ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2438/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 281/MF, a respins la 6 octombrie 2000 acțiunea formulată de reclamanta, SC I.X. SA Constanța, împotriva pârâtei, CN A.P.M. SA Constanța, având ca obiect anularea măsurii luate de pârâtă, de realocare a danelor RO/RO 3 și 4 unei terțe societăți. În esență, pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâta are în patrimoniu un drept de administrare asupra elementelor de suprastructură incluse în domeniul public al statului, iar reclamanta nu poate pretinde un drept real sau de folosință față de aceste bunuri. Contractul nr. 2/1997 a fost prelungit până când a fost denunțat unilateral de pârâtă, măsură care nu a fost contestată, iar în lipsa unui raport juridic și a acordului pârâtei, nu poate fi obligată la încheierea unui nou contract.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia nr. 31/MF, de Curtea de Apel Constanța la 4 aprilie 2001, completându-se considerentele hotărârii cu alte câteva precizări, anume că, în conformitate cu art. 135 alin. (4) din Constituția României, domeniul public cuprinde „bogățiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic, valorificate, ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele materiale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite prin lege”. Din textul articolului 135 alin. (4), rezultă că în domeniul public se mai includ, în afara bunurilor enumerate, și alte bunuri stabilite prin lege, având deci acest regim, cum ar fi Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, C. civ., Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

În legătură cu danele RO/RO a căror proprietară se consideră reclamanta, se constată că în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 18/1991, acestea aflându-se în perimetrul portului, aparțin domeniului public. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome. Cum aceste dane fac parte din patrimoniul public și sunt administrate de pârâta, C.N., A.P.C. Constanța, cererea reclamantei de a se recunoaște dreptul asupra acestora, apare nefondată. Apelanta reclamantă a declarat recurs împotriva deciziei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sub aspectul motivării sale contradictorii și străine de natura pricinii, art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., lipsa temeiului legal aplicabil speței, și art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunțarea instanței asupra dovezilor administrate, dovezi hotărâtoare în corecta dezlegare a pricinii. Înainte de a trece la examinarea motivelor de recurs, vom proceda la o scurtă analiză a unor instituții juridice aplicabile cauzei. Activitatea de interpretare a normelor juridice incidente unei situații litigioase, reclamă o analiză complexă ce se desfășoară în mai multe etape succesive, în primul rând stabilirea exactă a situației de fapt și, în al doilea rând, stabilirea elementelor de drept. Stabilirea situației de fapt comportă și ea, mai multe momente, anume: culegerea și consemnarea împrejurărilor, evaluarea materialului cules, stabilirea situației de fapt fiind subordonată principiului adevărului obiectiv, principiu potrivit căruia constatările și evaluările făcute de instanță, trebuie să concorde cu realitatea concretă.

Actul de aplicare a dreptului, bazat pe o corectă stabilire a situației de fapt, se numește act temeinic. Stabilirea elementelor de drept constă în identificarea normelor juridice care se referă la situația de fapt reținută și la selecționarea normei aplicabile speței. Operațiunea de încadrare a situației de fapt în norma de drept, poartă denumirea de „calificare juridică”, legalitatea fiind a doua condiție de validitate a hotărârii. Legea civilă, lato senso , în speță comercială, față de interdependența obligatorie a celor două ramuri de drept, își exercită autoritatea într-o perioadă de timp limitată și într-un spațiu determinat. Dinamismul vieții sociale presupune și un dinamism legislativ, respectiv edictarea de legi noi care să le înlocuiască pe cele vechi și care produc, de regulă, alte efecte decât legea anterioară.

Limitele temporale ale acțiunii legii, sunt stabilite de intrarea în vigoare a ei și, respectiv, abrogarea acesteia. Intrarea în vigoare a legii este instituția potrivit căreia ea devine obligatorie, de regulă, de la data publicării în Monitorul Oficial (art. 78 din Constituție), sau la o dată ulterioară, indicată expres în conținutul ei final. Ieșirea din vigoare a legii, momentul final, este cel al abrogării, expresă sau tacită (implicită). Abrogarea tacită operează atunci când legea nouă conține dispoziții incompatibile cu cele din vechea lege. În această situație, perfect legal, ne referim la intervenția desuetudinii, adică dispariția acelor rațiuni pentru care actul normativ a fost adoptat, iar el nu se mai aplică situației noi istorico-politico-economice.

Principiul neretroactivității legii civile, principiul care delimitează aplicarea legii în timp, este consacrat expres în articolul 1 din C. civ., care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”. Acest principiu, de mare valoare pentru ocrotirea drepturilor subiective, pentru însăși autoritatea legii, a fost consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție, care prevede: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”. Până la adoptarea Constituției în vigoare, principiul era înscris expres într-o normă imperativă și, ca atare, se putea deroga tot printr-o dispoziție expresă cuprinsă într-o normă imperativă. Considerăm că în prezent, principiul fiind constituțional, nu se poate face derogare de la el decât tot printr-o normă constituțională.

Patrimoniul, în sens economic, poate fi definit ca totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale (cu valoare economică) și a bunurilor la care se referă, aparținând unei persoane fizice sau juridice. Transmisiunea patrimoniului persoanei juridice intervine în cazul reorganizării acesteia. În raport de titularul dreptului de proprietate, bunurile pot fi publice sau private. Bunurile publice sunt acelea care constituie obiect al proprietății publice și au ca titular statul sau unitățile administrativ teritoriale (art-135-3 Constituție). În acest sens, sunt acele bunuri incluse în cuprinsul Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 213/1998. Întorcându-ne la prima etapă, anume stabilirea exactă a situației de fapt, Curtea va constata că, în speță, recurenta s-a înființat prin H.G.

nr. 1224 din 23 noiembrie 1990, în temeiul Legii nr. 15/1990, preluând în patrimoniul său următoarele: SC U.X. SA Constanța deține în folosință și în proprietate: a)Fronturi de operare la nave: 7 dane, din care: - dane de operare: 3, 39, 40, 41; - dane specializate RO/RO: 2, 3, 4; b)Echipamente de operare la chei: -17 macarale tip B.A., astfel: -12 buc. 6,3 tf -4 buc de 20 tf -1 buc de 50 tf - Utilaje portuare de operare pe platforme și magazii: - macarale mobile de mare capacitate (12,5-250 tc); - tractoare auto, trailere, remorci și motostivuitoare. c)Suprafețe de depozitare mărfuri și tehnologice: - Suprafețe acoperite: - magazia 5, dana 38; - magazia 1 + 2, dana 44. - Suprafețe descoperite: - dana 44-17,830 mp depozitare și 30,508 mp platformă tehnologică: - dana 38-16,681 mp depozitare; - modul 3-9,004 mp parc mecanizat; - țarcuri RO/RO-17.579 mp; - țarcuri port vechi-33.650 mp.

d)Societatea dispune de sediu administrativ, clădire amplasată la dana 44. Situația terenului: Terenul este administrat de RA. A.P. Constanța. Conform articolului 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, portul aparține domeniului public, terenul fiind scos din circuitul civil. Ulterior, a intervenit și privatizarea recurentei în baza dispozițiilor Legii nr. 55/1995, în baza tuturor acestor acte normative, aceasta realizându-și obiectul de activitate: descărcarea pe platforme și în magazie a mărfurilor; încărcarea mărfurilor în nave clasice și specializate tip RO/RO, etc. (dosar fond).

În continuare, Curtea va mai reține, ca situație de fapt, împrejurarea că s-a făcut de intimata pârâtă interpretarea Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, s-a apreciat că dana este o unitate divizionară a cheiului, iar cum acesta face parte din domeniul public, s-a procedat la scoaterea din proprietatea recurentei a celor două dane și atribuirea lor în folosința altei societăți. Referitor la cea de a doua etapă, aceea a stabilirii cadrului legislativ aplicabil, Curtea va reține că, atât ca persoană juridică, cât și ca patrimoniu, recurentei îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 15/1990, a Legii nr. 55/1995 și a Legii nr. 18/1991.

În nici un caz nu-i sunt aplicabile recurentei, urmare a funcționării principiului neretroactivității legii civile (deja analizat, inclusiv cu referire la excepții), dispozițiile următoarelor acte normative: Decretul nr. 293/1978, referitor la unele măsuri de organizare a activității în Portul Constanța, abrogat și tacit, prin acțiunea Legilor nr. 15 și 31/1990 (legi în baza cărora s-au scos din proprietatea de stat socialistă mobilele și imobilele aflate la acea dată în administrarea întreprinderilor devenite regii sau societăți), dar și expres prin Legea nr. 7 din 13 ianuarie 1998;-Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, intrată în vigoare, potrivit ultimului articol, la 24 ianuarie 1999, precum și toate celelalte acte normative ulterioare ce se referă la administrarea Portului Constanța.

De precizat că, s-ar fi putut analiza o eventuală pierdere a proprietății folosinței celor două daune de către recurentă, numai în condițiile în care s-ar fi făcut dovada exproprierii lor în interes obștesc, conform Constituției. Față de analiza situației de fapt și de drept ce se va reține de Curte, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, fiind îndeplinite motivele de casare prevăzute de articolul 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Drept urmare, cererea de intervenție formulată de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în interesul intimatei, va fi, la rândul său, respinsă. În final, este de precizat că nu se impune analiza în cauză și calificarea economico-gramaticală a noțiunilor de infrastructură și suprastructură a danelor și, nici nu se pot aplica în cauză dispozițiile articolului 225 C. proc.

civ., în defavoarea recurentei, față de afirmațiile ce le-a înscris în notele depuse de-a lungul judecății, acestea fiind adaptate la atitudinea contradictorie a intimatei, susținută de o legislație, ea însăși contradictorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta, SC U.X. SA Constanța. Modifică decizia nr. 31/MF din 4 aprilie 2001, a Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, în sensul că admite apelul aceleiași părți, schimbă în tot sentința nr. 281/MF din 6 octombrie 2000, a Tribunalului Constanța, iar pe fond, admite acțiunea și dispune anularea măsurii luată de pârâta, CN A.P.M. Constanța, privind danele RO/RO nr. 3 și 4, precum și recunoașterea dreptului reclamantei de folosință a acestora. Respinge cererea de intervenție, formulată în interesul pârâtei de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței București, ca nefondată. Obligă intimata-pârâtă să plătească 25.000.000 lei în recurs, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2003.