ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4244/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 613 din 7 mai 2002 a

Tribunalului București, secția a III – a civilă, dată cu ocazia rejudecării în

fond a pricinii a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost precizată a

reclamantei G.I.A. împotriva Consiliului General al Municipiului București și

S.C. M  S.A. – intervenient forțat în cauză.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere că reclamanta nu a solicitat analizarea valabilității titlului

de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în București, astfel că

instanța nu a putut depăși limitele investirii. În această situație, cum

acțiunea a fost introdusă la 4 mai 1998, deci anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii în condițiile art. 11 din legea menționată.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 133 din 20 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, prin care a fost

anulată sentința, cu fixarea unui termen pentru evocarea fondului.

S-a reținut că prima instanță nu a

soluționat fondul cauzei și în ceea ce privește cererea de verificare a

legalității măsurii de trecere a imobilului în proprietatea statului prin

expropriere.

Împotriva acestei hotărâri, S.C. M

S.A. a declarat recursul de față, solicitând modificarea ei, în sensul

respingerii apelului reclamantei împotriva sentinței, cu consecința menținerii

acesteia din urmă.

Este criticată decizia recurată

pentru greșita aplicare a legii, întrucât instanța nu a fost investită cu

anularea formelor de expropriere și cu atât mai puțin a titlului S.C. M. S.A.,

care nu a fost chemat în judecată de reclamantă.

Recursul este inadmisibil, urmând a

fi respins ca atare.

Din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, rezultă că recursul de față vizează o  decizie a curții

de apel, prin care a fost anulată sentința, cu reținerea cauzei spre

rejudecare.

O atare hotărâre, nu este

susceptibilă de recurs.

Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt

supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum

și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională. Prin urmare, sunt supuse apelului, hotărârile date în apel,

dar nu orice hotărâre dată în această fază, ci numai acelea prin care s-a pus

capăt judecății.

În acest sens, sunt de reținut

prevederile art. 297 C. proc. civ., potrivit căruia în anumite situații în care

prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind

apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca

procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.

Iată, că textul se referă expres la

„o singură hotărâre” definitivă, ce potrivit primului text redat, poate fi

atacată cu recurs, ceea ce înseamnă că hotărârea intermediară după care cursul

judecății se continuă în fața instanței de apel, nu este susceptibilă de

recurs.

Așa fiind, recursul de față urmează

a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâta S.C. M   S.A. București împotriva deciziei nr. 133 din 20

martie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  24 octombrie 2003.