ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6

august 2001, reclamanta SC A.R. SRL București a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 1034, emisă de acesta la 6

iulie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin decizia atacată, pârâtul a respins contestația din 13

februarie 2001, cu motivarea că nu se poate învesti cu analiza de fond a

acesteia, întrucât nu a fost exercitată prima cale de atac, în termenul de 30

de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

A mai susținut că această apreciere

este eronată, invocând dispozițiile art. 1 din legea menționată, condiția

cerută de text fiind ca petiționarul să se adreseze organului administrativ,

pentru apărarea dreptului său în termen de 30 de zile, ori reclamanta s-a conformat

acestei dispoziții la data de 9 iulie 2000, când s-a adresat Serviciului de

Impozite Indirecte din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, solicitând

precizări în legătură cu actul atacat.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1578 din 21 noiembrie 2001,

a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1034 din 6 iulie 2001 și a obligat

Ministerul Finanțelor Publice să soluționeze contestația formulată de

reclamantă și înregistrată sub nr. 340503 din 13 februarie 2001.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Ministerul Finanțelor

Publice, susținând,în esență, că instanța nu a ținut seama de prevederile art.

5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, că în mod greșit s-a considerat adresa prin

care se cerea un punct de vedere de la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Impozite Directe, aceasta, însă, nefiind relevantă, neputându-se prevala

reclamanta de necunoașterea legii și că obiecțiunile trebuiau depuse la organul

care a încheiat procesul-verbal și anume, Administrația Financiară a sectorului

2, depuse de reclamantă doar la data de 14 iulie 2000, deci cu întârziere,

depășind cele 30 de zile.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că reclamanta a formulat plângere la Ministerul Finanțelor

Publice – Serviciul Impozite Indirecte, la data de 9 iunie 2000, prin care a

solicitat să le precizeze dacă facturile cu cote T.V.A. au fost întocmite și a

semnalat faptul că echipa de control a Administrației Financiare a sectorului 2

nu a fost de acord cu procedura respectivă, acesta din urmă comunicând că prin

adresa nr. 353104 din 23 iunie 2000, cererile au fost transmise Administrației

Financiare a sectorului 2 București, în vederea acordării asistenței pentru

contibuabili, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor

nr. 782/1999.

Deoarece de la Administrația

Financiară a sectoului 2 nu a primit nici un răspuns, deși aceasta era obligată

în baza ordinului mai sus-menționat să furnizeze informațiile, privind

prevederile legislației fiscale în domeniul impozitelor directe, cu precizarea

termenelor de plată și a penalităților aplicate în caz de întârziere, deoarece

în cuprinsul procesului-verbal de control nu era prevăzut termenul de plată,

iar la data de 30 iunie 2000, a primit somația nr. 701223 și titlul executoriu

nr. 711243, prin care era obligată la plata sumei de 1.015.128.397 lei, în baza

O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare.

Prin adresa nr. 353104 din 23 iunie

2000, Ministerul Finanțelor – Direcția Impozite Directe, face cunoscut

reclamantei că referitor la cererile formulate de aceasta din urmă și

înregistrate la unitatea pârâtă sub nr. 53104/353173/2000, au fost trimise în

vederea analizei și formulării răspunsului Administrației Financiare a

sectorului 2 București, în conformitate cu pct. 13 din Instrucțiunile

cuprinzând procedura de acordare a asistenței pentru contibuabili, conform

Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 792/1999.

S-a făcut dovada de către

reclamantă, prin adresa nr. 317563 din 14 iulie 2000, că a formulat în termen

obiecțiile și prin hotărârea nr. 247 din 3 august 2000, Administrația

Financiară respinge obiecțiile formulate, ca fiind depuse în termen, deși

reclamanta a făcut dovada că le-a formulat, este adevărat la Ministerul

Finanțelor – Direcția Impozite Directe, dar nu are relevanță împrejurarea că

aceasta s-a adresat în termenul legal cu contestație, unui organ necompetent,

deoarece aceste era obligat să trimită respectiva contestație organului

competent de a o soluționa, fiind vorba de o cerere greșit interpretată, iar

data de la care curge termenul de 30 de zile, înlăuntrul căruia reclamanta

putea să atace actul constatator în înțelesul Legii nr. 105/1997, în vigoare la

acea dată, se socotește de la data de 9 iunie 2000 și cum procesul-verbal de

constatare a fost încheiat la 6 iunie 2000, fără a face mențiune termenul de

contestare și organul competent, pârâta nu poate să-și invoce propria culpă și

să respingă contestația reclamantei, cu motivarea că este tardiv formulată,

atâta vreme, cât reclamanta a formulat plângerea în termen, deci se impunea

soluționarea pe fond a contestației.

Față de cele expuse, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1578 din 21

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 ianuarie 2003.