ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2057/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului

Iași la data de 1 februarie 2002, reclamantul P.Ș. a chemat în judecată pe

pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul

Județean Iași al Poliției de Frontieră, solicitând obligarea acestora la plata

unor drepturi bănești, reprezentând diferențe de salariu pe perioada 1 martie

1999 – 31 mai 2000 și diferența de pensie, începând cu data de 31 mai 2000,

precum și recalcularea cuantumului pensiei, sume cuvenite, întrucât măsura

retrogradării din funcția de comandant de unitate militară, dispusă la 1 martie

1999, este nejustificată.

La data de 18 martie 2002,

reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând anularea actului administrativ

de retrogradare din funcție și acordarea tuturor drepturilor bănești cuvenite și

arătând că renunță la judecarea celorlalte capete de cerere.

Tribunalul Iași, prin sentința nr.

386 din 18 martie 2002, a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de

Apel Iași.

Această din urmă instanță, prin

sentința nr. 115 din 2 decembrie 2002, a respins acțiunea precizată, ca tardiv

formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că la data de 1 martie 1999, reclamantul a fost eliberat din

funcția de conducere deținută, prin Ordinul nr. S/27677/1999, fiind numit în

alte funcții în cadrul Brigăzii nr. 3 Grăniceri Iași. Ulterior, prin Ordinul

nr. S/02294 din 31 mai 2000, reclamantul a fost trecut în rezervă, cu drept la

pensie, reținându-i-se o vechime în structuri militare de 34 ani și 11 zile.

Instanța de fond a mai constatat că

reclamantul s-a adresat forurilor în drept, contestând măsura retrogradării din

funcție, ceea ce dovedește că a avut cunoștință de măsura dispusă, pe care,

însă, a contestat-o la tribunal, cu depășirea termenului de un an prevăzut de

lege.

împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul P.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că,

de fapt, obiectul acțiunii sale îl constituie reparațiile bănești la care avea

dreptul, ca urmare a destituirii sale abuzive și nedrepte, întrucât față de

calitatea sa de pensionat medical, anularea actului administrativ nu mai are

eficiență.

Oricum reclamantul a arătat că

Ordinul nr. S/27677 din 1 martie 1999 nu i-a fost comunicat, luând cunoștință

de conținutul actului la data depunerii întâmpinării de către pârâți, astfel

încât în mod greșit s-a reținut tardivitatea acțiunii.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Instanța de fond a reținut în mod justificat

tardivitatea formulării acțiunii, întrucât a fost promovată cu depășirea

termenelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Susținerea din recurs, în sensul că

ordinul de eliberare din funcția de conducere nu a fost comunicat, nu poate fi

reținută din chiar conținutul acțiunii, rezultând că reclamantului i s-a adus

la cunoștință această măsură, pe care a contestat-o la eșaloanele superioare

ale poliției în perioada martie - septembrie 1999, astfel cum rezultă din

răspunsurile primite.

Cât privește împrejurarea că, de

fapt, reclamantul a solicitat drepturile bănești de care a fost privat,

sentința este corectă, aceste despăgubiri neputând fi acordate dacă nu se

constată nelegalitatea actului administrativ din care decurg, întrucât potrivit

art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța hotărește asupra daunelor numai în

cazul admiterii cererii de anulare a actului.

Având în vedere cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.Ș.

împotriva sentinței civile nr. 115/CA din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel

Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 mai 2003.