ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3904/2005

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 3893 din 15 martie 1999, Judecătoria Constanța, respingând

excepția lipsei calității procesuale active, a respins acțiunea reclamantei

D.C. în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local Constanța , D.G.F.P.

Constanța și SC A. SA Constanța, prin care a solicitat obligarea pârâților să-i

lase în deplină proprietate și posesie terenul viran situat în Constanța, în

suprafață de 226 mp.

Pentru

a hotărî astfel, judecătoria a reținut că terenul a fost dobândit prin

contractul de vânzare–cumpărare nr. 2447/1936 de autorul reclamantei, N.P. și a

trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 126 din 13 ianuarie

1955 a Tribunalului Popular Constanța, în baza Decretului nr. 115/1951.

Prin

decizia nr. 801/1995 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a înlăturat

măsura confiscării averii dispusă prin sentința penală nr. 1551 din 18

decembrie 1951 a Tribunalului Militar București, prin care autorul reclamantei

a fost condamnat la 15 ani temniță grea și confiscarea averii pentru crimă de

înaltă trădare.

Față

de împrejurarea că a existat un titlu de proprietate al statului, nedesființat,

și având în vedere că terenul este afectat de detalii de sistematizare, a

respins ca neîntemeiată acțiunea.

Apelul

declarat de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr. 2763 din 8

noiembrie 1999 a Tribunalului Constanța, care a trimis cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Constanța, deoarece valoarea terenului era mai mare de

150.000.000 lei.

În

rejudecare, prin sentința civilă nr. 761 din 14 noiembrie 2000, tribunalul,

luând act că reclamanta a renunțat la judecata față de pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Constanța, a

obligat pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie

suprafața de 226 mp teren. A respins capătul de cerere privind obligarea

pârâților la acordarea unui teren în compensare sau echivalent bănesc.

Tribunalul

Constanța a reținut că titlul statului nu este valabil, deoarece măsura

confiscării a fost înlăturată prin decizia Curții Supreme de Justiție.

Curtea

de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 128/C din 10 aprilie 2001, a admis

apelul pârâților Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul

Constanța și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea.

Instanța de apel a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului ca bun

abandonat, în baza sentinței civile nr. 126/1995 a Tribunalului Popular

Constanța, decizia Curții Supreme de Justiție, pronunțată în recurs în anulare,

neavând nici o consecință asupra situației juridice a terenului.

Recursul

reclamantei a fost admis prin decizia civilă nr. 540 din 12 februarie 2002 a

Curții Supreme de Justiție, care a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare Judecătoriei Constanța.

Instanța

Supremă a reținut că, dispunându-se confiscarea averii în baza sentinței penale

nr. 1551 din 18 decembrie 1951 a Tribunalului Militar București, dreptul de

proprietate asupra terenului a trecut la stat încă din anul 1951. Sentința

civilă nr. 126/1955 a Tribunalului Popular Constanța este lipsită de obiect,

deoarece statul era deja proprietar.

Admiterea

recursului în anulare și înlăturarea măsurii confiscării au avut drept

consecință redobândirea dreptului de proprietate.

Raportat

la valoarea bunului revendicat, cauza a fost trimisă pentru rejudecare la

Judecătoria Constanța.

Curtea

Supremă a stabilit că, în rejudecare, instanțele urmează să administreze probe

pentru a stabili situația urbanistică a terenului, iar în măsura în care

restituirea în natură nu mai este posibilă, vor pune în discuție cererile

referitoare la repararea prejudiciului suferit prin imposibilitatea

restituirii.

Rejudecând

cauza, Judecătoria Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 15065 din 26

noiembrie 2003, prin care, respingând excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC A. SA Constanța, a admis acțiunea și a obligat pârâții

Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, SC A. SA, D.G.A.I.A. Constanța

și Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor să lase reclamantei în

deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 226 mp.

A

obligat pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor să

desființeze integral garajul mare, în suprafață de 180 mp, porțiunea din garaj

alipit garajului mare și porțiunea din garajul amplasat la intrarea în curtea

D.G.A.I.A. Constanța.

A

mai obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Judecătoria

a reținut că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului

pentru că nu există instalații sau utilități de interes public, ci doar

construcții cu caracter provizoriu, a cărei existență nu este admisă în

peisajul urbanistic al zonei.

Apelurile

formulate de pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța,

D.A.D.R. Constanța și SC A. SA Constanța au fost respinse prin decizia civilă

nr. 446/C din 4 mai 2004 a Curții de Apel Constanța.

În

ceea ce privește apelul declarat de D.A.D.R., s-a constatat că în mod corect,

raportat la dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de fond a constatat

că imobilul a fost confiscat prin sentința penală nr. 1551/1951 a Tribunalului

Militar București.

Apelanta

nu a dovedit că terenul în litigiu face parte din domeniul public.

Apelul

SC A. SA Constanța a fost, de asemenea, privit ca nefondat, considerându-se că

aceasta are calitate procesuală pasivă, recunoscând prin întâmpinare că ocupă

un garaj aflat pe terenul revendicat.

Cu

privire la apelul declarat de Consiliul Local Constanța și Municipiul

Constanța, s-a constatat că acțiunea are ca temei de drept art. 480 C. civ. Ca

atare, susținerile apelantelor, în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să

aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, sunt neîntemeiate.

Împrejurările

invocate de pârâte cu privire la faptul că pe teren se află construite garaje,

sau că o parte din teren este impracticabilă, nu pot fi primite, deoarece

admiterea acțiunii în revendicare are drept consecință restituirea în natură a

unui teren, liber de orice sarcini.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs SC A. SA Constanța,

D.A.D.R. Constanța și Consiliul Local Constanța împreună cu Municipiul

Constanța.

Recursurile

declarate de SC A. SA Constanța și D.A.D.R. Constanța nu au fost motivate, dar

cea din urmă pârâtă, la 10 mai 2005, a depus la dosar un memoriu prin care

invocă excepția de ordine publică a lipsei calității procesuale pasive în ceea

ce o privește.

Consiliul

Local Constanța și Municipiul Constanța au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., apreciind că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.

Recursul

declarat de SC A. SA Constanța este nul, iar celelalte recursuri nu sunt

întemeiate.

Prin

cererea de declarare a recursului, pârâta D.A.D.R. Constanța nu formulează nici

o critică a deciziei atacate, dar ulterior, așa cum s-a arătat, a invocat că nu

are calitate procesuală pasivă, deoarece, prin hotărâre de guvern, o parte din

imobilul situat în Municipiul Constanța, a fost transmis în administrarea

Ministerului Public.

În sprijinul susținerii sale, a depus copia H.G. nr.

1151, publicată în M. Of. nr. 707 din 9 octombrie 2003, privind transmiterea

unei părți dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea

Ministerului Agriculturii, Pădurii, Apelor și Mediului în administrarea Ministerului

Public.

Excepția

invocată de pârâtă nu este întemeiată.

Din

probele administrate în cauză, rezultă faptul că terenul în litigiu, în prezent

dezafectată, nu este identic cu terenul ce face obiectul hotărârii de Guvern

invocate.

De

altfel, deși pârâta a declarat apel la 18 februarie 2004, după publicarea în

Monitorul Oficial a H.G., nu face nici o mențiune cu privire la faptul că nu ar

avea calitate procesuală, ceea ce este o dovadă în plus că cele două terenuri

nu sunt identice.

În consecință, recursul declarat de D.A.D.R. Constanța va

fi respins ca nefondat.

Pârâtele

Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin recursul declarat,

susțin că decizia curții de apel este nelegală deoarece, conform art. 47 din

Legea nr. 10/2001, dispozițiile legii speciale se aplică și cauzelor ce au ca

obiect revendicări introduse anterior intrării sale în vigoare.

Se

mai arată, că parte din imobil, conform raportului de expertiză, reprezintă

malul taluzat al Mării Negre, iar conform Legii nr. 213/1998, plaja și țărmul

mării fac parte din domeniul public.

Criticile

nu sunt fondate.

Conform

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevederile legii speciale sunt

aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită

putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând

suspendarea judecății.

Prin

urmare, este opțiunea reclamantei de a alege între aplicarea dispozițiilor

Legii 10/2001 sau continuarea judecății începute anterior.

Alin.

(3) al art. 47 întărește ideea admisibilității acțiunii în revendicare

introdusă anterior intrării în vigoare a legii speciale, subliniind că dacă

persoanei îndreptățite i-a fost respinsă acțiunea în restituirea bunului,

termenul de notificare curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a

hotărârii.

Ca

atare, în mod corect instanțele au constatat că, în condițiile în care

reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr.

10/2001 nu este aplicabilă.

În

ceea ce privește susținerea că terenul în litigiu face parte din domeniul

public al statului, se constată că potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998,

domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3) din

Constituția României, din cele stabilite în anexa la lege și din orice alte

bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes

public și sunt dobândite de stat prin modurile prevăzute de lege.

Or,

conform art. 136 alin. (3) din Constituție, doar marea teritorială și plajele

fac parte din domeniul public, iar anexa la Legea nr. 213/1998 menționează

marea teritorială, fundul apelor maritime, faleza și plaja.

În

condițiile în care țărmul, dacă nu constituie plajă sau faleză, nu este

enumerat ca făcând parte din domeniul public, susținerea recurentei nu este întemeiată.

Recursul

declarat de SC A. SA Constanța este nul. Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor, iar conform art. 303 alin. (1) din cod, recursul se va motiva

prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

Prin cererea sa, pârâta nu a menționat nici un motiv

de nelegalitate, limitându-se doar să menționeze că va depune motivele de

recurs în termen legal. Până la data soluționării recursului nu a făcut dovada

că ar fi depus motive de recurs și că ar fi respectat termenul impus de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul

declarat de această pârâtă este nul și va decide în consecință.

Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de

D.A.D.R. Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța și, în

temeiul art. 306 alin. (1) din cod, va constata nul recursul declarat de SC A.

SA Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Local

Constanța, Municipiul Constanța și de D.A.D.R. Constanța împotriva deciziei

civile nr. 446 C din 4 mai 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. Constanța SA

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2005.