ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC M. SRL Galați a

solicitat, prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai 2002, obligarea pârâtei

Direcția Generală a Vămilor la emiterea deciziei de autorizare a societății, în

calitate de comisionar în vamă.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat că, în mod nejustificat și fără nici un motiv, pârâta i-a refuzat

autorizarea, deși îndeplinește toate cerințele prevăzute de lege și a realizat

în anul 2001 un procent important din declarațiile vamale depuse la Biroul

Vamal Galați.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 864 din 30 septembrie 2002,

a admis acțiunea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a emite

decizie de autorizare a reclamantei în calitate de comisionar în vamă și a

obligat pârâta la emiterea deciziei menționate.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că adresa prin care pârâta i-a comunicat reclamantei refuzul

de autorizare, nu cuprinde motivarea acestei poziții, deși a recunoscut că

reclamanta îndeplinește cerințele legale pentru a obține o asemenea autorizație

și nu au fost evidențiate criterii obiective pentru care alte societăți

comerciale au fost autorizate.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, scutit de taxă de timbru, pârâta Direcția Generală a

Vămilor.

În esență, recurenta a susținut că

legiuitorul nu a stabilit condiții și criterii clare pe care trebuie să le

îndeplinească un agent economic pentru a fi autorizat în calitate de comisionar

în vamă, aprecierea fiind lăsată la latitudinea autorității vamale, în raport

cu volumul său de activitate.

Neexistând o normă legală

imperativă, instanța nu putea constata un refuz nejustificat al autorității

administrative și nici existența unui drept subiectiv vătămat al

intimatei-reclamante.

Verificând cauza în funcție de

motivele de recurs formulate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Este adevărat că în conformitate cu

dispozițiile art. 83 alin. (1) din H.G. nr. 1114/2001, recurenta are dreptul să

stabilească numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă,

în funcție de volumul activității și personalului biroului vamal în discuție și

că nu există nici un alt criteriu legal impus autorității vamale pentru

alegerea acestor societăți.

În această situație, activitatea de

selecție și autorizare a agenților economici trebuie, însă, să fie cât mai

transparentă.

Or, din toate probele administrate

nu rezultă că recurenta ar fi făcut public numărul stabilit și nici criteriile

pentru care unele societăți au primit autorizația în discuție și altele nu.

Lipsa unor criterii obiective, clare

și publice în selectarea unor agenți economici, în detrimentul altora, a

determinat, pe bună dreptate, prima instanță să aprecieze că în cauză este vorba

despre un refuz nejustificat al recurentei-pârâte de a emite decizie de

autorizare a intimatei.

De asemenea, absența obligației

legale pe care o invocă Direcția Generală a Vămilor nu se poate suplini

printr-un abuz sau printr-o atitudine discreționară, recurenta nefăcând dovada

nici unei culpe sau a neîndeplinirii vreunei condiții de către SC M. SRL

Galați, care să motiveze respingerea cererii de autorizare.

Analizând corect situația de fapt

dedusă judecății și cadrul legal incident, instanța de fond a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., Curtea va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 864 din 30

septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 septembrie 2003.