ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3791/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 iunie 2000, S.C. S. S.A. București a chemat în judecată pe S.C. A. S.A. Târgu Mureș și OSIM București cerând anularea înregistrării mărcii „F.” pentru care a fost emis certificatul nr. 23753 din 24 ianuarie 1995 și a mărcii „M.” identificată în certificatul nr. 41697 din 17 decembrie 1993. A susținut că cele două mărci sunt mărci anterioare înregistrate pe numele său și că acțiunea are ca temei juridic dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Tribunalul București, secția a III – a civilă, prin sentința nr. 438 din 18 aprilie 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei cu motivarea că drepturile acesteia asupra mărcilor în litigiu sunt stinse prin efectul expirării duratei depozitului național reglementar constituit în favoarea fiecăreia dintre cele două mărci și împrejurării că reclamanta nu a cerut reînnoirea înregistrării lor. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, care urmează a fi admis pentru un motiv de casare de ordine publică, pus în dezbaterea părților la termenul de judecată de astăzi. Din economia reglementărilor cuprinse în Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, rezultă că o societate comercială poate fi titularul unei mărci, ipoteză în care îi sunt recunoscute și apărate o categorie de drepturi de proprietate industrială referitor la care, practica judiciară a admis unanim, că ele sunt încorporate fondului de comerț al societății, ca elemente incorporale.

Natura comercială a fondului de comerț are ca efect de a supune litigiile privind apărarea elementelor sale componente, inclusiv a mărcii, jurisdicției comerciale. Întrucât jurisdicția comercială se integrează conceptului de competență materială procesuală, rezultă că este de ordine publică (art. 159 pct. 3 C. proc. civ.), fiind sancționată, necondiționat, prin art. 105 alin. (1) C. proc. civ., cu nulitatea absolută. În structura competenței jurisdicționale, art. 48 din Legea nr. 84/1998, conferă Tribunalului București soluționarea litigiului privind anularea înregistrării mărcii. Cum art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

atribuie tribunalelor competența de primă instanță a proceselor și cererilor în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani, iar, simetric, pentru litigiile referitoare la mărci, art. 48 din lege fixează competența Tribunalului București, rezultă indubitabil că litigiul de față este dat, pentru considerentele arătate mai sus, în competența de primă instanță a secției comerciale a acestui tribunal. Împrejurarea că Regula 32 [alin. (1)] a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 atribuie secției civile a Tribunalului București, competența de soluționare a unui asemenea litigiu, este irelevantă juridic. Art. 107 alin. (2) din Constituție prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, lucru ce înseamnă că prin conținut și scop trebuie să fie conforme legii în baza căreia au fost emise, nefiind îngăduit, ca mai presus de lege, să adauge ori să schimbe esența, fondul și cuprinsul acesteia.

Așa fiind și cum hotărârile atacate au fost date cu încălcarea competenței instanței comerciale, se impune admiterea recursului și casarea acestor hotărâri, iar în baza art. 313 C. proc. civ. trimiterea cauzei la instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A. București împotriva deciziei nr. 82 din 18 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Casează această decizie, precum și sentința civilă nr. 438 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III – a civilă, cu trimiterea cauzei la Tribunalul București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.