ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie 2002, reclamantul C.M.i a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, anularea Ordinului nr. 96753 din 4 ianuarie 2001, emis de pârât și oboligarea pârâtului: - să cerceteze motivele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 96753 din 4 ianuarie 2001, de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră; - să întreprindă măsuri corespunzătoare împotriva persoanelor care, cu rea-credință, au nesocotit prevederile legale, influențând conducerea instituției să emită actul contestat; - la plata unor despăgubiri morale, în sumă de 10.000 dolari SUA și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în mod nelegal și nejustificat, prin ordinul contestat, a fost sancționat disciplinar cu „Mustrare scrisă” pentru nerespectarea legislației în vigoare și a metodologiei de lucru, în cazul pensionării și stabilirii drepturilor bănești cuvenite unui subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție de Frontieră Iași. Or, în calitatea sa de consilier juridic, reclamantul nu a făcut decât să respecte prevederile legale în materie, el nefiind culpabil pentru faptul că respectivul subofițer nu și-a primit integral drepturile bănești cuvenite. Ca atare, sancțiunea s-a aplicat nemotivat, abuziv și fără respectarea legii, încălcându-se dispozițiile Regulamentului Disciplinei Militare; fiind privat de dreptul la apărare, prin aceea că nu i-au fost aduse la cunoștință motivele emiterii ordinului și nu i s-a răspuns în termenul legal, la memoriile formulate superiorilor.

Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 69/CA din 24 iunie 2002, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârât și a respins ca inadmisibilă, acțiunea. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că ordinul atacat este un act de comandament cu caracter militar, în considerarea dispozițiilor art. 109 și ale art. 33 și 34 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare și prin urmare, nu poate fi atacat în justiție pe calea contenciosului administrativ, așa cum stipulează prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 59/1993. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamantul C.M.

Motivându-și recursul , reclamantul a susținut, în esență, că instanța de judecată, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu aplicarea greșită a legii și fără să țină seama de dovezile pe care le-a administrat și care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii. A subliniat și argumentat pe larg, natura odinului contestat, considerându-l un act de administrație militară, act de autoritate care este supus controlului contenciosului administrativ, potrivit legislației în vigoare și practicii judiciare. Analizând motivele de casare invocate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu actele normative aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, „nu pot fi atacate în justiție, actele de comandament cu caracter militar”. Prin acte de comandament cu caracter militar se înțeleg acele acte care sunt emise de autoritățile militare competente, în scopul asigurării ordinii și disciplinei în cadrul unităților militare, a cadrelor militare din aceste unități. Deci, se au în vedere acele acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul și îndatoririle de specialitate militară și care cuprind ideea de ordine, de comandă, acte a căror executare asigură disciplina militară, caracteristică acestui organism. Prin urmare, orice alte acte emise de autoritățile militare, străine de necesitățile propriu-zise ale acțiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Aceasta este situația și în cazul personalului militar încadrat în structurile Ministerului de Interne, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare – incidente la acea dată – se aplică în mod corespunzător și ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor aparținând Ministerului de Interne și Ministerului Justiției, respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării și siguranței naționale care, potrivit legii, au în structurile proprii, personal miliar (art. 109 din Legea nr. 80/1995). În cauză, s-a contestat Ordinul nr. 96753 din 4 ianuarie 2001, emis de către Ministerul de Interne – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin care reclamantul, având, la acel moment, calitatea de militar, cu gradul de locotenet–colonel ofițer specialist I (și consilier juridic) la Direcția Poliție de Frontieră Iași, a fost sancționat cu „Mustrare scrisă”.

Or, acest act, față de cele anterior expuse, nu poate constitui un act de comandament militar, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, astfel încât să fie exceptat de la controlul judecătoresc al instanței de contencios administrativ. Prin urmare, Curtea apreciază că, în mod eronat, prima instanță a procedat la soluționarea acțiunii pe baza unei excepții de inadmisibilitate, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță. Celelalte considerente expuse de către recurentul-reclamant se vor avea în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.M., împotriva sentinței civile nr. 69/CA din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Iași. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.