ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1888/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 18 martie 2002, reclamantul C.M. a chemat în judecată Ministerul

Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

și pe generalul A.N., solicitând anularea Ordinului nr. 96753 din 4 ianuarie

2002, prin care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a „mustrării scrise”,

precum și obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale, cauzate

prin aplicarea acestei măsuri.

Curtea de Apel Iași a

pronunțat sentința civilă nr. 146 din 20 octombrie 2003, prin care a respins

excepțiile invocate de pârâți, privind lipsa calității procesuale pasive,

tardivitatea acțiunii și autoritatea de lucru judecat și, pe fondul cauzei, a

respins acțiunea.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamantul, consilier juridic la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași, cu grad de locotenent-colonel, a

avizat ordinul de trecere în rezervă a unui plutonier adjutant, ca urmare a

clasării medicale, ca inapt, pentru serviciul militar, deși nu exista avizul

Comisiei Centrale de Expertiză Medico - Militară a Ministerului Administrației

și Internelor.

În raport cu abaterea

săvârșită, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, la

emiterea ordinului de sancționare fiind respectate dispozițiile Legii nr. 80/1995

și ale Regulamentului disciplinei militare.

Instanța a mai reținut că

efectele sancțiunii au încetat de drept după 2 luni de la data aplicării și că

din luna noiembrie 2002, reclamantul a fost pensionat medical, încetând

raporturile de serviciu cu pârâții.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat

că instanța nu s-a pronunțat asupra legalității ordinului contestat și nu a

analizat criticile aduse, respectiv neefectuarea cercetării prealabile prevăzute

de lege, încălcarea dreptului la apărare, al persoanei sancționate disciplinar

și nerespectarea cerințelor de formă privind conținutul actului, și anume,

nearătarea motivelor care au stat la baza emiterii ordinului, a faptelor

imputate, a temeiului legal al abaterii reținute, a termenului și a organului

la care putea fi atacat actul.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, Curtea reține că

prin încheierea din 26 mai 2003, Curtea de Apel Iași a dispus conexarea

dosarului nr. 1801/2003, la dosarul nr. 263/2003, asupra acțiunilor conexe, pronunțând

sentința civilă nr. 146 din 20 octombrie 2003.

În dosarul nr. 163/2003,

format în fond după casarea cu trimitere, conform deciziei nr. 850 din 4 martie

2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și în dosarul nr. 1801/2003,

reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care a fost sancționat disciplinar,

cu „mustrare scrisă”, susținând că sancțiunea aplicată este abuzivă, nemotivată,

fără respectarea legii și prin încălcarea dreptului la apărare.

Susținerile reclamantului nu

sunt întemeiate, ordinul contestat fiind emis cu respectarea normelor legale în

materie în vigoare la acea dată, respectiv dispozițiile Legii nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare și prevederile Regulamentului disciplinei

militare.

Întrucât actele normative

sus-menționate nu conțin prevederi referitoare la conținutul obligatoriu al

unui ordin de sancționare, nu se poate reține că înscrisul atacat în care se

menționează sancțiunea dispusă, temeiul legal și o consemnare sumară a abaterii

disciplinare, nu a respectat reglementările existente în privința cadrelor

militare.

Curtea constată că pârâții

au respectat și dispozițiile din Regulamentul Disciplinei Militare, referitoare

la aplicarea sancțiunii disciplinare după efectuarea cercetării și dovedirea

vinovăției, aspecte consemnate în nota raport nr. 103815 din 4 ianuarie 2002,

aprobată de șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Cât privește încălcarea dreptului

la apărare al reclamantului, probele dosarului nu confirmă această critică,

pârâții aducându-i la cunoștință măsura dispusă și apoi, reverificând situația

și menținând sancțiunea mustrării, ale cărei efecte au încetat, de altfel, după

2 luni, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond.

Referitor la existența

abaterii disciplinare, aceasta a fost bine reținută în sarcina reclamantului

care a avizat pentru legalitate, un ordin de trecere în rezervă emis în

neconcordanță cu ordinele și instrucțiunile militare în vigoare în anul 2001.

Având în vedere considerentele

expuse mai sus, Curtea va constata ca nefondate, criticile aduse sentinței și în

consecință, va respinge recursul, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.M., împotriva sentinței civile nr. 146/c/a din 20 octombrie 2003, a Curții

de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2005.