ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 267/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul

A.A.S.  împotriva Încheierii din 5 martie 2002   a Curții de Apel București –

Secția a IV-a Civilă pronunțată în dosarul nr. 469/2002.

La apelul

nominal   s-a prezentat intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului

București prin consilier juridic O.O., lipsind recurentul-reclamant precum și intimata-pârâtă

S.C.”A.”SA.

Procedura

completă.

Consilier

juridic O.O. solicită respingerea recursului arătând că, în opinia sa, instanța

a procedat corect suspendând judecata.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii

recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății,

întrucât se formulase cerere de amânare a judecății pentru lipsă de apărare.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.A.S.a chemat

în judecată Consiliul General al Municipiului București și S.C.”A.”SA

solicitând să se constate că în contractul de vânzare-cumpărare nr.2391/29

ianuarie 1997 încheiat cu pârâtele  s-a inserat greșit că apartamentul cumpărat

situat în București, str. Logofăt Luca Stroici nr. 47, sc. A, etaj 2,

apartament 5, sector II în suprafață de 49,07 m.p. reprezintă o cotă indiviză

de 6,95% din totalul imobilului când această cotă este în realitate de 44%, iar

mențiunea de 6,95% reprezintă cota indiviză aferentă aflată în indiviziune

forțată și perpetuă din întreaga clădire.

De asemenea, a

cerut ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul 5 de la adresa din

București, str. Logofăt Luca Stroici nr. 47 A, SC. A, etaj 2, sector 2 prin

atribuirea lui reclamantului cu plata unei sulte către pârâte.

Judecătoria

Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.5898/23 mai 2001 a admis

excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și excepția autorității de

lucru judecat în ce privește al doilea capăt de cerere. Totodată, a respins ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant.

Tribunalul

București, secția a III – a civilă, prin decizia civilă nr.3201 A/9 noiembrie

2001 a respins ca nefondat apelul declarat de A.A.S.împotriva sentinței civile

nr. 5898/23 mai 2001 a Judecătoriei Sectorului II București.

În contra

acestei decizii a declarat recurs A.A.S.invocând motivele de casare prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ..

Curtea de Apel

București, secția a IV – a civilă prin încheierea din 5 martie 2002 a respins

ca neîntemeiată cererea recurentului-reclamant de amânare a cauzei pentru lipsă

de apărare.

În baza art.

242 pct. 2 din C.proc.civ.. aceeași instanță a suspendat judecarea recursului

declarat de A.A.S.împotriva deciziei civile nr. 3201 A/9 noiembrie 2001 a

Tribunalului București, secția a III – a civilă, constatând lipsa nejustificată

a părților, față de împrejurarea că acestea nu au solicitat judecata pricinii

în lipsă.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs A.A.S.susținând în esență că instanța nu a

motivat soluția de respingere a cererii sale de amânare a judecării recursului

pentru lipsă de apărare, că prin soluția dată l-a prejudiciat cu atât mai mult

cu cât își îndeplinise obligația de timbrare și că lipsa fondurilor necesare

l-a împiedicat să-și angajeze un apărător și să se prezinte la primul termen de

judecată pentru a-și susține recursul.

Recursul este

fondat.

Potrivit art.

242 pct. 2 C.proc.civ.., instanța este obligată să suspende judecata dacă nici

una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea

în lipsă deoarece dispoziția legală menționată este imperativă și nu

facultativă, iar neprezentarea părților legal citate se consideră ca o voință

prezumată a lor că doresc ca judecata pricinii să fie suspendată.

În speță, deși

recurentul-reclamant A.A.S.a lipsit la termenul din 5 martie 2002 nu se poate

prezuma că acesta a dorit suspendarea judecării recursului ce l-a declarat.

În adevăr,

printr-o petiție depusă la dosar la 25 februarie 2002 recurentul a solicitat

acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător pentru

susținerea recursului, achitând totodată taxa de timbru.

Instanța i-a

respins cererea fără nici o motivare, invocând dispozițiile art. 156 C.proc.civ..

Or, potrivit

art. 156 C.proc.civ.. instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de

apărare temeinic motivată.

Din examinarea

circumstanțelor cauzei rezultă că recurentul a primit citația la 13 februarie

2002 pentru termenul din 5 martie 2002, deci cu cca. 15 zile libere, înainte de

termenul de judecată, și-a motivat calea de atac și a achitat taxa judiciară de

timbru (f. 3, 7 și 9 dos. nr.469/2002).

Astfel fiind,

cererea de amânare pentru angajarea unui apărător nu avea ca scop tergiversarea

judecății și nu putea fi apreciată ca un abuz de drept procesual de natură a

conduce la respingerea ei.

Dimpotrivă,

din cele expuse rezultă că recurentul-reclamant și-a exercitat drepturile

procesuale cu bună-credință și prin urmare instanța trebuia să-i analizeze

cererea în acest context.

Din această

perspectivă, măsura instanței de respingere a cererii de amânare a judecății

recursului, pe lângă faptul că este nemotivată, apare și ca o încălcare a

dreptului de apărare și prin urmare este nelegală.

Ca atare și

soluția de suspendare a judecării recursului în temeiul art. 242 pct. 2

C.proc.civ.., este greșită.

Față de cele

ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa încheierea atacată și a trimite

cauza aceleiași curți de apel pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamantul A.A.S.împotriva încheierii pronunțate la 5 martie 2002

de Curtea de Apel București – Secția civilă în dosarul nr.469/2002 pe care o

casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  29 ianuarie   2003.