ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 30 aprilie 2001, reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași, solicitând anularea Ordinului nr. S 92134 din 21 februarie 2001, emis de acesta din urmă, prin care a fost eliberat din funcția de șef Birou informații și cercetări penale și pus la dispoziția aceluiași organ. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că ordinul este nelegal, întrucât la data emiterii lui se afla în concediu medical. Totodată, consideră că prin măsura luată și nejustificată, i-a fost afectată imaginea publică.

Prin sentința civilă nr. 184/CA din 10 decembrie 2001, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținându-se că actul dedus judecății face parte din categoria celor prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ. Prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1141 din 21 martie 2003, s-a admis recursul declarat de reclamant și s-a casat sentința Curții de Apel Iași, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, stabilind cu autoritate de lucru judecat, că ordinul contestat nu este act de comandament militar și, deși este emis de o autoritate militară, este străin de necesitățile propriu–zise ale acțiunilor militare, putând fi atacat pe calea contenciosului administrativ.

În fond, după casare, prin sentința civilă nr. 22/CA din 16 februarie 2004, Curtea de Apel Iași a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București; a respins acțiunea, ca fiind tardiv formulată. S-a reținut pentru aceasta, că față de data luării la cunoștință a Ordinului nr. S 92134 din 21 februarie 2001, sesizarea instanței de contencios administrativ, la 30 aprilie 2001, s-a făcut cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, S.I., care a susținut în esență că în mod greșit instanța a interpretat actul dedus judecății, ca fiind act administrativ în sensul Legii nr. 29/1990, deși în mod constant, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 168/1999, considerând că în cauză prin ordinul menționat, i-au fost încălcate drepturile stabilite prin Legea nr. 80/1995. Criticând soluția curții de apel, recurentul a susținut că ordinul de destituire nu i-a fost comunicat și ca atare, în raport cu momentul luării la cunoștință, respectiv 23 aprilie 2001, reclamantul a revenit la serviciu, a sesizat în termen instanța de contencios administrativ. Recursul nu este fondat. Cu autoritate de lucru judecat, prin decizia Curții Supreme de Justiție, actul dedus judecății a fost calificat, ca fiind un act administrativ, supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, împrejurarea că reclamantul și-a întemeiat cererea, pe dispozițiile Legii nr. 168/1999, în mod corect a fost apreciată de instanța fondului, ca nerelevantă, calificarea raporturilor juridice deduse judecății și a termenului de drept constituind atributul acesteia. În ce privește respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, Curtea de Apel Iași a reținut că reclamantul a formulat acțiunea, peste acest termen. Din chiar cuprinsul Ordinului de destituire nr. S 92134/2001, rezultă că acesta a fost adus la cunoștința personalului cu funcții de conducere din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași, inclusiv a reclamantului, la 22 iulie 2001, orele 17.00, de către generalul de brigadă T.E.

De altfel, reclamantul însuși, prin cererea de chemare în judecată, recunoaște că a cunoscut ordinul după emiterea lui și ca urmare a șocului produs, i s-a înrăutățit starea de sănătate, fiind nevoit să se interneze la 23 februarie 2001. Astfel fiind, este evident că sesizarea instanței de contencios administrativ, la 30 aprilie 2001, s-a făcut cu mult peste termenul legal de 30 de zile, situație față de care legal și temeinic, Curtea de Apel Iași a respins-o ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I., împotriva sentinței civile nr. 22/CA din 16 februarie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.