ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1535/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă 1021 din 22 mai

2002 Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea în

anularea ordonanței nr. 4013 pronunțată în data de 19 decembrie 2001 de

Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 4724/2001.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta U.F.C. R. București, întemeiat pe prevederile art.

304 pct. 3 C. proc.  civ., aducând critici referitoare la împrejurarea că

instanța era datoare să-și verifice din oficiu competența materială de

soluționare a cauzei.

Prin decizia 2048 din 9 octombrie

2002 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis recursul declarat de

reclamantă, a casat sentința civilă nr. 1021 din 22 mai 2002 a Tribunalului

Hunedoara și a trimis cauza spre competenta soluționare Tribunalului București,

secția civilă.

Instanța de recurs și-a motivat

decizia reținând în considerente că părțile au fost constituite în baza Legii nr.

21/1924, așa încât nu au calitatea de comercianți, iar natura obligației izvorâtă

din convenția intitulată “Protocol și înțelegere” este civilă, competent a

soluționa acțiunea în anulare fiind tribunalul, în conformitate cu prevederile

art. 8 din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea O.G. nr. 5/2001

privind procedura somației de plată.

Investit cu soluționarea cauzei,

venită urmare declinării de competență, Tribunalul București, secția a IV – a

civilă, a apreciat că nu este competent a soluționa acțiunea în anulare, așa

încât constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul

Curții Supreme de Justiție în vederea soluționării acestuia.

Investită pe calea regulatorului de

competență cu soluționarea conflictului negativ ivit între Curtea de Apel Alba

Iulia prin decizia 2048 din 9 octombrie 2002 și Tribunalul București, secția a

IV – a civilă, prin sentința 147 din 21 februarie 2003, Curtea Supremă de

Justiție stabilește în favoarea Tribunalului Municipiului București competența

de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor legale în

materie, competența soluționării acțiunii în anularea ordonanței este

reglementată de prevederile art. 8 din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru

aprobarea O.G. nr.  5/2001 privind procedura somației de plată.

Astfel art. 8 alin. (1) stabilește

că împotriva ordonanței, debitorul poate formula cerere în anulare, în termen

de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, iar cererea în

anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță. Cererea în anulare se depune la instanța unde

funcționează judecătorul care a dat ordonanța.

Ca atare, curtea în pronunțarea

regulatorului de competență stabilește în favoarea Tribunalului Municipiului

București, competența de soluționare a acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare

a cauzei  în favoarea Tribunalului Municipiului București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi   11

aprilie  2003.