ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3791/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 7 iunie 2000,  S.C. S.

S.A. București a chemat în judecată pe S.C. A. S.A. Târgu Mureș și OSIM

București cerând anularea înregistrării mărcii „F.” pentru care a fost emis

certificatul nr. 23753 din 24 ianuarie 1995 și a mărcii „M.” identificată în

certificatul nr. 41697 din 17 decembrie 1993. A susținut că cele două mărci

sunt mărci anterioare înregistrate pe numele său și că acțiunea are ca temei

juridic dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice.

Tribunalul București, secția a III –

a civilă, prin sentința nr. 438 din 18 aprilie 2001, a respins, ca nefondată,

acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a

III – a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei cu motivarea că drepturile

acesteia asupra mărcilor în litigiu sunt stinse prin efectul expirării duratei

depozitului național reglementar constituit în favoarea fiecăreia dintre cele

două mărci și împrejurării că reclamanta nu a cerut reînnoirea înregistrării

lor.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs, care urmează a fi admis pentru un motiv de casare de ordine

publică, pus în dezbaterea părților la termenul de judecată de astăzi.

Din economia reglementărilor

cuprinse în Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,

rezultă că o societate comercială poate fi titularul unei mărci, ipoteză în

care îi sunt recunoscute și apărate o categorie de drepturi de proprietate

industrială referitor la care, practica judiciară a admis unanim, că ele sunt încorporate

fondului de comerț al societății, ca elemente incorporale.

Natura comercială a fondului de

comerț are ca efect de a supune litigiile privind apărarea elementelor sale

componente, inclusiv a mărcii, jurisdicției comerciale.

Întrucât jurisdicția comercială se

integrează conceptului de competență materială procesuală, rezultă că este de

ordine publică (art. 159 pct. 3 C. proc. civ.), fiind sancționată,

necondiționat, prin art. 105 alin. (1) C. proc. civ., cu nulitatea absolută.

În structura competenței

jurisdicționale, art. 48 din Legea nr. 84/1998, conferă Tribunalului București

soluționarea litigiului privind anularea înregistrării mărcii.

Cum art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. atribuie tribunalelor competența de primă instanță a proceselor și

cererilor în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani, iar,

simetric, pentru litigiile referitoare la mărci, art. 48 din lege fixează

competența Tribunalului București, rezultă indubitabil că litigiul de față este

dat, pentru considerentele arătate mai sus, în competența de primă instanță a

secției comerciale a acestui tribunal. Împrejurarea că Regula 32 [alin. (1)] a

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 atribuie secției civile a

Tribunalului București, competența de soluționare a unui asemenea litigiu, este

irelevantă juridic. Art. 107 alin. (2) din Constituție prevede că hotărârile

Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, lucru ce înseamnă că

prin conținut și scop trebuie să fie conforme legii în baza căreia au fost

emise, nefiind îngăduit, ca mai presus de lege, să adauge ori să schimbe

esența, fondul și cuprinsul acesteia.

Așa fiind și cum hotărârile atacate

au fost date cu încălcarea competenței instanței comerciale, se impune

admiterea recursului și casarea acestor hotărâri, iar în baza art. 313 C. proc.

civ. trimiterea cauzei la instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. S. S.A. București împotriva deciziei nr. 82 din 18 februarie

2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Casează această decizie, precum și

sentința civilă nr. 438 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a

III – a civilă, cu trimiterea cauzei la Tribunalul București, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  3 octombrie  2003.