ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M. SRL Galați a solicitat, prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai 2002, obligarea pârâtei Direcția Generală a Vămilor la emiterea deciziei de autorizare a societății, în calitate de comisionar în vamă. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, în mod nejustificat și fără nici un motiv, pârâta i-a refuzat autorizarea, deși îndeplinește toate cerințele prevăzute de lege și a realizat în anul 2001 un procent important din declarațiile vamale depuse la Biroul Vamal Galați. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 864 din 30 septembrie 2002, a admis acțiunea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a emite decizie de autorizare a reclamantei în calitate de comisionar în vamă și a obligat pârâta la emiterea deciziei menționate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că adresa prin care pârâta i-a comunicat reclamantei refuzul de autorizare, nu cuprinde motivarea acestei poziții, deși a recunoscut că reclamanta îndeplinește cerințele legale pentru a obține o asemenea autorizație și nu au fost evidențiate criterii obiective pentru care alte societăți comerciale au fost autorizate. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, scutit de taxă de timbru, pârâta Direcția Generală a Vămilor. În esență, recurenta a susținut că legiuitorul nu a stabilit condiții și criterii clare pe care trebuie să le îndeplinească un agent economic pentru a fi autorizat în calitate de comisionar în vamă, aprecierea fiind lăsată la latitudinea autorității vamale, în raport cu volumul său de activitate.

Neexistând o normă legală imperativă, instanța nu putea constata un refuz nejustificat al autorității administrative și nici existența unui drept subiectiv vătămat al intimatei-reclamante. Verificând cauza în funcție de motivele de recurs formulate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din H.G. nr. 1114/2001, recurenta are dreptul să stabilească numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă, în funcție de volumul activității și personalului biroului vamal în discuție și că nu există nici un alt criteriu legal impus autorității vamale pentru alegerea acestor societăți.

În această situație, activitatea de selecție și autorizare a agenților economici trebuie, însă, să fie cât mai transparentă. Or, din toate probele administrate nu rezultă că recurenta ar fi făcut public numărul stabilit și nici criteriile pentru care unele societăți au primit autorizația în discuție și altele nu. Lipsa unor criterii obiective, clare și publice în selectarea unor agenți economici, în detrimentul altora, a determinat, pe bună dreptate, prima instanță să aprecieze că în cauză este vorba despre un refuz nejustificat al recurentei-pârâte de a emite decizie de autorizare a intimatei. De asemenea, absența obligației legale pe care o invocă Direcția Generală a Vămilor nu se poate suplini printr-un abuz sau printr-o atitudine discreționară, recurenta nefăcând dovada nici unei culpe sau a neîndeplinirii vreunei condiții de către SC M. SRL Galați, care să motiveze respingerea cererii de autorizare.

Analizând corect situația de fapt dedusă judecății și cadrul legal incident, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 864 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.