Decizia nr. 267/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 469/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A.A.S. împotriva Încheierii din 5 martie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă pronunțată în dosarul nr. 469/2002. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O., lipsind recurentul-reclamant precum și intimata-pârâtă S.C.”A.”SA. Procedura completă. Consilier juridic O.O. solicită respingerea recursului arătând că, în opinia sa, instanța a procedat corect suspendând judecata. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății, întrucât se formulase cerere de amânare a judecății pentru lipsă de apărare.

CURTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.A.S.a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și S.C.”A.”SA solicitând să se constate că în contractul de vânzare-cumpărare nr.2391/29 ianuarie 1997 încheiat cu pârâtele s-a inserat greșit că apartamentul cumpărat situat în București, str. Logofăt Luca Stroici nr. 47, sc. A, etaj 2, apartament 5, sector II în suprafață de 49,07 m.p. reprezintă o cotă indiviză de 6,95% din totalul imobilului când această cotă este în realitate de 44%, iar mențiunea de 6,95% reprezintă cota indiviză aferentă aflată în indiviziune forțată și perpetuă din întreaga clădire. De asemenea, a cerut ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul 5 de la adresa din București, str. Logofăt Luca Stroici nr. 47 A, SC.

A, etaj 2, sector 2 prin atribuirea lui reclamantului cu plata unei sulte către pârâte. Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.5898/23 mai 2001 a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și excepția autorității de lucru judecat în ce privește al doilea capăt de cerere. Totodată, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant. Tribunalul București, secția a III – a civilă, prin decizia civilă nr.3201 A/9 noiembrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de A.A.S.împotriva sentinței civile nr. 5898/23 mai 2001 a Judecătoriei Sectorului II București. În contra acestei decizii a declarat recurs A.A.S.invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ..

Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă prin încheierea din 5 martie 2002 a respins ca neîntemeiată cererea recurentului-reclamant de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. În baza art. 242 pct. 2 din C.proc.civ.. aceeași instanță a suspendat judecarea recursului declarat de A.A.S.împotriva deciziei civile nr. 3201 A/9 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a III – a civilă, constatând lipsa nejustificată a părților, față de împrejurarea că acestea nu au solicitat judecata pricinii în lipsă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A.A.S.susținând în esență că instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii sale de amânare a judecării recursului pentru lipsă de apărare, că prin soluția dată l-a prejudiciat cu atât mai mult cu cât își îndeplinise obligația de timbrare și că lipsa fondurilor necesare l-a împiedicat să-și angajeze un apărător și să se prezinte la primul termen de judecată pentru a-și susține recursul.

Recursul este fondat. Potrivit art. 242 pct. 2 C.proc.civ.., instanța este obligată să suspende judecata dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă deoarece dispoziția legală menționată este imperativă și nu facultativă, iar neprezentarea părților legal citate se consideră ca o voință prezumată a lor că doresc ca judecata pricinii să fie suspendată. În speță, deși recurentul-reclamant A.A.S.a lipsit la termenul din 5 martie 2002 nu se poate prezuma că acesta a dorit suspendarea judecării recursului ce l-a declarat. În adevăr, printr-o petiție depusă la dosar la 25 februarie 2002 recurentul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător pentru susținerea recursului, achitând totodată taxa de timbru.

Instanța i-a respins cererea fără nici o motivare, invocând dispozițiile art. 156 C.proc.civ.. Or, potrivit art. 156 C.proc.civ.. instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată. Din examinarea circumstanțelor cauzei rezultă că recurentul a primit citația la 13 februarie 2002 pentru termenul din 5 martie 2002, deci cu cca. 15 zile libere, înainte de termenul de judecată, și-a motivat calea de atac și a achitat taxa judiciară de timbru (f. 3, 7 și 9 dos. nr.469/2002). Astfel fiind, cererea de amânare pentru angajarea unui apărător nu avea ca scop tergiversarea judecății și nu putea fi apreciată ca un abuz de drept procesual de natură a conduce la respingerea ei.

Dimpotrivă, din cele expuse rezultă că recurentul-reclamant și-a exercitat drepturile procesuale cu bună-credință și prin urmare instanța trebuia să-i analizeze cererea în acest context. Din această perspectivă, măsura instanței de respingere a cererii de amânare a judecății recursului, pe lângă faptul că este nemotivată, apare și ca o încălcare a dreptului de apărare și prin urmare este nelegală. Ca atare și soluția de suspendare a judecării recursului în temeiul art. 242 pct. 2 C.proc.civ.., este greșită. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa încheierea atacată și a trimite cauza aceleiași curți de apel pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul A.A.S.împotriva încheierii pronunțate la 5 martie 2002 de Curtea de Apel București – Secția civilă în dosarul nr.469/2002 pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.