ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 65/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

11 august 2000, reclamantul V.N. a chemat în judecată Direcția Generală de

Muncă și Solidaritate Socială Mehedinți, solicitând anularea adresei nr. 20347

din 26 iulie 2000 și obligarea pârâtei să-i acorde pensie de urmaș al deținutului

public V.D., tatăl său, decedat în 1984.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că în perioada când el era minor, anii 1950 – 1956, tatăl său a

executat o pedeapsă privativă de libertate, în calitate de deținut politic,

astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (2) din Decretul-lege nr.

118/1990.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, a respins acțiunea, prin sentința nr. 675 din 8

decembrie 2000, reținând în esență faptul că reclamantul, fiind major, nu poate

beneficia de dispozițiile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Prin decizia nr. 3567 din 8

noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

a admis recursul și a casat sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare,

la aceiași instanță, pentru a examina și a se pronunța asupra cererii

reclamantului, de precizare a acțiunii, privind acordarea drepturilor prevăzute

de Decretul-lege nr. 118/1990, în calitate de deținut politic și nu de urmaș de

deținut politic.

În fond după casare, Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantul nu poate beneficia de drepturile stabilite

prin Decretul-lege nr. 118/1990, situația sa neregăsindu-se în cazurile

prevăzute limitativ de actul normativ sus-menționat.

Împrejurarea că organele de poliție

din județul Mehedinți au reținut în anul 1984 că reclamantul a efectuat dese

deplasări în Iugoslavia și a desfășurat activități comerciale nu reprezintă o

persecuție politică, nefăcându-se dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de

Decretul-lege nr. 118/1990.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul V.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat că

instanța a interpretat greșit actul emis în 1984. de organele de securitate din

județul Mehedinți. prin care i s-au adus acuzații nefondate, infirmate prin

procesul-verbal de percheziție încheiat la 15 iunie 1984.

De asemenea, instanța a omis să se

pronunțe asupra perioadei 1950 – 1956, când reclamantul, minor fiind, a suferit

datorită absenței tatălui, deținut politic.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Prin Decretul-lege nr. 118/1990, cu

modificările și completările ulterioare, sunt acordate unele drepturi anumitor

categorii de persoane persecutate din motive politice și anume: celor care au

executat o pedeapsă privativă de libertate sau au fost lipsiți de libertate în

baza unor mandate de arestare preventivă pentru infracțiuni politice ori în

baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări, celor internați în

spitale de psihiatrie, celor care au avut stabilit domiciliu obligatoriu ori au

fost strămutați într-o altă localitate.

Potrivit art. 2 din același act

normativ, în cazul celor decedați, urmașii acestora au dreptul la pensie de

urmaș, în condițiile legii. Așadar, urmașii persoanelor persecutate din motive

politice pot beneficia de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, cu

respectarea prevederilor legale privind pensiile de asigurări sociale.

Pârâta a respins în mod justificat

solicitarea reclamantului, reținând că acesta nu are calitatea de „urmaș”,

astfel cum este ea reglementată de Legea nr. 3/1977, privind pensiile, în

vigoare la data formulării cererii.

Cât privește cel de-al doilea

aspect, persecuția politică pe care ar fi suportat-o însuși reclamantul,

probele administrate nu au relevat o astfel de situație, care să se regăsească

printre cazurile prevăzute strict și limitativ de art. 1 din Decretul-lege nr.

118/1990.

Prin raportul despre care se face

vorbire, chiar dacă se face o caracterizare negativă a conduitei reclamantului,

se propune suspendarea permisului pentru micul trafic în Iugoslavia. Acest

document nefiind urmat de alte măsuri care să se încadreze în situațiile

enumerate de Decretul-lege nr. 118/1990, nu poate justifica cererea

reclamantului de a fi considerat persecutat politic și de a i se acorda

drepturile prevăzute de acest act normativ.

Având în vedere cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de V.N.,

împotriva sentinței civile nr. 125 din 19 aprilie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2003.