ÎCCJ, decizie (scj.ro #85347)

Act

al ministrului de interne. Situații în care actul este de comandament militar,

conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

Sunt acte de comandament militar acelea care cuprind

ordine privitoare la pregătirea, instrucția și disciplina militară, manevre și

operațiuni militare și altele asemănătoare.

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.1141 din 21 martie 2003)

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Iași, solicitând desființarea ordinului

ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcția de șef birou

informații și cercetării penale din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției

de Frontieră Iași.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se

afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existența lui, starea

sănătății sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare și apoi

concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licențiat în  științe

judiciare și militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte

bună, a beneficiat de solde merit și a ocupat funcții de conducere.

Prin acest ordin și prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată

imaginea sa publică.

Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de

Apel Iași, Secția de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod

procedură civilă.

Curtea de Apel Iași a respins recursul reclamantului, precum și excepția

privind necompetența materială și teritorială invocată de reclamant.

A respins acțiunea față de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă și față de

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Instanța a reținut că ordinul în discuție este un act de comandament cu

caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în

baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al

poliției de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greșit s-a considerat că

ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament

militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război –

dislocări de trupe, măsuri, acțiuni de luptă, etc, situație ce nu se regăsește

în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului

administrativ „nu pot fi atacate în justiție actele de comandament cu caracter

militar”.

Aceste acte sunt emise de autoritățile militare competente în scopul asigurării

ordinii și disciplinei în cadrul unităților militare din aceste unități.

Astfel, actele ce se includ în această acțiune trebuie să emane de la

autorități publice care au caracter de comandamente militare, prin

comandamentul militar înțelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui șef

determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură

militară, referindu-se la serviciul și îndatoririle militare. La acestea se

adaugă cerința ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă și

în consecință cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din

înșiși termenii expresei, care este atât de necesară și caracteristică acestui

organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele și măsurile privitoare la

pregătirea și instrucția militarilor, la mobilizare, concentrare, mișcări de

trupe, repartiția și desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre și

operațiuni militare la  dispoziții privitoare la ordinea și disciplina

militară și altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autoritățile militare străine de

necesitățile propriu-zise ale acțiunilor militare, pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă și pentru ipoteza în care se invocă vătămarea

dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcția deținută.

Recursul a fost admis și s-a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.