ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1529/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 august 2002 la

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, sub nr. 1374,

reclamanta S.C. P. SRL București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor pentru

ca în contradictoriu cu acesta să se constate nelegalitatea pct. 1 alin. (2) al

deciziei nr. 3 din 4 martie 2002; să se dispună returnarea sumei de 30.476.633

lei; și plata daunelor interese ce reprezintă echivalentul dobânzi legale

începând din prima zi după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data

depunerii cererii de restituire înregistrată la Administrația Finanțelor

Publice sectorul 1.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă

că a solicitat Administrației Financiare restituirea sumei de 30.749.147.676

lei, că în decizia contestată [pct. 1 alin. (2)] au fost introduse prevederi în

aplicarea art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994 care exced textului legii în a

cărei aplicare au fost date, limitându-se acordarea facilităților introduse

prin O.G. nr. 70/1994.

În întâmpinarea depusă Ministerul Finanțelor a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 5

alin. (1) din Legea nr. 29/1990 în sensul că reclamanta nu s-a adresat

autorității emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, adresându-se

direct instanței de judecată.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ,

prin sentința civilă nr. 897 pronunțată la 8 octombrie 2002 a admis excepția și

a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. P.L. România SRL ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. „în cazurile anume prevăzute de lege

sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei

proceduri prealabile în condițiile stabilite de acea lege.

Legea Contenciosului administrativ prin art. 5 a

prevăzut o atare procedură ce nu a fost îndeplinită de reclamantă. Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ, a declarat recurs reclamanta susținând că procedura prealabilă a

fost concepută pentru a oferi persoanelor interesate mijloace legale mai rapide

și mai puțin costisitoare pentru apărarea unui drept recunoscut de lege, dar în

nici un caz pentru a-i limita sau îngreuna accesul în justiție.

S-a susținut de asemenea că în speță este vorba

de un caz special în care autoritatea administrativă nu mai poate revoca actul

administrativ întrucât a produs efecte juridice astfel că nu mai era necesară

procedura prealabilă.

Recursul este nefondat.

Curtea urmează să constate că excepția inadmisibilității

acțiunii a fost corect analizată de instanțe de fond în raport de dispozițiile art.

5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

În nici un caz nu se poate vorbi de o limitare

sau îngreunare a accesului la Justiție prin consacrarea acestei proceduri, noțiunea

acesteia fiind tocmai pentru a da posibilitatea autorității administrative

să-și exercite controlul legalității actelor emise și să le revoce în măsura în

care ar vătăma anumite drepturi.

Este de remarcat că atare procedura este o

obligatorie independent de faptul dacă actul atacat a produs sau nu efecte

juridice astfel că și această critică urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.C. P.L. România SRL

București împotriva sentinței civile nr. 897 din 8 octombrie 2002 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie

2003.