ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2003, reclamanta SC U.E.Z. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E.H. SRL București, solicitând instanței să se constate că între reclamantă și pârâtă nu a existat nici un raport juridic și că nu datorează suma de 2.546.789.281 lei. În motivarea cererii, s-a susținut că reclamanta este succesoare a U.E.Z., iar contractul de furnizare a păcurei pentru sezonul rece a anului 1999 a fost încheiat între SC T. SA București cu pârâta SC E.H. SA București. Reclamanta a mai precizat că, în urma diviziunii din anul 2002, SC U.E.Z. SA, s-a disjuns din cadrul SC T. SA București, iar în protocolul de predare-primire a drepturilor și obligațiilor s-a menționat stingerea datoriilor prin virament sau compensarea față de furnizorul SC T. SA București.

Reclamanta a menționat că plățile nu s-au efectuat conform contractului, dar că acest aspect nu este imputabil reclamantei, aceasta efectuând plata prin compensare după ce prevederile protocolului au devenit aplicabile. Prin sentința comercială nr. 4002 din 23 martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă și a obligat-o să plătească 30.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin ordonanța nr. 1988 din 4 octombrie 2002, emisă în procedura somației de plată, Tribunalul Sălaj a admis cererea creditoarei SC E.H.

SRL București și a somat pe debitoarea SC U.E.Z. SA să achite acesteia 2.546.789.281 lei, conform indicelui de inflație aferent sumei de 3.061.141.040 lei, până la data de 24 octombrie 2002. Ordonanța este irevocabilă, debitoarea neformulând acțiune în anulare. Acțiunea în constatare este inadmisibilă în raport de faptul că reclamanta avea la dispoziție o acțiune specială în realizarea drepturilor deduse judecății, respectiv acțiunea în anulare prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 5/2001. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC U.E.Z. SA, arătând că excepția inadmisibilității nu este întemeiată, iar pe fondul cauzei a susținut că nu a avut raporturi contractuale cu pârâta iar somația de plată a fost emisă greșit.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 345 din 22 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de SC U.E.Z. SA, în contradictoriu cu SC E.H. SA, împotriva sentinței comerciale nr. 4002 din 23 martie 2004 a Tribunalului București. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că motivele de apel invocate sunt de fapt apărări pe care trebuia să le facă în cadrul litigiului dintre părți în care s-a pronunțat ordonanța de către Tribunalul Sălaj, inclusiv prin intermediul căilor de atac, care de altfel au și fost pronunțate. S-a mai reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 111 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea de a se apăra și a combate pretențiile părții adverse, cum de altfel s-a întâmplat în cadrul somației de plată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC U.E.Z. SA. Se susține că acțiunea în constatare astfel cum a fost formulată este admisibilă, reclamanta prevalându-se de dreptul său de a solicita constatarea inexistenței unui drept privind un raport juridic cu intimata-pârâtă, drept pentru care nu există o acțiune în realizare. Pe fondul cauzei, se arată că a preluat drepturile și obligațiile SC T. SA, iar aprovizionarea cu păcură pentru sezonul rece 1999 s-a contractat de către SC T. SA București cu SC E.H. SRL București, contract la care reclamanta nu a fost parte, astfel că împrejurarea că plățile nu s-au efectuat conform clauzelor contractuale nu poate fi imputabilă recurentei.

De asemenea, se mai arată că în mod greșit a fost admisă somația de plată. Reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată. Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Examinând decizia pronunțată în cauză prin prisma motivelor invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 111 C. proc. civ., cine are interes se poate adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea existenței ori inexistenței unui drept, iar în cazul în care se poate cere chiar realizarea dreptului, o astfel de acțiune nu poate fi primită.

Rezultă că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar în raport cu acțiunea pentru realizarea dreptului, cu alte cuvinte, acțiunea în constatare poate fi folosită numai atunci când partea nu are la dispoziție nici un mijloc procedural de realizare a dreptului, oricare ar fi acest mijloc. Prin acțiunea formulată în prezenta cauză, reclamanta a solicitat să se constatare inexistența vreunui raport juridic între părți și, ca o consecință a acestui fapt, să se constate că nu datorează pârâtei suma de 2.546.789.281 lei Pretențiile în litigiu au făcut obiectul judecății urmare cererii formulate de intimata-pârâtă pe calea somației de plată, cerere care a presupus realizarea dreptului pârâtei și nu numai constatarea acestui drept, reclamanta având posibilitatea să dovedească inexistența raportului juridic.

Recurenta a avut dreptul de a se apăra și de a combate prin probe pretențiile pârâtei împotriva sa, cum de altfel a și făcut și în căile de atac. După cum se constată pe parcursul prezentului proces, reclamanta nu a făcut decât să critice modul în care s-a soluționat somația de plată de către Tribunalul Sălaj, care a și pronunțat ordonanța, împrejurare care întărește concluzia instanței de apel cât și a celei de fond, că acțiunea este inadmisibilă. Și cel de al doilea motiv de recurs, care vizează fondul cauzei, este nefondat. După cum rezultă din H.G. nr. 1091/2001, SA U.E.Z. SA desprinsă din cadrul sucursalei E. Oradea și s-a constituit în unitate de sine stătătoare, preluând toate drepturile și fiind ținută de toate obligațiile aferente.

La data de 4 iulie 2002, reclamanta a achitat prin compensare suma de 3.061.141.040 lei, iar prin ordonanța nr. 1988/2002, reclamanta a fost somată să achite pârâtei suma de 2.546.789.281 lei, reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei achitate deja. Prin plata sumei menționate, reclamanta, practic, a recunoscut pretențiile pârâtei și, implicit, raportul juridic existent între părți. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.E.Z. SA, împotriva deciziei nr. 345 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2005.