ÎCCJ, decizie (scj.ro #85185)

Polițist de frontieră. Eliberare din funcție. Mutarea într-o altă funcție. Legalitatea măsurii. Prin mutarea recurentului într-o altă funcție, din rațiuni ce priveau buna desfășurare a activității specifice, nu i s-a încălcat acestuia nici un drept legal, el beneficiind în continuare de statutul de cadru militar în cadrul aceleiași structuri, conform art. 1 din Legea nr. 80/1995, iar eliberarea din funcție făcându-se cu respectarea prevederilor art. 82 lit. a din Legea nr. 80/1995 care, după cum s-a arătat, era în vigoare la acel moment. Secția de contencios administrativ, decizia nr.283 din 27 ianuarie 2004 . Reclamantul C.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Poliției de Frontieră Iași, anularea Ordinului S/154414 din 26 aprilie 2002, reintegrarea sa în funcția avută anterior, respectiv cea de „ofițer specialist I (și consilier juridic)”, funcție prevăzută la poziția 18 din Statutul de organizare a direcției; acordarea drepturilor de care a fost privat prin schimbarea poziției de activitate și obligarea pârâtei la plata unor daune morale în valoare de 10.000 dolari S.U.A., cu cheltuieli de judecată. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, în mod nelegal și abuziv, prin actul contestat, pârâta l-a eliberat din funcție și l-a pus la dispoziția direcției, transferându-l în altă muncă și obligându-l să lucreze la compartimentul „ Combaterea migrației ilegale, traficului cu mașini furate și informații”, total diferit de pregătirea și specializarea sa, ceea ce i-a afectat grav starea de sănătate.

Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, apreciind că pârâta Direcția Poliției de Frontieră Iași este o unitate fără personalitate juridică din structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, organ asimilat instituțiilor centrale ale administrației de stat, ceea ce, atrage, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C.proc.civ., competența unei curți de apel și nu a tribunalului, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ.

Judecând pricina în primă instanță, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea, reținând că reclamantul a renunțat la judecarea capătului de cerere privind acordarea drepturilor bănești, care urmează a fi solicitate printr-o altă acțiune și că, măsura punerii la dispoziție a reclamantului prin actul administrativ contestat s-a luat în condițiile creării unei stări conflictuale între conducerea unității pârâte și reclamant, decurgând din modul de aducere la îndeplinire a atribuțiilor de serviciu ale acestuia, raportat la dispozițiile art. 5 din Instrucțiunile 444/16 ianuarie 1995. Față de această situație, șeful Direcției Poliției de Frontieră Iași era îndreptățit să uzeze de dispozițiile art. 3 din aceleași instrucțiuni, eliberarea din funcție cu punerea la dispoziția direcției pentru o nouă înacadrare având loc pentru alte motive decât cele privind nivelul pregătirii de specialitate.

S-a mai reținut că, întrucât prin Ordinul Ministerului de Interne nr. II/0442 din 30 noiembrie 2002, reclamantul a fost pensionat din motive medicale, al doilea capăt al acțiunii privind reintegrarea în funcție a rămas fără obiect, iar față de respingerea capătului principal din acțiune (cu privire la anularea actului administrativ), s-a respins și cererea privitoare la daunele morale solicitate. Reclamantul C.M a declarat recurs, susținând, în esență, că instanța nu a judecat cererea de chemare în judecată, nu a analizat fondul pricinii, nu a ținut seama de rezultatele sale obținute în muncă, de faptul că nu i-a fost soluționată contestația și nu s-a răspuns la aceasta, a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului dedus judecății, nu a ținut cont de dovezile administrate și care sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, hotărârea atacată fiind dată și cu încălcarea legii.

Că, în mod eronat, a fost introdus în cauză Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în locul D.P.F. Iași, lipsind-o astfel pe aceasta de răspunderea ce-i revine. Recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 6 și art. 12 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Română, coroborate cu cele ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, direcțiile teritoriale ale poliției de frontieră nu au personalitate juridică, deci nici capacitate procesuală. Prin urmare, în mod corect, prima instanță a dispus introducerea în cauză și a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, unitate centrală a Poliției de Frontieră Română, cu personalitate juridică.

Nu este întemeiată nici susținerea recurentului cum că i s-ar fi analizat discriminator capătul de cerere referitor la reintegrare și drepturile legale care i s-ar cuveni de la data eliberării din funcție până la data pensionării. Întrucât, așa cum s-a probat cu înscrisurile depuse la dosarul de fond, recurentul a fost pensionat din motive medicale, în gradul II de invaliditate, fiind declarat „inapt pentru serviciul militar în poliție”, în mod întemeiat s-a respins cererea de reintegrare ca rămasă fără obiect. Iar, în ceea ce privește drepturile bănești cuvenite, pe bună dreptate s-a reținut că, la termenul din 2 decembrie 2002, reclamantul a declarat că renunță la judecarea acestui capăt de cerere, în încheierea de la data specificată luându-se act de respectiva susținere.

Nu este adevărată nici afirmația recurentului-reclamant privind încălcarea principiului dreptului la muncă, ce constă în alegerea locului de muncă și a profesiei. Așa cum în mod corect s-a reținut și în sentința recurată, la momentul emiterii actului administrativ contestat nu intraseră în vigoare dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, fiind incidente prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și ale Instrucțiunilor nr. 444/16 ianuarie 1995. Or, în aceste acte normative nu există nici o prevedere cu privire la conținutul unui ordin de felul celui atacat, acesta fiind întocmit pe un formular tipizat, utilizat în toate cazurile similare. Având calitatea de militar, acesta era supus regulamentelor și disciplinei militare, caracterizate prin păstrarea unei ierarhii, bazate pe subordonare și respectarea ordinelor superiorilor.

În acel context, încadrarea unui militar pe o anumită funcție, cu un anume grad și într-un anumit loc de muncă ține de specificul serviciului militar, fiind stabilită în funcție de necesitățile instituției. Această situație este cunoscută și acceptată de persoanele care au acest statut, fiind însușită prin depunerea jurământului militar. Prin mutarea recurentului într-o altă funcție, din rațiuni ce priveau buna desfășurare a activității specifice, nu i s-a încălcat acestuia nici un drept legal, el beneficiind în continuare de statutul de cadru militar în cadrul aceleiași structuri, conform art. 1 din Legea nr. 80/1995, iar eliberarea din funcție făcându-se cu respectarea prevederilor art. 82 lit. a din Legea nr. 80/1995 care, după cum s-a arătat, era în vigoare la acel moment.

În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.