ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 593/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC S. SA a chemat în judecată

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, solicitând să fie

obligat a-i acorda în concesiune, terenurile proprietate publică, situate în

Portul Constanța.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a luat ființă prin H.G. nr. 19/1999, urmare a desființării fostei

Întreprinderi de Exploatare Portuară Mărfuri Generale Constanța, alături de

Administrația Portului Constanța – regie autonomă și alte patru societăți

comerciale.

Potrivit Anexei 1 la H.G. nr.

19/1990, Administrația Portului Constanța are în administrare întreaga

infrastructură portuară – diguri, cheiuri, bazine, șenale, teritorii câștigate

asupra mării și o parte din suprastructură (platforme, magazii, instalații și

utilaje, clădiri administrative, stații de transformare, grupuri sociale); în

temeiul art. 5 din această hotărâre, SC S. SA a preluat prin procese-verbale,

elemente de suprastructură, cum ar fi magazii, platforme și clădiri

administrative, infrastructura rămânând în administrarea Administrației

Portului Constanța, iar pentru infrastructură s-au încheiat contracte de

închiriere.

Urmare a acțiunii de privatizare SC

S. SA, conform rezoluției nr. 50087 din 28 aprilie 1998, a Camerei de Comerț, a

devenit societate cu capital integral privat, fără a se include în capitalul

social, valoarea terenurilor pe care își desfășoară activitatea.

La 3 iunie 2001 a solicitat

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, acordarea în

concesiune a terenurilor proprietate publică, situate în perimetrul Portului

Constanța, pe care își desfășoară activitatea, care îi sunt strict necesare

realizării obiectului său de activitate, în temeiul art. 32

1

din

O.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale și a pct. 5 din

Normele metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 450/1999,

care reglementează concesionarea terenurilor proprietatea publică a statului;

la 2 iulie 2001, cu adresa nr. 4071/SS, i s-a răspuns că în baza Legii nr.

219/1999 și H.G. nr. 517/1998, contractul de concesionare a terenurilor

proprietate publică a statului a fost încheiat cu C.N. A.P.M. Constanța, pe o

perioadă de 20 de ani și că se poate adresa acesteia pentru reglementarea

activității societății pe terenul public al statului.

Încheierea contractului de

concesionare cu C.N. A.P.M. Constanța reprezintă. Însă. o încălcare a dreptului

său de a primi. direct în concesiune. terenul reprezentând domeniul public. pe

care este situată suprastructura pe care o are în proprietate, ce îi este

strict necesar pentru realizarea obiectului de activitate al societății;

aceasta, cu atât mai mult, cu cât nici un act normativ în vigoare nu dă dreptul

C.N. A.P.M. Constanța, de a subconcesiona teritoriul primit în concesiune de la

minister.

S-a mai arătat că prin Decizia nr.

136 din 2 mai 2001, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate a art. 40 alin. (1) fraza întăi din Legea nr. 219/1998

și, deci, autoritatea publică e obligată să-i atribuie direct, printr-un

contract de concesiune, bunurile proprietate publică, având în vedere că lipsa

concesionării blochează orice acces la sursele de creditare sau atragerea

investitorilor străini.

Prin întâmpinare, Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a arătat că, prin încheierea

contractului de concesiune între minister și C.N. A.P.M. Constanța nu s-au

încălcat prevederile O.U.G. nr. 88/1997, coroborate cu pct. 5 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 450/1999, ci, dimpotrivă, s-a aplicat Legea

nr. 219/1998, respectiv art. 40, care prevede atribuirea directă prin

concesiune, a bunurilor aparținând domeniului public, societăților comerciale

sau companiilor naționale înființate prin reorganizarea regiilor autonome, care

au avut în administrare aceste terenuri (C.N. A.P.M., înființată prin H.G. nr.

517/1998); în ce privește aplicarea O.U.G. nr. 88/197 și pct. 5 din Normele

aprobate prin H.G. nr. 450/1999, acestea impun proceduri obligatorii ce

trebuiau urmate de reclamantă, în sensul că înainte de privatizare trebuia să

solicite atribuirea și să facă dovada că a obținut bunul și îi este strict

necesar obiectului său de activitate; că, reclamanta nu s-a conformat art. 32

din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 51 din Normele metodologice.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 229 din 15 noiembrie 2001, a

respins acțiunea, cu următoarea motivare:

Potrivit Legii nr. 219/1999 – Anexa

pct. 22, terenul în discuție face parte din domeniul public al statutului; în

această situație, conform art. 40 din lege, bunurile proprietate publică a

statului, se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăților

comerciale sau companiilor naționale ori societăților naționale înființate prin

reorganizarea regiilor autonome, care au avut în administrare aceste bunuri,

activități ori servicii.

Or, în cauză, C.N. A.P.M. Constanța

a fost cea care prin lege a avut administrarea terenurilor ce făceau parte din

domeniul public al statului, făcând parte din cele prevăzute de pct. 22 din

Anexa la Legea nr. 219/1998 și, deci, era îndreptățită a le primi în

concesiune.

Dispozițiile art. 321 din O.U.G.

nr. 88/1997 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi,

aprobate prin H.G. nr. 450/1999, se referă la procedurile ce trebuiau urmate de

reclamantă, pentru atribuirea directă în concesiune a terenurilor, dacă aceasta

le-ar fi avut în administrare, proceduri pe care reclamanta nu le-a îndeplinit,

înainte ca terenurile să fie concesionate legal, C.N. A.P.M. Constanța, la 5

iunie 2001, conform art. 40 din Legea nr. 219/1998.

În fine, s-a reținut că, chiar dacă

dispozițiile art. 40 fraza întâi din Legea nr. 219/1998, au fost declarate

neconstituționale, de Curtea Constituționale, prin Decizia nr. 136 din 2001,

concesionarea terenurilor domeniului public al statului, companiei naționale ce

a avut singură în administrare terenul, nu este contrară legii, deoarece

reclamanta nu a avut terenul în administrare și, deci, nu poate beneficia de

concesionare directă.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta, pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând aspectele

invocate în acțiune, în raport cu care se susține: întâi, că actele normative

aplicabile în cauză o îndreptățesc să primească direct în concesionare de la

minister, terenurile publice pe care se regăsesc elemente de suprastructură pe

care le are în proprietate și sunt necesare desfășurării obiectului de

activitate; în al doilea rând, că prin concesionarea domeniului public către

C.N. A.P.M. Constanța, se încalcă prevederile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 219/1998,

în baza cărora concesionarul primește bunul, activitatea sau serviciul public,

cu obligația de a-l exploata; or, teritoriile câștigate asupra mării primite în

concesiune nu sunt exploatate de către C.N. A.P.M.Constanța, ci sunt închiriate

reclamantei; în al treilea rând, că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea

nr. 219/1998, au fost declarate neconstituționale și, deci, contractul de

concesiune dintre Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței

și C.N. A.P.M. Constanța, privind infrastructura portuară, pe care reclamanta

are amplasate elemente de suprastructură, nu are temei legal; în al patrulea

rând, că dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările și

completările ulterioare, permit acordarea terenurilor care alcătuiesc domeniul

public al statului, printr-un contract de concesiune, direct societăților

comerciale privatizate, care dețin astfel de terenuri, dacă acestea sunt

necesare în vederea realizării obiectului de activitate, fără întocmirea unui

studiu de oportunitate.

Recursul este nefondat.

În cauză, recursul este structurat

pe aspecte de fond, care au fost invocate în acțiune, nu pe motive de casare

din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei

ordonanțe, pe care reclamanta își întemeiază recursul, este de observat că

acestea privesc procedurile ce trebuiau urmate pentru obținerea directă în

concesiune a terenurilor, dacă le-ar fi avut recurenta în administrare,

proceduri care nu au fost îndeplinite înainte de concesionarea terenurilor

către A.P.M. Constanța; contractul de concesionare s-a încheiat între minister

și A.P.M. Constanța, la 1 iunie 2001, iar recurenta a solicitat ministerului,

concesionarea terenului, la 8 iunie 2001, deci după încheierea contractului nr.

MM/2714 din 1 iunie 2001.

În ce privesc dispozițiile art. 40

fraza întâi din Legea nr. 219/1998, chiar dacă au fost declarate

neconstituționale, se constată că nu afectează legalitatea concesionării

terenurilor domeniul public al statului, întrucât C.N. A.P.M. Constanța a avut

singură în administrare, terenurile; deci, în situația dată, recurenta nu a

fost vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, pentru a fi incidente

dispozițiile art.1  din Legea nr. 29/1990.

Este de observat, apoi, că titulara

contractului de concesionare, respectiv C.N. A.P.M. Constanța, nu a împiedicat

pe recurentă să-și desfășoare în continuare obiectul său de activitate.

Așadar, prima instanță a interpretat

și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, reținând pe baza

acestora că acțiunea este nefondată.

În consecință, recursul este

nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S.

SA Constanța, împotriva sentinței nr. 229/CA din 15 noiembrie 2001, a Curții de

Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședințăa publică,

astăzi 13 februarie 2003.