ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 629/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 629/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 633 din 27 septembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 1594/121/2006 Tribunalul Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C. împotriva sentinței civile nr. 352/2006 pronunțată de Judecătoria Târgu-Bujor, în contradictoriu cu intimații Comisia locală Târgu-Bujor de aplicare a Legii nr. 247/2005 și Comisia județeană Galați de aplicare a Legii nr. 247/2005. Împotriva deciziei respective, la data de 17 iulie 2009, a declarat recurs petentul M.C., prin mandatar M.E., criticând-o ca fiind nelegală. Raportat la recursul declarat de petent, Înalta Curte, la termenul din data de 4 februarie 2010, a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială, în soluționarea căii de atac declarate împotriva unei hotărâri pronunțate de tribunal.
În acest sens, prevederile art. 299 alin. (2) C. proc. civ., stipulează faptul că, recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea. De asemenea, dispozițiile art. 4 pct. 1 C. proc. civ. prevăd faptul că, Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Față de cele arătate, se va reține că, Înalta Curte, nu este competentă să soluționeze recursul declarat de către petent, întrucât instanța superioară celei care a pronunțat decizia recurată, este Curtea de Apel Galați. Prin urmare, în baza art. 158 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., se va declina competența de soluționare a recursului declarat de petentul M.C., împotriva Deciziei civile nr. 633 din 27 septembrie 23006 a Tribunalului Galați, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Galați, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de M.C., împotriva Deciziei nr. 633 din 27 septembrie 2006 a Tribunalului Galați, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.