ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4743/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4743/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 4743 din 24 iunie 2004 Prin sentința civilă nr. 1245 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Târgu Bujor, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă formulată, în temeiul Legii nr. 1/2000, de petenta B.E., în contradictoriu cu intimatele, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă Primăria Băneasa, județul Galați și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă Prefectura Galați. Nemulțumită de această hotărâre, petenta B.E. a declarat apel. Tribunalul Galați, secția civilă, prin decizia nr. 203 din 7 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul formulat de B.E. Împotriva acestei hotărâri, petenta a declarat recurs.
Prin decizia nr. 1055/R din 2 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost admis recursul declarat de petenta B.E. și, în consecință, a fost casată decizia nr. 2003 din 7 martie 2003 a Tribunalului Galați, iar cauza a fost trimisă la Curtea Supremă de Justiție spre competentă soluționare a recursului. În pronunțarea acestei hotărâri s-au avut în vedere dispozițiile art. 282 2 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ., așa cum au fost menționate prin O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, ce prevede competența materială de soluționare a recursului în favoarea Curții Supreme de Justiție, hotărârea pronunțată în cauză nefiind supusă apelului.
Cauza a fost înaintată Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea recursului. La termenul de astăzi se constată că, incidente procesului, sunt dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 195 din 26 mai 2004, ce prevăd că recursurile în materia fondului funciar aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se vor trimite la curțile de apel. Prin această dispoziție tranzitorie, legiuitorul a instituit, ca instanțe unice de recurs, curțile de apel în materia fondului funciar. Față de cele ce preced și, în temeiul art. III alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2004, Curtea a declinat competența de soluționare a recursului declarat de B.E. în favoarea Curții de Apel Galați, cu aplicarea în mod corespunzător și a art. II alin. (3) din aceeași lege.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.