ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1535/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă 1021 din 22 mai 2002 Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea în anularea ordonanței nr. 4013 pronunțată în data de 19 decembrie 2001 de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 4724/2001. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta U.F.C. R. București, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., aducând critici referitoare la împrejurarea că instanța era datoare să-și verifice din oficiu competența materială de soluționare a cauzei. Prin decizia 2048 din 9 octombrie 2002 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința civilă nr. 1021 din 22 mai 2002 a Tribunalului Hunedoara și a trimis cauza spre competenta soluționare Tribunalului București, secția civilă.

Instanța de recurs și-a motivat decizia reținând în considerente că părțile au fost constituite în baza Legii nr. 21/1924, așa încât nu au calitatea de comercianți, iar natura obligației izvorâtă din convenția intitulată “Protocol și înțelegere” este civilă, competent a soluționa acțiunea în anulare fiind tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată. Investit cu soluționarea cauzei, venită urmare declinării de competență, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a apreciat că nu este competent a soluționa acțiunea în anulare, așa încât constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție în vederea soluționării acestuia.

Investită pe calea regulatorului de competență cu soluționarea conflictului negativ ivit între Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia 2048 din 9 octombrie 2002 și Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin sentința 147 din 21 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție stabilește în favoarea Tribunalului Municipiului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor legale în materie, competența soluționării acțiunii în anularea ordonanței este reglementată de prevederile art. 8 din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată. Astfel art. 8 alin. (1) stabilește că împotriva ordonanței, debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, iar cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Cererea în anulare se depune la instanța unde funcționează judecătorul care a dat ordonanța. Ca atare, curtea în pronunțarea regulatorului de competență stabilește în favoarea Tribunalului Municipiului București, competența de soluționare a acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.