ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1993/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1993/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 7

februarie 2014 (data poștei), sub nr. 570/1/2014, contestatorii B.G. și B.D. au

solicitat anularea Deciziei nr. 5780 din 12 decembrie 2013 pronunțată de

această instanță, în contradictoriu cu intimații L.Ș.C., L.V., L.A., T.(L.)A.,

D.A., C.Ș., C.I., I.M., F.M., I.A., B.D.M., V.D., M.A.V., R.M.A., B.E.L.,

Ș.A.S., S.E., F.P.M., P.M., G.I., G.T., I.R., R.V. și SC H.S. SRL.

În motivarea

contestației în anulare, petenții au arătat că instanța de recurs a omis să

cerceteze motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., astfel cum a fost dezvoltat în cuprinsul cererii de recurs înregistrată

la 7 septembrie 2012 și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 din același cod, astfel cum a fost dezvoltat în cuprinsul cererii de

recurs înregistrată la aceeași dată și în cererea completatoare a înregistrată

la 10 septembrie 2012, la Curtea de Apel Constanța.

Curte a omis să se pronunțe asupra criticii privind nelegalitatea deciziei

recurate, determinat de denaturarea actelor de procedură prin care reclamanții

au învestit, inițial, instanța, cu consecința schimbării obiectului cererii

introductive, înregistrate la Tribunalul Constanța, sub nr. 4890/1999.

În cererea de recurs,

contestatorii au făcut referire la vătămarea produsă de instanța de apel, care

a respins calea de atac exercitată de aceștia, fără să examineze cazul prevăzut

de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sub cele două cerințe analizate prin Decizia

civilă nr. 4/C din 12 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte în revizuire,

pentru rejudecarea cauzei având ca obiect acțiunea în revendicare prin

compararea titlului reclamanților L. și a titlului SC H.S. SRL, precum și

capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3148 din 28 iulie 1998, încheiat între

D.A. și pârâta menționată.

Au susținut că s-a

formulat o modificare a acțiunii, inadmisibilă și tardivă în procedura fondului

cauzei, pentru care instanța a fost reînvestită în limitele prevăzute de art.

322 pct. 9 C. proc. civ., pe lângă împrejurarea că această modificare nu a fost

pusă în discuția părților.

Prin această

modificare, instanța s-a desesizat de obiectul și cauza acțiunii, extinzând

procesul la actul juridic autentificat sub nr. 380 din 31 martie 2009, prin

care pârâții B. au cumpărat de la SC H.S. SRL, societate comercială aparținând

pârâților, terenul în suprafață de 405 mp, lezând grav dreptul substanțial și

procedural al acestora, iar aprecierea instanței privind reaua-credință a

pârâților încalcă puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 379/C din 27

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr.

856/118/2006.

Reclamanți în

acțiunea inițială au fost L.N., L.O., L.V., T.A.. Cauza s-a judecat în

contradictoriu cu SC H.S. SRL și D.A.

Numai în legătură cu

hotărârea pronunțată pe excepție în litigiul urmat între părțile

sus-menționate, instanța a fost învestită, ulterior, să rejudece procesul,

deoarece numai în ceea ce privește aceste persoane s-a pronunțat o hotărâre a

Curții Europene a Drepturilor Omului și s-a stabilit că este incident cazul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

În privința altor

persoane nu s-a pronunțat o asemenea hotărâre și nimeni nu a mai avut calitatea

de revizuent, pentru a beneficia de dreptul de acces la o nouă judecată în

fond, după ce s-a parcurs, integral, un ciclu procesual prin care cererea a

fost respinsă.

Contestatorii au

invocat în apel și au reiterat în recurs că desființarea hotărârii anterioare

pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. nu declanșează un nou

litigiu, ci reprezintă numai o fază procesuală a aceleiași cauze, ceea ce

presupune ca aceasta să se desfășoare numai în cadrul procesului deja existent

în etapele procesuale anterioare.

Pe de altă parte, în

cererea de recurs, contestatorii au arătat că, în ședința din 21 martie 2012,

de dezbatere a apelului declarat de aceste părți, au invocat inopozabilitatea

hotărârii de revizuire pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

ei neavând calitate procesuală în acțiunea reclamanților și nici calitatea de

intimați în revizuirea hotărârii anterioare.

De asemenea, au mai

susținut că, fiind terți în etapa procesului de revizuire, au invocat excepția

de ordine publică privind neretroactivitatea art. 1 pct. 14 din O.U.G. nr.

58/2003. Prin această dispoziție, legiuitorul a instituit o cale nouă de atac

împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu se poate aplica împotriva

hotărârilor irevocabile pronunțate anterior intrării în vigoare a cazului de

revizuire introdus la pct. 9 din art. 322 C. proc. civ.

Acest caz nou de

revizuire, care nu exista la momentul finalizării litigiului în care s-a

pronunțat hotărârea, inducând un element nou, imprevizibil, în mod absolut,

pentru părți, înfrânge dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma atingerii

raporturilor juridice.

În vederea

respectării principiului contradictorialității și al dreptului părților la

apărare, în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanța de apel avea

obligația să pună în dezbaterea lor motivul invocat de apelanți și dacă acesta

poate fi conceput ca motiv de ordine publică.

Or, din

considerentele încheierii reiese că instanța a luat act că apelanții au depus

două decizii pronunțate de Curtea Constituțională, în susținerea

neretroactivității, fără să rezulte exercitarea rolului activ în sensul

menționat.

Contestatorii arată

că, în acest mod, s-a ajuns la situația în care s-a schimbat obiectul cererii

inițiale (revendicarea unui teren liber), judecându-se, în final, o cerere de

revendicare a unui teren parțial construit.

Prin nerespectarea

cadrului procesual stabilit de instanța de revizuire pentru rejudecarea cauzei

exclusiv determinat de incidența art. 322 pct. 9 C. proc. civ. și schimbarea

obiectului cererii introductive, înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr.

4890/1999, contestatorii au arătat, în cererea de recurs, că hotărârile

pronunțate în cauză sunt supuse casării pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 5 și 8 din același cod.

Dezlegarea dată în

recurs cu privire la "lărgirea sferei subiective a procesului"

vizează, exclusiv, problematica cererilor de intervenție, toate celelalte

critici, care depășesc problematica "sferei subiective a procesului"

nefiind verificate.

Neexaminarea

temeiului cererii de recurs a determinat neanalizarea incorectitudinii

încheierii de ședință din 8 septembrie 2011, când, în fața Tribunalului,

reclamanții au precizat că obiectul acțiunii îl reprezintă numai cererea de

revendicare, validitatea titlului pârâților și a celor anterioare acestui titlu

urmând să fie analizată pe cale incidentală, în cadrul operațiunii de comparare

a titlurilor.

Decizia recurată a

apreciat că precizările orale formulate la termenul din 8 septembrie 2011

vizează restrângerea obiectului acțiunii inițiale doar la cererea de

revendicare a terenului, cu consecința examinării valabilității titlului

invocat de pârâți și a celor care l-au precedat, pe cale incidentală, în cadrul

operațiunii de comparare a titlurilor.

S-a ajuns, astfel, în

situația în care cererea de revendicare a unui teren liber (la data

introducerii acțiunii) s-a modificat în cerere de revendicare a unui teren

construit, dobândit de contestatori.

nu a examinat criticile referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate, care a

ignorat efectul forței probante și al opozabilității actelor opuse de părți.

În acest sens,

contestatorii au invocat, în recurs, aplicarea greșită a legii în ce privește

forța probantă a actelor juridice opuse reclamanților, încheiate de pârâți cu

bună credință, cu titlu oneros și cu îndeplinirea formelor de publicitate

imobiliară, în conformitate cu art. 712 C. proc. civ. În consecință, sancțiunea

inopozabilității și a ineficacității, în succesiunea transmiterii terenului în

suprafață de 405 mp, situat în Constanța, str. T. nr. 30, a fost reținută de

instanță, cu aplicarea greșită a legii.

Menționează că toate

contractele de vânzare-cumpărare prin care a fost transmis dreptul de

proprietate asupra terenului indicat mai sus au fost transcrise pentru

opozabilitate, în condițiile art. 1295 C. civ., art. 710 - 720 C. proc. civ. și

ale Legii nr. 7/1996.

Prin transcrierea actelor,

s-a realizat publicitatea imobiliară, necesară pentru determinarea ordinii de

preferință între persoanele care dobândesc drepturi asupra aceluiași imobil, cu

prioritate pentru cel care și-a înscris actul, făcându-l opozabil.

Sancțiunea

neîndeplinirii formalităților de transcriere, potrivit art. 712 C. proc. civ.,

este inopozabilitatea actului, care nu poate fi reținută în cauză, deoarece

dreptul de proprietate al SC H.S. SRL este opozabil erga omnes și este dobândit

cu bună credință.

Aspectul pur speculativ

invocat de reclamanți, cu privire la numărul lotului în succesiunea

transmiterii dreptului de proprietate prin actele juridice de

vânzare-cumpărare, însușit de instanță, nu este dovedit.

În evidențele

Serviciului Patrimoniu, ale Administrației Financiare și Serviciul Public

Impozite și Taxe nu este înregistrată proprietatea L.N. sau a moștenitorilor

acestuia, nu există o lotizare a parcelei C.-Ș., iar în registrele manuale

vechi sunt înscrise unele terenuri pe numele moștenitorilor defunctului Cpt.

A.Ș., care nu sunt parcelate.

Pentru strada T., nr.

30, sunt înscriși L.I., ca proprietar cu suprafața de 405 mp, transmisă

cumpărătorilor D.P. și A. și SC H.S. SRL, conform actelor juridice de

vânzare-cumpărare, și, respectiv pârâților B.G. și D., în baza actului de

vânzare-cumpărare din 31 martie 2009.

Imobilul din strada

T., nr. 30, spre mare, proprietatea SC H.S. SRL și a contestatorilor, a făcut

obiectul dosarului civil nr. 856/118/2006, având ca obiect acțiunea în

revendicare formulată de reclamanții și intervenienții din prezenta cauză,

pentru suprafața de 1507,40 mp din parcelarea inițială, la origine, a loturilor

40, 41 și 42, dobândite de A.Ș. de la G.C., acțiune respinsă de Curtea de Apel

Constanța, prin Decizia civilă nr. 379 din 27 septembrie 2011, cu putere de

lucru judecat în ce privește proprietatea pârâților și buna-credință a

acestora.

Problematica a fost

omisă la examinarea făcută de instanța de recurs.

motivele de recurs referitoare la nelegalitatea hotărârii pentru înlăturarea

principiului bunei credințe a pârâților B. și reținerea ineficienței juridice a

actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 31 martie 2009, drept

intabulat în temeiul Legii nr. 7/1996. Invocă, în acest sens, dispozițiile art.

31 din Legea nr. 7/1996 și împrejurarea că, la înscrierea dreptului pârâților,

nu era notată nicio interdicție de înstrăinare sau alt impediment, iar

vânzătorul s-a legitimat ca proprietar anterior, cu aparența deplină de

proprietate.

De asemenea, nu s-au

analizat criticile referitoare la imposibilitatea legală de restituire a

imobilului în litigiu, situație ignorată de instanța de apel.

Susțin contestatorii

că, din documentația cadastrală depusă la dosar, rezultă că terenul în litigiu

este ocupat de construcție, subsol cu două nivele subterane, autorizate și

edificate de SC H.S. SRL, anterior introducerii acțiunii.

Din planul de

amplasament rezultă că cele două nivele subterane sunt realizate ca extindere a

clădirii de locuit aflate pe terenul proprietatea pârâților B., în suprafață de

600 mp, și formează o singură clădire, un tot unitar. Racordurile de alimentare

cu apă și canalizare menajeră, ce deservesc întreaga clădire, se află pe

terenul în suprafață de 405 mp, la fel ca și lucrările de sistematizare verticală

și de amenajări exterioare.

Contestatorii mai

susțin că, în recurs, s-au încuviințat și depus înscrisuri din care rezultă că

terenul pe care au fost obligați să-l lase, în deplină proprietate și posesie,

reclamanților, nu este un teren liber de construcții, fiind ocupat, parțial, de

o porțiune din construcția proprietatea acestora. În condițiile în care nu s-a

cerut desființarea construcțiilor, proprietatea pârâților, edificate pe teren,

s-a creat o situație anormală. Hotărârile menținute în recurs impun demolarea

parțială a clădirii proprietatea contestatorilor, realizată indivizibil și

unitar pe terenul proprietatea lor și, în parte, pe terenul revendicat.

examinat motivul invocat în memoriul completator, depus la 10 septembrie 2012,

referitor la încălcarea regulilor legale și a principiilor ce guvernează

materia aprecierii probelor, cu privire la valoarea probantă a înscrisurilor

"imposibil de procurat" altfel decât prin expert consultant, după

pronunțarea deciziei în apel (înscrisuri depuse în recurs).

De asemenea, nu a

analizat nici motivul de recurs referitor la efectele produse de aparența în

drept, bazată pe principiul dreptului înstrăinătorului-erede de a vinde unui

cumpărător de bună credință și care se bazează pe înscrisuri și pe situația

creată prin predarea-transmiterea posesiunii terenului în litigiu, între

dobânditori, prelungită o lungă perioadă de timp, reflectată în evidențele

autorităților și necontestată.

Instanța de recurs,

deși a admis proba cu înscrisuri, a refuzat să analizeze temeiurile recursului

și prin prisma înscrisurilor care pot constitui probe, admisibile în condițiile

art. 305 C. proc. civ., care nu distinge după cum vizează sau nu alte

informații decât cele cu valoare probatorie. În acest sens, nu s-au avut în

vedere Sentința civilă nr. 2311 din 28 aprilie 1955 a Tribunalului Popular al

orașului Constanța; actul de partaj nr. 8878/1948, procesul-verbal încheiat la

10 noiembrie 1950, privind punerea în executare a Decretului nr. 102 din 20

aprilie 1950, fișa imobilului din str. T., nr. 30 (fost nr. 12), Decizia civilă

nr. 5964/4 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, în Dosarul nr. 856/118/2006.

Dacă aceste temeiuri

ale recursului ar fi fost analizate în raport cu înscrisurile menționate mai

sus, s-ar fi constatat că, la data preluării de către stat a terenului

revendicat de către reclamanți, H.L., autor al contestatorilor prin

transmisiuni cu titlu particular, era proprietar recunoscut de stat al unui

teren învecinat cu terenul preluat de la autorii reclamanților.

Împrejurarea este

esențială și dovedește că apărarea constantă, formulată și în recurs, privind

incidența, în cauză, a regulilor consacrate de doctrină și jurisprudență,

referitoare la necesitatea identificării corecte a terenului, obiect al

revendicării, este fondată.

Totodată, apărarea

reclamanților, privind lotul 45, este nefondată, iar, în recurs, apărarea este

dovedită (motivul de recurs dezvoltat în memoriul completator, privind

incorecta aplicare a principiilor legale referitor la operațiunea de apreciere

a probatoriului în legătură cu acest lot), rezultând că amplasamentul lotului

45 este cert dovedit ca fiind altul decât cel pretins de reclamanți.

Neexaminarea

motivelor de recurs a condus la neverificarea aplicării de către instanțele de

fond a dispozițiilor legale care prevăd, expres, forța probantă a înscrisurilor

invocate de reclamanți ca titlu al proprietății.

Instanțele de fond au

apreciat că reclamanții au făcut dovada titlului de proprietate asupra

terenului revendicat (lotul 42), potrivit procesului-verbal din 3 septembrie

1943 al Comisiunii pentru înființarea Cărților funciare în Constanța, întocmit

în Dosarul nr. 2886/1940.

Legislația incidentă

cu privire la eficiența juridică a proceselor verbale de înscriere în cărțile

funciare provizorii, întocmite pentru unificarea dispozițiilor privitoare la

cărțile funciare din 27 aprilie 1938, nu permite concluzia instanțelor

respective.

Legea nr. 242/1947

pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate

funciară prevedea, la art. 1, că, după terminarea lucrărilor, Ministerul

Justiției urma să emită decizii ministeriale, în care se indica localitatea

pentru care s-au întocmit cărțile funciare provizorii și pe care le va declara drept

cărți de publicitate funciară.

Procesele-verbale de

tipul celui încheiat la 3 septembrie 943 nu sunt incluse în cărți funciare

propriu-zise, conform art. 172 și următoarele din Decretul-lege nr. 115/1938.

În consecință, ele nu au nici efectul de publicitate și opozabilitate, prevăzut

de acest decret.

Deciziile

ministeriale publicate în baza Legii nr. 242/1947 nu cuprind decât câteva

localități din fostele raioane Giurgiu, Oltenița, din regiunea București.

Ca atare,

"procesul-verbal de înscriere în Cartea funciară", invocat drept

temei al existenței unui titlu de proprietate în persoana celui menționat în

acesta nu reprezintă un înscris cu efecte specifice cărților funciare

propriu-zise, nici sub aspectul opozabilității și nici sub cel al dovedirii

titlului de proprietate.

În condițiile în

care, la data judecății, lucrările prevăzute de Legea nr. 7/1996 au vizat

titluri care se confruntă în prezentul litigiu, acțiunea în revendicare nu

poate fi soluționată fără verificarea situației juridice actuale a terenului

revendicat, astfel cum aceasta se reflectă în evidențele de carte funciară și

în celelalte evidențe ale autorităților, după cum nici cumpărarea terenului de

către SC H.S. SRL nu se putea face fără verificarea acelorași registre.

Situația din registrele

de evidență financiară ale autorităților locale și situația din cartea funciară

sunt în favoarea recurenților pârâți.

Aceștia s-au aflat în

situația în care, din verificări, puteau să constate că I.L. a solicitat

eliberarea unui certificat suplimentar de moștenitor de pe urma tatălui său,

H.L., în baza adeverinței nr. 14214 din 26 ianuarie 1993 eliberată de Primarul

municipiului Constanța (depusă în recurs, la termenul din 5 decembrie 2013) și

pe baza fișei imobilului - planul nr. 549/1992 eliberat de Primăria

municipiului Constanța, Regia Autonomă E.U., care au fundamentat și

identificarea, prin vecinătăți, a "terenului viran" de 405 mp, ce se

înstrăinează, proprietatea D.A. (plan de situație nr. 29/3 iulie 1998) -

atestat de Notar Public M.M.

Din relațiile

comunicate de Serviciul Public de Impozite și Taxe nr. R-S 153049 din 5

octombrie 2010 către Tribunalul Constanța, la 11 octombrie 2010, rezultă că,

pentru perioada 1942 - 1965, nu există informații pentru imobilul situat în

Constanța, str. T., nr. 30, în registrul manual matricol de rol vechi.

În perioada aferentă

anilor 1966 - 1982, în registrul matricol de rol vechi, la adresa str. T., nr.

30, la numărul matricol 3255, figurează înscris L.I., cu imobil în suprafața de

405 mp.

La dosarul numărului

matricol 3255 sunt copii ale documentelor: certificatul de moștenitor nr. 1404

din 3 iulie 1995, prin care s-a dezbătut succesiunea de pe urma defunctului

D.P., cu unic moștenitor D.A., și contractul de vânzare-cumpărare nr. 3418 din

28 iulie 1998, prin care D.A. vinde societății H.S. terenul situat în str. T.,

nr. 30, în suprafață de 405 mp.

Pentru adresa de mai

sus, s-au mai găsit, la numărul matricol 2949, rolul fiscal 145180,

înregistrarea și impunerea pârâților B.G. și B.D., pentru imobil format din clădire

de 283,46 mp subsol nelocuit de 152,15 mp, subsol (piscină) și două terenuri,

unul în suprafață de 600 mp, iar altul în suprafață de 413 mp (405 mp conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2380 din 31 martie 2009 încheiat cu SC

H.S. SRL).

La dosarul

Tribunalului s-au depus toate titlurile invocate în linie ascendentă, în

apărare de către pârâți. La dosar Tribunal s-a depus copie de pe transcrierea

actului de schimb din 1 iunie 1916, din care rezultă că "în schimbul (...)

(lotului nr. 14), domnul căpitan A.Ș. a dat (lui A.M.) lotul nr. 45 din

Cartierul Ș., pe care îl posedă de la def. G.C., în suprafață de 405 mp".

S-a depus și actul de

vânzare din 21 februarie 1919, prin care A.M. vinde lui H.L. "terenul în

suprafață totală de 405 mp", delimitat prin vecinătăți și "deținut în

baza contractului de schimb încheiat cu domnul căpitan A.Ș.(...) aut. de

Tribunalul Județean Constanța, sub nr. 1052 din 1 iunie 1916".

Individualizarea

terenului evidențiat în actele circumscripției financiare a orașului Constanța

ca teren de 405 mp, la numărul matricol 3255, unde figurează înscris L.I., în

perioada anilor 1966 - 1982, la adresa str. T., nr. 30, unită cu aparența care

rezultă din înscrisurile sus-menționate și cu împrejurarea că terenul îngrădit

imediat după cumpărarea de către soții D. nu a fost contestat cu privire la

linia de hotar de către vecini, posesia transmițându-se neîntrerupt către

recurenții pârâți este suficientă pentru a crea o eroare aparentă, bazata pe o

bună credință suficientă pentru aplicarea principiilor generale ale dobândirii

proprietății pe baza erorii comune, scuzabile, de către un terț de buna

credință, cu titlu oneros.

Terenul în litigiu

este intabulat în Cartea funciară a municipiului Constanța.

Aceasta a fost

singura situație juridică a terenului, aptă a fi verificată printr-o diligență

normală de un cumpărător obișnuit.

Într-o astfel de

situație se afla recurenții B., care au avut reprezentarea că drepturile SC

H.S. S.R.L asupra terenului dobândit, prin cumpărare, de la D.A., s-au consolidat

în anul 2002, prin respingerea pretenției de revendicare, conform unei hotărâri

definitive și irevocabile. Este de neconceput schimbarea jurisprudenței și a

legislației în 2007, care să permită reluarea unei judecați finalizate, fără a

se verifica modificarea substanțială a bunului revendicat în 1999 (teren viran,

liber de construcții) în "teren ocupat de construcții" edificate pe

baza unor autorizații legal emise în legătură cu un bun aflat în circuitul

civil general, pentru care nu s-a instituit nicio măsură de natură să interzică

vânzarea sau modificarea acestuia.

Nu s-au examinat

regulile proprietății aparente, invocat ca mijloc de apărare și în apel și în

recurs, sub forma efectelor posesiunii prelungite în timp, o perioadă

îndelungată, netulburată, aptă să creeze convingerea că deținătorul este

proprietar.

În continuare,

contestatorii fac referire la principiul reglementat în adagiul "error

communis facit jus", din perspectiva condițiilor aplicării acestuia și a

consecințelor pe care le produce incidența sa în materia proprietății, arătând

că aceste susțineri au fost invocate și în cererea de recurs, dar neexaminate

de către Înalta Curte.

Raportând teoria

"proprietății aparente" la circumstanțele concrete ale speței, susțin

că, în cauza de față, cumpărarea terenului de către SC H.S. SRL a avut la bază

și situația creată prin lege, deoarece Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea

și funcționarea Notariatului de Stat (B. Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960), în

vigoare în 1993, la data întocmirii certificatului de moștenitor suplimentar în

favoarea lui I.L. și a actului de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu de

către soții D., prevedea, la art. 2 și la art. 4, competența organelor

notariale, prin notarii de stat, de a autentifica și a redacta înscrisuri

privind înstrăinările, prin acte între vii, de terenuri cu sau fără

construcții, cu obligația de a lămuri părțile cu privire la consecințele

înscrisului autentic și de a efectua control de legalitate a actului (art. 18 -

19 din Regulamentul privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 377/1960,

aprobat prin H.C.M. nr. 1518 din 14 octombrie 1960).

Controlul de

legalitate efectuat de notarul de stat - legal reglementat și prezumat, a creat

convingerea încrederii în actele notariale întocmite de notarul de stat, în

ceea ce privește transmiterea anterioară a drepturilor asupra terenului, prin

acte independente referitor la situația fiecăruia dintre cumpărători, aflate în

interdependență, care nu pot fi omise, cum au procedat instanțele de fond,

pentru verificarea validității lor, prin aplicarea principiului efectelor bunei

credințe bazate pe eroarea scuzabilă, împărtășită public, pe titlul pro erede

al lui I.L., emis în temeiul unor acte verificate de autorități (registru de

evidență fiscală, fișa imobilului etc.) ori pe dispozițiile legale din materia

legalității prezumate a actelor autentice notariale.

Contestatorii susțin

că nu s-a verificat nici apărarea bazată pe înscrisul care a intervenit pe

parcursul judecării prezentului recurs, respectiv Decizia civilă nr. 5964 din 4

octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, în Dosarul nr. 856/118/2006.

Apărarea bazată pe

hotărârea judecătorească admisă ca mijloc de probă a fost invocată ca argument

suplimentar pentru susținerea motivului de recurs referitor la încălcarea

regulilor legale și a principiilor ce guvernează materia aprecierii probei, cu

privire la valoarea probantă a înscrisurilor.

Conform aceluiași

titlu de proprietate ca și cel invocat în prezentul litigiu, în dosarul

sus-menționat, reclamanții au formulat acțiune în revendicare față de aceiași

pârâți, susținând că terenul revendicat este alcătuit din loturile 42, 41, 40

din proprietatea C.-Ș., care, la origine, aveau următoarele suprafețe: lotul 42

- 594,5 mp; lotul 41 - 580 mp și lotul 40 - 826,50 mp.

Cu motivarea că, pe

lotul 42, pârâții B. au construit o piscină și au ridicat un zid despărțitor,

iar, pentru porțiunea ocupată de piscină, există un alt proces (litigiul de

față), reclamanții au precizat că, în ceea ce privește lotul numerotat 42,

obiect al litigiului în Dosarul nr. 856/118/2006 îl constituie numai terenul

liber de construcții, de 143,40 mp.

În acest dosar,

pârâții s-au apărat, în legătura cu porțiunea de 143,40 mp, în sensul că

terenul respectiv este deținut în baza unui titlu distinct, care se referă la o

suprafață de teren de 839,95 mp, respectiv contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2617 din 18 decembrie 2001, contract ce nu a fost anulat

printr-o hotărâre judecătorească.

Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 379/C din 27

septembrie 2011, prin care a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare

față de pârâții B. și SC H.S. SRL.

S-a constatat că

perimetrul de teren îngrădit de pârâții B. și SC H.S. SRL este afectat de

construcții, iar terenul revendicat este situat în afara limitelor proprietății

actuale a pârâților B. (îngrădită).

Pretenția

reclamanților, potrivit căreia pârâții B. dețin fără titlu o porțiune de teren

din lotul 42, ocupată de construcții, a fost respinsă.

Decizia civilă nr.

5964 din 4 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, în Dosarul nr. 856/118/2006, infirmă apărarea intimaților

reclamanți, cu privire la suprafața pe care ar fi avut-o, în total, lotul

numerotat 42, din care au pretins că ar face parte suprafața de 405 mp,

dobândită de recurenții pârâți din prezenta cauză.

Principiile ce

guvernează prezumția lucrului judecat nu permit contrazicerea acestor dezlegări

judiciare opozabile acelorași părți, care se referă la situația reală a unei

porțiuni din pretinsul teren ce a constituit lotul 42, obiect al revendicării

în litigiul de față.

În raport de toate

aceste apărări neexaminate, contestatorii solicită să se constate că situația

de fapt nu a fost, pe deplin, stabilită și, în consecință, să se dispună

casarea hotărârilor instanțelor de fond și trimiterea cauzei, spre rejudecare,

pentru completarea probatoriului și examinarea fondului cauzei.

Contestatorii au

solicitat suspendarea executării hotărârilor pronunțate în cauză, în

rejudecare, atât în condițiile dreptului comun, cât și suspendarea provizorie a

acestora, cereri care au fost respinse prin încheierile de ședință din 21

februarie 2014, respectiv 10 aprilie 2014.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Intimații nu au depus

întâmpinare.

Analizând decizia

civilă contestată în raport de motivele contestației în anulare formulate și de

dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte constată că

aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 17 iunie 1999, sub nr.

4890/1999, reclamanții L.A., L.N., L.O., L.V. și T.(L.)A. au chemat în judecată

pe pârâta SC H.S. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să compare titlurile de proprietate ale părților pentru suprafața de

teren de 405 mp, situată în Constanța, str. T., nr. 30, județul Constanța,

constând în Decizia civilă nr. 68/1937 a Curții de Apel Constanța, pe de o

parte, și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3148/1998, pe

de altă parte; să constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare menționat, pentru fraudă la lege, și să se dispună obligarea pârâtei

să le lase, în deplină proprietate și posesie, terenul în litigiu.

Pe parcursul

procesului s-a citat, ca pârâtă, D.A., raportat la calitatea acesteia, de

vânzătoare în contractul de vânzare-cumpărare indicat mai sus.

Prin Sentința civilă

nr. 116 din 28 februarie 2000 a Tribunalului Constanța, secția civilă, s-a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată

de pârâta SC H.S. SRL, și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca

inadmisibilă.

Această sentință a

rămas definitivă prin Decizia nr. 29/C din 30 ianuarie 2001 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, potrivit căreia s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanți, și irevocabilă prin Decizia nr. 1921 din 15 mai 2002 a

Curții Supreme de Justiție, secția civilă, potrivit căreia s-a respins, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva hotărârii instanței de

apel.

Prin Decizia civilă

nr. 4/C din 12 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis

cererea de revizuire formulată de revizuenții reclamanți împotriva Deciziei

civile nr. 29/C din 30 ianuarie 2001 a aceleiași instanțe; s-a schimbat, în

tot, această hotărâre, în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamanți

împotriva Sentinței nr. 116 din 28 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul

Constanța, a fost desființată această hotărâre și s-a dispus trimiterea cauzei,

spre rejudecare, primei instanțe. S-a considerat că sunt îndeplinite cerințele

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

În rejudecare, s-a

dispus citarea, în calitate de reclamantă, a L.Ș.C., urmare a transmiterii

calității procesuale active de la soțul său, L.N., conform unui act de donație,

precum și citarea, în calitate de intervenienți în interes propriu (chemarea în

judecată a altor persoane) a celorlalți comoștenitori asupra succesiunii

defunctului A.Ș., respectiv I.M., C.N., F.M., I.A., B.D.M., V.D., M.A.V., I.R.,

R.M.A., B.E.L., R.V., Ș.A.S., S.E., F.P.M., P.M., G.I. și G.T.

De asemenea, s-a

dispus citarea, în calitate de pârâți, a contestatorilor din dosarul de față în

locul pârâtei SC H.S. SRL, ca urmare a înstrăinării terenului în litigiu către

aceștia, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 31

martie 2009 de B.N.P. M.L.

Prin Sentința civilă

nr. 4704 din 22 septembrie 2011 a Tribunalului Constanța, secția civilă, s-a

respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta D.A., ca

fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a

admis acțiunea formulată de reclamanți și intervenienții în interes propriu

I.M., C.N., F.M., I.A., B.D.M., V.D., M.A.V., I.R., R.M.A., Ș.A.S., B.E.L.,

R.V., S.E., F.P.M., P.M., G.I. și G.T. în contradictoriu cu pârâții B.G. și

B.D.

Au fost obligați

pârâții să lase reclamanților și intervenienților în interes propriu, în

deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul teren intravilan, în

suprafață de 405 mp, situat în Constanța, str. T., nr. 30, județul Constanța,

reprezentând lotul hașurat în roșu în schița de plan anexă la raportul de

expertiză tehnică topo-cadastrală, întocmit de inginer C.C.C.

Această hotărâre a

fost menținută prin Decizia civilă nr. 51 C din 29 martie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, conform căreia s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârâții B.G. și B.D. și ca fiind formulat de o

persoană lipsită de calitate procesuală apelul declarat de SC H.S. SRL.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții B., precum și SC H.S. SRL.

Recurenții pârâți

B.G. și B.D. au criticat hotărârea instanței de apel (cererea de recurs depusă

la 7 septembrie 2012), pentru următoarele motive:

- art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

S-a încălcat dreptul

la un proces echitabil, garantat de art. 6.1. din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, care implică obligația instanței de a proceda la un examen

efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, în

vederea aplicării corecte a legii.

Instanța nu a

analizat, în mod real, problemele esențiale supuse apelului, reluând

concluziile instanței de fond și susținerile reclamanților.

Instanțele nu au

clarificat situația de fapt și de drept a imobilului în litigiu, pentru

stabilirea modalității de preluare a imobilului, amplasamentul corect al

acestuia, mai ales că s-au raportat la concluziile expertului C.C., expert

parte într-un alt dosar, soluționat prin Decizia nr. 379/C din 27 septembrie

2011, pronunțată în Dosarul nr. 856/118/2006 al Curții de Apel Constanța, prin

care a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și de

moștenitorii defunctului A.Ș., în contradictoriu cu B.G., B.D. și SC H.S. SRL.

Instanțele au

nerespectat principiile procesului civil, asimilate încălcării unor norme

prevăzute sub sancțiunea nulității, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., pricinuindu-le recurenților vătămarea drepturilor substanțiale, prin

nerespectarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

În acest sens,

recurenții invocă modificarea cadrului procesual, prin introducerea terților

intervenienți, care au urmărit să-și valorifice drepturi proprii, de natură să

modifice elementele inițiale ale acțiunii (obiect, cauză), iar, sub aspect

substanțial și procedural, s-au depășit limitele predeterminate legal ale

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Instanțele au extins

procesul cu cererile de intervenție voluntară și forțată a terților, care nu au

calitate de reclamanți în acțiunea inițială, pentru care instanța a fost

învestită să rejudece procesul pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 9 C.

proc. civ.

În privința acestor

persoane nu s-a pronunțat o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului și,

nefiind reclamanți, nu au avut calitatea de revizuenți.

Prin nerespectarea

cadrului procesual stabilit de instanța de revizuire și schimbarea obiectului

cererii introductive, înregistrată la Tribunalul Constanța, sub nr. 4890/1999,

hotărârile pronunțate în cauză sunt supuse casării pentru motivele prevăzute la

art. 304 pct. 5 și 304 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel

Constanța a respins apelul pârâților B., fără să examineze cazul riguros și

limitativ prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sub cele două cerințe

analizate prin Decizia civilă nr. 4/C din 12 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în revizuire, pentru rejudecarea cauzei având ca

obiect acțiunea în revendicare prin compararea titlului reclamanților L. și

titlul SC H.S. SRL, precum și capătul de cerere având ca obiect nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3148 din 28

iulie 1998, încheiat între D.A. și pârâta SC H.S. SRL.

Este evident că este

o modificare a acțiunii (inadmisibilă și tardiv formulată) în procedura

fondului cauzei pentru care instanța a fost reînvestită în limitele prevăzute

la art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deosebit de faptul că această modificare nu a

fost pusă în discuția părților.

Prin modificarea

cadrului procesual, instanța s-a desesizat de obiectul și cauza acțiunii,

extinzând procesul la actul juridic autentificat sub nr. 380 din 31 martie

2009, prin care pârâții B.G. și B.D. au cumpărat de la SC H.S. SRL (societate

comercială a pârâților B.) terenul în suprafață de 405 mp, lezând grav dreptul

substanțial și procedural al acestora, iar aprecierea instanței cu referire la

reaua credință a pârâților încalcă puterea lucrului judecat a Deciziei civile

nr. 379/C din 27 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în

dosarul civil nr. 856/118/2006.

Desființarea

hotărârii anterioare pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. nu

declanșează un litigiu nou, ci reprezintă numai o fază procesuală a aceleiași

cauze, ceea ce face ca, în mod firesc, să se desfășoare numai în cadrul

procesului deja existent, în etapele procesuale anterioare.

- În ședința din 21

martie 2012, de dezbatere a apelului, B.G. și B.D. au invocat inopozabilitatea

hotărârii de revizuire pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

neavând calitate procesuală în acțiunea reclamanților și, respectiv, calitatea

de intimați în revizuirea de desființare a hotărârii anterioare.

Totodată, ca terți în

etapa procesului de revizuire, au invocat excepția de ordine publică, privind

neretroactivitatea art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 58/2003.

Prin textul de lege

sus-menționat, legiuitorul a instituit o cale nouă de atac împotriva unei

hotărâri judecătorești irevocabile, care nu se poate aplica împotriva

hotărârilor irevocabile pronunțate anterior intrării în vigoare a cazului de

revizuire introdus la pct. 9 al art. 322 C. proc. civ.

Acest caz nou de

revizuire, care nu exista la momentul finalizării litigiului în care s-a

pronunțat hotărârea, inducând un element nou, imprevizibil, în mod absolut,

pentru părțile litigante, înfrânge dreptul la un proces echitabil, consacrat de

art. 6 parag. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma

atingerii raporturilor juridice, "constituind unul dintre elementele

fundamentale ale statului de drept".

În vederea

respectării principiului contradictorialității și al dreptului părților la

apărare, în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanța de apel avea

obligația să pună în dezbaterea părților motivul invocat de apelanți și dacă

acesta poate fi conceput ca motiv de ordine publică.

Or, din

considerentele încheierii rezultă că instanța a luat act că apelanții au depus

două decizii pronunțate de Curtea Constituțională în susținerea

neretroactivității, fără să rezulte exercitarea rolului activ în sensul

menționat.

Invocă motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru înfrângerea dreptului

la un proces echitabil, prin prisma atingerii aduse dreptului lor legal.

- Instanțele au

analizat, simplist, titlurile de proprietate invocate de părți și au ignorat

aspecte esențiale, referitoare la posesia și la împrejurările în care

reclamanții pretind că au fost deposedați.

De asemenea,

instanțele nu au ținut seama că, în cauză, nu se pune problema caracterizării

titlului reclamanților cu titlul pârâților B., care dețin imobilul, având un

"bun actual", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenție, întrucât compararea trebuie privită în condițiile transmiterilor

succesive de proprietate, urcând din autor în autor și din posesie în posesie

până la pârâta SC H.S. SRL, al cărui titlu face obiectul judecății.

Motivele de fapt și

de drept reținute de cele două instanțe la pronunțarea soluției nu sunt

concordante cu probele existente la dosar, în limitele învestirii instanței și

a respectării principiului disponibilității.

Din această

perspectivă, hotărârile pronunțate în cauză conțin nu numai motive

contradictorii, dar și străine de obiectul dedus judecății, în condițiile în

care au acordat ceea ce nu s-a cerut, stabilind obligația restituirii bunului

în sarcina pârâților B..

- Hotărârea este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, prin aplicarea unor texte de lege străine situației de fapt și

extinderea nejustificată a aplicării unor prevederi legale.

Motivarea hotărârii

se rezumă la susținerile reclamantei, nu se referă la probele administrate în

cauză și nu arată motivele pentru care a fost înlăturată apărarea formulată de

pârâți.

- Instanța a făcut o

greșită aplicare a prevederilor art. 1169 C. civ.

Reclamanții aveau

obligația să facă dovada că sunt proprietarii terenului în suprafață de 405 mp,

situat în Constanța, strada T., nr. 30, probă care le revine în conformitate cu

art. 1169 C. civ.

Reclamanții L.A.,

L.N., L.O., L.V. și T.A., care nu sunt succesori în drepturi, prin

reprezentare, ai defunctului A.Ș., au opus pârâtei SC H.S. SRL Decizia civilă

nr. 68 din 16 aprilie 1937 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul

civil nr. 1797/1936, invocată ca titlu.

Prin această hotărâre

judecătorească, s-a dispus partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma

defunctului A.Ș., prin împărțirea averii succesorale în 360 părți egale, ce au

fost atribuite copartajanților.

Urmare a acestei

hotărâri s-a creat o stare de proprietate între cumpărătorul de drepturi

succesorale, L.N., și o parte dintre moștenitorii defunctului. Prin decizia

respectivă, s-a statuat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Cpt.

A.Ș. se compune din "întinderea de peste 50 ha cu toate construcțiile,

drumurile etc. situate în Constanța, numite "Parcul B.T." și s-a

ordonat ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale și împărțirea lor

în 360 părți egale, din care 249,6/360 părți s-au atribuit cumpărătorului de

drepturi succesorale, L.N. Această hotărâre nu a fost urmată de partajarea, în

natură, a averii succesorale, prin formarea și atribuirea loturilor,

corespunzător părților deținute de fiecare coindivizar și nu s-a procedat la

intabularea (transcrierea) fiecărui lot pe numele vreunui proprietar

individual.

Reclamanții au

invocat și un proces-verbal încheiat în data 05 septembrie 1943, în Dosarul nr.

2885/1940 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare, care se referă la

coindivizarii moștenitori, cu cote ideale stabilite prin Decizia civilă nr. 68

din 18 aprilie 1937 a Curții de Apel Constanța.

Acest înscris,

invocat de reclamanți ca dovadă a titlului de proprietate, are valoarea unei

cereri declarative între coindivizari, pentru înscrierea în cartea funciară.

Procesului-verbal nu

i se poate recunoaște decât caracterul declarativ, și nu constitutiv de

drepturi, față de cadrul normativ existent la data emiterii sale, întrucât

cărțile funciare provizorii, în vederea realizării unui sistem unic și unitar

de carte funciară pe întreaga țară, nu au fost transformate în cărți funciare

propriu-zise.

Cererile declarative

din procesul-verbal nu garantează existența sau valabilitatea dreptului de

proprietate.

Prin urmare,

reclamanții moștenitori ai ing. L.N., cumpărător al unor drepturi succesorale

de la moștenitorii defunctului A.Ș., nu au făcut dovada atribuirii bunului în

litigiu în proprietatea autorului lor, iar actele prezentate nu fac dovada

dreptului de proprietate, care sa fie opus pârâților (terți).

- Recurenții susțin

și aplicarea greșită a legii, în ce privește forța probantă a actelor juridice,

opuse reclamanților, dobândite de pârâți cu bună credință, cu titlu oneros și

cu îndeplinirea formelor de publicitate imobiliară, în conformitate cu art. 712

C. proc. civ. Ca atare, sancțiunea inopozabilității juridice și a

ineficacității, în succesiunea transmiterii terenului în suprafață de 405 mp, a

fost reținută de instanță cu aplicarea greșită a legii.

Pârâții au dovedit că

toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate de antecesorii lor au fost

supuse operațiunilor de publicitate, conform art. 1295 C. civ., art. 710 - 720

C. proc. civ. și Legii nr. 7/1996.

Prin transcrierea

actelor s-a realizat publicitatea imobiliară necesară pentru a determina o

ordine de preferință între persoanele care dobândesc drepturi asupra aceluiași

imobil, cu prioritate pentru cel care și-a înscris actul, făcându-l opozabil.

Sancțiunea

neîndeplinirii formalităților de transcriere, potrivit art. 712 C. proc. civ.,

este inopozabilitatea actului, care nu poate fi reținută în cauză, deoarece

dreptul de proprietate al SC H.S. SRL este opozabil erga omnes și este dobândit

cu bună-credință.

Aspectul pur

speculativ invocat de reclamanți, cu privire la numărul lotului, în succesiunea

transmiterii dreptului de proprietate prin actele juridice de

vânzare-cumpărare, însușit de instanță, nu este dovedit.

În evidențele Serviciului

Patrimoniu, ale Administrației Financiare și Serviciul Public Impozite și Taxe

nu este înregistrată proprietatea L.N. sau a moștenitorilor acestuia, nu există

o lotizare a parcelei C.-Ș., iar în registrele manuale vechi sunt înscrise

unele terenuri pe numele moștenitorilor defunctului Cpt. A.Ș., care nu sunt

parcelate.

Pentru strada T., nr.

30, sunt înscriși L.I., ca proprietar cu suprafața de 405 mp, transmisă

cumpărătorilor D.P. și A. și SC H.S. SRL, conform actelor juridice de

vânzare-cumpărare și respectiv pârâților B.G. și D., în baza actului de

vânzare-cumpărare din 31 martie 2009.

Imobilul din strada

T., nr. 30, spre mare, proprietatea SC H.S. SRL și a pârâților B.G. și D. a

făcut obiectul dosarului civil nr. 856/118/2006, având ca obiect acțiunea în

revendicare formulată de reclamanții și intervenienții din prezenta cauză

pentru suprafața de 1507,40 mp din parcelarea inițială, la origine, a loturilor

40, 41 și 42, dobândite de A.Ș. de la G.C., acțiune respinsă de Curtea de Apel

Constanța, prin Decizia civilă nr. 379 din 27 septembrie 2011, cu putere de

lucru judecat în ce privește proprietatea pârâților și buna credință a

acestora.

- Recurenții invocă

nelegalitatea hotărârii și în ceea ce privește compararea titlurilor care

provin de la autorul comun, G.C., respectiv A.Ș.

Reclamanții exhibă,

ca titlu, Decizia civilă nr. 68 din 16 aprilie 1937 pentru atribuirea părților

din moștenirea defunctului A.Ș. cumpărătorului de drepturi succesorale, L.N.

Această hotărâre

judecătorească nu a fost urmată de partajarea, în natură, a averii succesorale,

prin formarea și atribuirea loturilor, corespunzător părților deținute de

fiecare coindivizar, nu s-a procedat la intabularea fiecărui lot pe numele

vreunui proprietar individual.

În ce privește pe

pârâți, autorul acestora a fost G.C., A.Ș., toate actele juridice de

vânzare-cumpărare, în succesiunea transmiterii dreptului de vânzare, cu titlu

oneros, au fost supuse publicității imobiliare pe numele fiecărui proprietar,

și anume: A.M., H.L., L.I., D.P. și A., SC H.S. SRL.

În această situație,

pârâții au câștig de cauză, fiind cei care au îndeplinit cerințele de

publicitate imobiliară, făcând, astfel, opozabil dreptul lor.

Niciunul dintre

reclamanți nu și-a înscris titlul, astfel că este preferabil titlul pârâților.

Sub acest aspect,

hotărârea instanței este nelegală, acordând preferabilitate titlului

reclamanților.

Pe de altă parte,

instanța a ignorat problema esențială a împrejurărilor în care reclamanții

pretind că au fost deposedați.

În răspunsul la

întâmpinarea pârâtei SC H.S. SRL, depus la termenul din 17 ianuarie 2000,

reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat de stat prin Decretul de

expropriere nr. 102/1950.

Această susținere

este confirmată în dosarul cauzei (faza recursului), în cererea de revizuire la

Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 2286/36/2007, cu adresa

Primăriei municipiului Constanța nr. R 4074 din 27 ianuarie 2007, din care

rezultă că reclamanții au notificat, în baza Legii nr. 10/2001, unitatea

deținătoare, pentru acordarea măsurilor reparatorii.

Preluarea abuzivă a

imobilului de către stat a fost invocată de reclamanți și în acțiunea în

revendicare soluționată prin Decizia civilă nr. 379/C din 27 septembrie 2011 a

Curții de Apel Constanța.

Or, în această

situație, terenul fiind preluat abuziv de stat, acțiunea în revendicare este

paralizată prin opunerea titlului subdobânditorilor de bună-credință.

- Recurenții invocă

nelegalitatea hotărârii pentru aplicarea principiului ineficienței juridice a

actelor de vânzare-cumpărare analizate în cauză, prin depășirea limitei

învestirii, cu o motivare confuză și străină de natura cauzei, având în vedere

și împrejurarea că actele juridice de vânzare-cumpărare nu au fost anulate,

fiecare contract are configurația juridică de acte independente, de sine

stătătoare, care nu se află în raport de subsecvență și care, prin îndeplinirea

publicității imobiliare, sunt opozabile erga omnes.

- Critică decizia și

pentru înlăturarea principiului bunei credințe a pârâților B.G. și D. și

reținerea ineficienței juridice a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 380 din 31 martie 2009, dreptul dobândit prin acest act fiind intabulat în

temeiul Legii nr. 7/1996.

Potrivit art. 31 din

Legea nr. 7/1996, dobânditorul este considerat de bună credință dacă, la data

înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu era notată

nicio acțiune prin care să se conteste cuprinsul cărții funciare.

La înscrierea

dreptului pârâților nu era notată nicio interdicție de înstrăinare sau alt

impediment, iar vânzătorul s-a legitimat ca proprietar anterior, cu aparență

deplină de proprietate.

- Recurenții susțin

și imposibilitatea legală de restituire a imobilului în litigiu, situație

ignorată de instanță.

Din documentația

cadastrală depusă la instanță, respectiv extras de carte funciară, plan

amplasament și delimitare, încheierea de intabulare, rezultă că imobilul cu

numărul cadastral 103042, teren intravilan în suprafață de 413 mp, cu suprafață

de 405 mp (din acte), situat în strada T., nr. 30, are construcție - subsol

două nivele subterane, autorizate și edificate de SC H.S. SRL înainte de

introducerea acțiunii formulate de reclamanți.

Din planul de

amplasament rezultă că cele două nivele subterane (arie construită 143,07 mp și

arie desfășurată 230,13 mp) sunt realizate ca extindere a clădirii de locuit

aflată pe terenul proprietatea B., în suprafață de 600 mp (S+P+1E), cu clădire

subsol, construcție autorizată și formează o singură clădire, un tot unitar.

Racordurile de

alimentare c