ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1891/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

octombrie 2001, reclamanții K.L. și K.A. au chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând anularea ca nelegală a deciziei nr. 1590/12

octombrie 2001 emisă de pârât, prin care le-a fost respinsă contestația

formulată împotriva taxei judiciare de timbru stabilită în dosarul nr.

5282/2001 de Judecătoria Timișoara.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că, prin încheierea de ședință din data de 13 iunie 2001, Judecătoria

Timișoara i-a obligat să timbreze cu suma de 15.239.746 lei, în loc de 15.000

lei având în vedere că acțiunea are ca obiect constatarea nulității unui

contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu o valoare de 45.000 lei, conform

contractului în formă autentică.

Împotriva încheierii, prin care,

instanța de fond a stabilit taxa judiciară de timbru, reclamanții au formulat

contestație la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor, care, prin decizia nr. 1590 din 12 octombrie 2001, a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 463 din 13

noiembrie 2001 a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (2) din

Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/1999, pentru aprobarea Normelor

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 potrivit cărora valoarea la

care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acțiune și

dacă aceasta este contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie,

evaluarea se face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea

oricărei părți, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză.

În temeiul acestor norme Judecătoria

Timișoara, în mod corect a stabilit că valoarea imobilului în litigiu se

cuprinde între limitele de 150.000.000 lei și 300.000.000 lei și că taxa

judiciară de timbru aferentă acțiunii reclamanților, se calculează potrivit

art. 1 alin. (1) din Anexa 1 la H.G. nr. 752/1999, la suma de 15.239.746 lei.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții K.L. și K.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, recurenții critică

soluția instanței de fond, sub aspectul luării în considerare a valorii

taxabile, aceasta fiind cea din contractul autentic de vânzare-cumpărare de

45.000 lei și nu cea apreciată de instanță ca fiind valoarea reală.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Taxele judiciare de timbru datorate

în diverse litigii deduse judecății se stabilesc de instanța judecătorească

prin încheiere, care, potrivit art. 255 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă o

hotărâre judecătorească și nu poate fi supusă decât controlului judiciar.

Modul de stabilire a taxei judiciare

de timbru, plata sau contestarea acesteia constituie chestiuni prejudiciabile,

care trebuie soluționate de instanță, prin încheiere, fără de care nu poate fi

continuată judecata și nu poate fi soluționat litigiul. În acest sens, art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prevede că

„neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează

cu anularea acțiunii sau cererii”.

Conform dispozițiilor art. 20 alin.

(2) teza I din Legea nr. 146/1997, „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost

plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii ori

dacă, în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare,

instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul

termen de judecată”.

Cuantumul și modul de stabilire a

taxei judiciare de timbru sunt prevăzute de Legea nr. 146/1997, iar respectarea

acestor prevederi legale se verifică de instanța judecătorească la primirea

acțiunii, ca o măsură administrativă și de completul de judecată, prin

încheiere, după înregistrarea acțiunii.

Cu toate că stabilirea cuantumului

și verificarea plății taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de

înfăptuire a justiției, acestea sunt strâns legate de actul de justiție, fiind

chestiuni prejudiciabile care țin pe loc ori chiar împiedică înfăptuirea

actului de justiție.

Nici o autoritate a administrației

publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanțe

judecătorești sau o măsură dispusă de instanță ori de un judecător, în legătură

cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în competența organelor

Ministerului Finanțelor Publice a soluționării contestațiilor împotriva modului

de stabilire, de către instanța judecătorească, a taxei judiciare de timbru,

este contrară principiului separației puterilor în stat și, în mod direct,

dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Constituție.

În acest sens, Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 127 din 27 martie 2003 (M. Of., nr.

275/18.04.2003) a decis neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (2)

teza I din O.U.G nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva

măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele

Ministerului Finanțelor Publice în măsura în care acest text se referă și la

taxele judiciare de timbru stabilite de instanțele judecătorești.

Dacă nu s-ar admite acest punct de

vedere s-ar ajunge la situația când, pe calea contestației prevăzută de O.U.G.

nr. 13/2001, organele Ministerului Finanțelor Publice ar putea considera că

taxa judiciară de timbru nu a fost corect stabilită, deoarece acțiunea

respectivă în justiție trebuia calificată altfel decât a făcut-o instanța de

judecată. O astfel de posibilitate, este în contradicție cu prevederile art.

125 alin. (1) din Constituție.

Având în vedere cele ce preced,

recursul urmează a fi admis, modificată sentința atacată și în fond admisă

acțiunea reclamanților și, pe cale de consecință anulată decizia Ministerului

Finanțelor Publice nr. 1590 din 12 octombrie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de K.L. și

K.A. împotriva sentinței civile nr. 463 din 13 noiembrie 2001 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond

admite acțiunea formulată de reclamanții K.L. și K.A.

Anulează decizia nr. 1590 din 12

octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.