ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1459/2003

La

25 martie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța și de Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Constanța împotriva sentinței civile nr.14/CA

din 15 februarie 2002 a Curții de  Apel Constanța – Secția de contencios

administrativ.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 25 martie 2003 iar pronunțarea

deciziei s-a amânat la 1 aprilie 2003, apoi la 8 aprilie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 12 martie 2001 reclamantul F.V. a chemat în judecată

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Financiară și

Trezoreria Municipiului Constanța, solicitând anularea Deciziei nr.12 din 26

februarie 2001, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva

procesului verbal nr.50984 din 25 ianuarie 2001 privitoare la respingerea

cererii de restituire a TVA în sumă de 267.182.609 lei.

În

motivarea acțiunii reclamantul arată că și-a construit o locuință nouă în

Constanța, Str. Ștefan cel Mare nr.123, pentru care trebuia să beneficieze de

cota zero de TVA, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.17/2000 privind TVA.

Curtea

de Apel Constanța – Secția contencios administrativ prin sentința civilă nr.14

din 15 februarie 2002 a admis în parte acțiunea, a anulat actul administrativ

contestat și a obligat pârâtele la plata sumei de 444.009.465 lei cu titlu de

TVA, la  267.182.609 lei reactualizată la rata inflației, pentru perioada 20

ianuarie 2001 -  20 decembrie 2001.

A

fost respins ca prematur capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata

unei dobânzi de 30,3% pe an.

Împotriva

acestei soluții au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța și Administrația Finanțelor Publice a  municipiului

Constanța.

În

recursul său, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța susține, în

esență că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.13/2001, competența de soluționare

a cauzei revenea Tribunalului Constanța, iar pe fond că F.V. nu are dreptul la

rambursarea TVA întrucât nu este înregistrat ca plătitor de TVA, la organul

fiscal și cererea de rambursare nu a fost însoțită de  documentele prevăzute

expres la art.2 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026/2000.

Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Constanța în recursul său invocă lipsa

calității procesuale pasive a sa, în raport de prevederile O.U.G. nr.13 din

referitor la obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 267.182.609 lei cu

titlu de TVA reactualizată cu rata inflației, care nu putea fi admis pe calea

unei acțiuni în contencios administrativ, ci numai pe calea dreptului comun. Se

mai susține că, soluția instanței se întemeiază pe acte  normative care  nu

sunt incidente în cauză, fiind avute numai în subsidiar dispozițiile O.U.G.

nr.12/2000 și Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026/2000, aplicabile în

speță.

Ambele

recursuri sunt fondate.

Potrivit

dispozițiilor art.17 B lit. „n” din O.U.G. nr.17/2000 benficiază de cota zero de

TVA  construcția de locuințe, extinderea, consolidarea și reabilitarea

locuinței existente.

Prevederile

art.5 din Legea nr.145 din 27 iulie 1999 pentru modificarea și completarea

Legii locuinței nr.114/1996 stipulează că: „sunt scutite de TVA, cu drept de

deducere a acesteia, construcția de locuințe, consolidarea și reabilitarea

locuințelor existente, realizate în condițiile alin.1 și 2 al legii, ale art.6

și 7, art.20, 50, 55, 62 și art.63 precum și ...”.

Prin

Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026 din 12 iulie 2000 privind aplicarea

cotei zero a TVA pentru construcții, extinderea, consolidarea și reabilitarea

locuințelor, în alin.2 al art.1 s-a precizat că se acordă cota zero TVA,

construcțiilor care îndeplinesc cumulativ

următoarele condiții:

a)sunt

prevăzute  în autorizația eliberată în condițiile Legii nr.50/1991,

republicată;

b)sunt

executate de  persoane fizice și/sau juridice autorizate, cu respectarea

reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.

Potrivit

art.2 pct.2 al ordinului menționat, cererile de restituire a TVA se vor depune

la organul fiscal teritorial,  la care sunt înregistrate ca plătitoare de taxe

și impozite până la data de 31 decembrie  a anului următor celui în care s-au

finalizat lucrările.

Conform

art.18 al O.U.G. nr.17/2000 contribuabilii  înregistrați ca plătitor de TVA au

dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și  serviciilor achiziționate

.

În

cazul în speță, reclamantul-intimat F.V. nu a fost înregistrat ca plătitor de

TVA la organul fiscal și nu a atașat la cererea de rambursare a TVA

documentația prevăzută de  art.2 alin.2 din Ordinul Ministerului Finanțelor

nr.1026/2000 și anume:

-contractul

cu  unitatea prestatoare de servicii care a efectuat lucrările;

-copie

de pe certificatul de înregistrare  ca plătitor de TVA a unității prestatoare;

-copii

de pe facturile fiscale  pentru lucrările facturate, atât cu TVA, cât și fără

TVA.

Facturile

anexate de reclamant la cererea de restituire se referă exclusiv la cumpărarea

de mărfuri de la agenții economici care comercializează materiale de

construcții.

De

asemenea, reclamantul nu a prezentat la  dosarul cauzei situații sau devize de

lucrări, întocmite de unități  prestatoare de servicii care să facă obiectul

verificării de către organele fiscale conform art.2 alin.3 din Ordinul

Ministerului Finanțelor nr.1026/2000.

Privitor

la excepția  necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța de a soluționa

pricina, invocată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța, aceasta nu poate fi reținută, în raport de data introducerii

acțiunii (12 martie 2001), când competența să judece pricina, potrivit art.3

pct.1

1

din Codul de procedură civilă revenea curții de apel, iar

potrivit art.725 alin.2 Cod procedură civilă, instanțele legal investite la

data sesizării vor continua să judece procesele.

În

legătură  cu lipsa calității procesuale pasive susținută de Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Constanța, se constată că aceasta a

participat în proces în calitate de emitentă a actului atacat, motiv pentru

care se va respinge și această excepție.

Având

în vedere considerentele mai sus expuse, se vor admite recursurile ambelor

pârâte și se va  modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii

reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Constanța și de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța

împotriva sentinței civile nr.14/CA din 15 februarie 2002 a Curții de  Apel

Constanța – Secția de contencios administrativ.

Modifică

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de F.V.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.