A obligat chematul în garanție prin D.G.F.P.C.F.S.

Hunedoara să plătească pârâtului Ministerul Apărării Naționale pentru U.M.

Brad sumele la care aceasta a fost obligată către reclamanți.

Motivându-și hotărârea, instanța de recurs a reținut

că reclamanții au beneficiat de plăți compensatorii și ajutoare în baza art. 7

din O.G. nr. 7/1998 și în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.

În ceea ce privește impozitarea sumelor primite, a

reținut că cele primite în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 sunt

neimpozabile; această dispoziție nu a fost abrogată prin O.G. nr. 73/1999.

Sumele primite, însă, în baza art. 7 din O.G. nr. 7/1998

sunt impozabile deoarece prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999 (ce reprezintă

dreptul comun în materia impozitelor) au fost abrogate în mod expres.

Pentru aceste motive, admițând recursul și schimbând

sentința, a admis numai în parte acțiunea reclamanților.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea

nr. 92/1992 și art. 330 alin. (2) C. proc. civ. Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în

anulare împotriva deciziei civile nr. 248 din 11 februarie 2002 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, considerând că hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond și totodată ea este și vădit netemeinică.

Se susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 4,

art. 6, art. 23 și art. 86 din O.G. nr. 73/1999 făcând o aplicare greșită a

legii.

Se arată că potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 73/1999 sunt supuse impozitării, veniturile din salariu, cu care sunt

asimilate – conform art. 23 lit. b) din ordonanță – și drepturile de soldă

lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte drepturi ale cadrelor

militare, acordate potrivit legii.

Scutirea de impozit pe venit este prevăzută de art. 6

lit. f) din O.G. nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăți compensatorii,

calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în

rezervă. Întrucât, însă, ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea

nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda brută și nu netă, ele nu sunt

scutite de impozit pe venit (conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999).

Recursul în anulare este fondat.

Astfel, deși în conformitate cu prevederile art. 31

din Legea nr. 138/1999, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil

stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la

dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 și respectiv la H.G. nr. 1066/1999,

care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare,

precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie,

excluzându-le pe cele de natură salarială.

Ori, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999

se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale

acestuia din calitatea de salariat, apare evident că și veniturile acordate

militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu titlu de

ajutoare, în condițiile art. 31 din lege, decurg din statutul de salariați și,

prin urmare, sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind

impozitul pe venit.

În acest sens sunt și Normele metodologice pentru

aplicarea O.G. nr. 73/1999, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999 care, referindu-se

la art. 5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt

impozabile, între care și ajutoarele.

Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele

neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi

ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar

obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgență

acordat de guvern în situații de necesitate și altele asemenea.

Textul menționat nu face nici-o referire la

ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu

solda lunară brută, prin urmare aceste ajutoare sunt de natură salarială și

conform art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 73/1999 sunt supuse impozitului pe venit.

Prin urmare, aceste ajutoare fiind de natură

salarială și având ca bază de calcul solda brută, urmează a fi impozitate ca

orice venit brut.

Pe de altă parte, este de reținut că în art. 6 lit.

f) din O.G. nr. 73/1999 care enumeră veniturile scutite de impozit, figurează

doar plăți compensatorii și ajutoare calculate în baza soldei lunare nete.

Ori, în speță, plățile compensatorii și ajutoarele

acordate reclamanților au fost calculate în raport de solda brută și deci și

din acest punct de vedere aceste venituri erau impozabile.

De altfel, în art. 86 din O.G. nr. 73/1999 se

statuează că se abrogă orice dispoziție contrară acestei ordonanțe.

În legătură cu constituționalitatea prevederilor

acestui text de lege, este de menționat că prin mai multe decizii, Curtea

Constituțională a României s-a pronunțat arătând că art. 86 din O.G. nr.

73/1999 este constituțional menționând expres că „nici o dispoziție

constituțională nu interzice ca printr-o lege nouă să fie retrase scutirile

acordate printr-o lege anterioară – ordonanțele guvernului emise pe baza unei

legi de abilitare au putere de lege până la eventuala respingere de către

Parlament”.

Astfel fiind față de considerentele mai înainte

arătate urmează a admite recursul în anulare împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia pe care o va casa.

Urmează de asemenea a respinge recursul reclamanților

împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara, ca nefondat, menținând

această sentință.

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile

nr. 248 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o casează.

Respinge recursul formulat de reclamanții F.G.

și M.S. împotriva sentinței civile nr. 374 din 13 septembrie 2001 a

Tribunalului Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2001-05-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4055/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: F.P., R.C. și S.G. au chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, în calitate de reprezentant al U.M. 02401 și 01033 Alba Iulia, solicitâ
ÎCCJ 2004-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1263/2004
și-a îndeplinit această obligație. Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 500 din 8 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara
ÎCCJ 2004-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1695/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : R.F. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale solicitând obligarea pârâtului să-i restituie suma de 104.381.508 lei reținută în mod
ÎCCJ 2003-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4334/2003
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.Z. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară 02444 Sibiu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pent
ÎCCJ 2004-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 iulie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiție a sesizat Curtea cu recursul în anulare
Sursă