ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de
2 octombrie 2003, reclamanta SC U.E.Z. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E.H.
SRL București, solicitând instanței să se constate că între reclamantă și
pârâtă nu a existat nici un raport juridic și că nu datorează suma de
2.546.789.281 lei.
În motivarea cererii, s-a susținut
că reclamanta este succesoare a U.E.Z., iar contractul de furnizare a păcurei
pentru sezonul rece a anului 1999 a fost încheiat între SC T. SA București cu
pârâta SC E.H. SA București.
Reclamanta a mai precizat că, în urma
diviziunii din anul 2002, SC U.E.Z. SA, s-a disjuns din cadrul SC T. SA
București, iar în protocolul de predare-primire a drepturilor și obligațiilor
s-a menționat stingerea datoriilor prin virament sau compensarea față de
furnizorul SC T. SA București.
Reclamanta a menționat că plățile nu
s-au efectuat conform contractului, dar că acest aspect nu este imputabil
reclamantei, aceasta efectuând plata prin compensare după ce prevederile
protocolului au devenit aplicabile.
Prin sentința comercială nr. 4002
din 23 martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis
excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a respins acțiunea
formulată de reclamantă ca inadmisibilă și a obligat-o să plătească 30.000.000
lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin ordonanța nr. 1988 din 4
octombrie 2002, emisă în procedura somației de plată, Tribunalul Sălaj a admis
cererea creditoarei SC E.H. SRL București și a somat pe debitoarea SC U.E.Z. SA
să achite acesteia 2.546.789.281 lei, conform indicelui de inflație aferent
sumei de 3.061.141.040 lei, până la data de 24 octombrie 2002.
Ordonanța este irevocabilă,
debitoarea neformulând acțiune în anulare.
Acțiunea în constatare este
inadmisibilă în raport de faptul că reclamanta avea la dispoziție o acțiune
specială în realizarea drepturilor deduse judecății, respectiv acțiunea în
anulare prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 5/2001.
Împotriva acestei sentințe a
formulat apel reclamanta SC U.E.Z. SA, arătând că excepția inadmisibilității nu
este întemeiată, iar pe fondul cauzei a susținut că nu a avut raporturi
contractuale cu pârâta iar somația de plată a fost emisă greșit.
Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 345 din 22 iunie 2004 a respins
ca nefondat apelul formulat de SC U.E.Z. SA, în contradictoriu cu SC E.H. SA,
împotriva sentinței comerciale nr. 4002 din 23 martie 2004 a Tribunalului
București.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel
a reținut, în esență, că motivele de apel invocate sunt de fapt apărări pe care
trebuia să le facă în cadrul litigiului dintre părți în care s-a pronunțat
ordonanța de către Tribunalul Sălaj, inclusiv prin intermediul căilor de atac,
care de altfel au și fost pronunțate.
S-a mai reținut că în cauză nu sunt
incidente dispozițiile art. 111 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea
de a se apăra și a combate pretențiile părții adverse, cum de altfel s-a
întâmplat în cadrul somației de plată.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, a formulat recurs reclamanta SC U.E.Z. SA.
Se susține că acțiunea în constatare
astfel cum a fost formulată este admisibilă, reclamanta prevalându-se de
dreptul său de a solicita constatarea inexistenței unui drept privind un raport
juridic cu intimata-pârâtă, drept pentru care nu există o acțiune în realizare.
Pe fondul cauzei, se arată că a
preluat drepturile și obligațiile SC T. SA, iar aprovizionarea cu păcură pentru
sezonul rece 1999 s-a contractat de către SC T. SA București cu SC E.H. SRL
București, contract la care reclamanta nu a fost parte, astfel că împrejurarea
că plățile nu s-au efectuat conform clauzelor contractuale nu poate fi
imputabilă recurentei.
De asemenea, se mai arată că în mod
greșit a fost admisă somația de plată.
Reclamanta solicită admiterea
recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul admiterii acțiunii
sale astfel cum a fost formulată.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată,
a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând decizia pronunțată în
cauză prin prisma motivelor invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că
recursul nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică.
Astfel, potrivit art. 111 C. proc.
civ., cine are interes se poate adresa instanțelor judecătorești pentru
constatarea existenței ori inexistenței unui drept, iar în cazul în care se
poate cere chiar realizarea dreptului, o astfel de acțiune nu poate fi primită.
Rezultă că acțiunea în constatare
are un caracter subsidiar în raport cu acțiunea pentru realizarea dreptului, cu
alte cuvinte, acțiunea în constatare poate fi folosită numai atunci când partea
nu are la dispoziție nici un mijloc procedural de realizare a dreptului,
oricare ar fi acest mijloc.
Prin acțiunea formulată în prezenta
cauză, reclamanta a solicitat să se constatare inexistența vreunui raport
juridic între părți și, ca o consecință a acestui fapt, să se constate că nu
datorează pârâtei suma de 2.546.789.281 lei
Pretențiile în litigiu au făcut
obiectul judecății urmare cererii formulate de intimata-pârâtă pe calea
somației de plată, cerere care a presupus realizarea dreptului pârâtei și nu
numai constatarea acestui drept, reclamanta având posibilitatea să dovedească
inexistența raportului juridic.
Recurenta a avut dreptul de a se
apăra și de a combate prin probe pretențiile pârâtei împotriva sa, cum de
altfel a și făcut și în căile de atac.
După cum se constată pe parcursul
prezentului proces, reclamanta nu a făcut decât să critice modul în care s-a
soluționat somația de plată de către Tribunalul Sălaj, care a și pronunțat
ordonanța, împrejurare care întărește concluzia instanței de apel cât și a
celei de fond, că acțiunea este inadmisibilă.
Și cel de al doilea motiv de recurs,
care vizează fondul cauzei, este nefondat.
După cum rezultă din H.G. nr. 1091/2001,
SA U.E.Z. SA desprinsă din cadrul sucursalei E. Oradea și s-a constituit în
unitate de sine stătătoare, preluând toate drepturile și fiind ținută de toate
obligațiile aferente.
La data de 4 iulie 2002, reclamanta a
achitat prin compensare suma de 3.061.141.040 lei, iar prin ordonanța nr. 1988/2002,
reclamanta a fost somată să achite pârâtei suma de 2.546.789.281 lei,
reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei achitate deja.
Prin plata sumei menționate,
reclamanta, practic, a recunoscut pretențiile pârâtei și, implicit, raportul
juridic existent între părți.
În consecință, având în vedere
considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va
respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC U.E.Z. SA, împotriva deciziei nr. 345 din 22 iunie 2004 a Curții
de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 13 mai 2005.