ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4028/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4028/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința recurată,
sentința civilă nr. 556, pronunțată în dosarul nr. 157/2003, format ca urmare a
declinării competenței de către Tribunalul București, secția de conflicte și
litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 401, pronunțată la data de 27
noiembrie 2002 în dosarul nr. 538/LM/2002, Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de
reclamantul D.C., care a cerut anularea deciziei nr. 1156 din 10 septembrie
2002, emisă de Directorul general al fostei Direcții Generale a Vămilor,
actualmente Autoritatea Națională a Vămilor, prin care i s-a desfăcut
disciplinar contractul de muncă.
Pentru a pronunța această soluție,
curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul, având funcția de inspector
vamal în cadrul Serviciului de Supraveghere Vamală și Luptă împotriva Fraudelor
Vamale din Direcția Regională Interjudețeană Vamală București, la data de 24
august 2002 a comis o abatere disciplinară gravă, în sensul că s-a deplasat
într-o acțiune de control la Biroul Vamal Ostrov, județul Giurgiu, fără a avea
ordin de control aprobat de șeful ierarhic și nu a întocmit procesul-verbal
pentru controlul mijloacelor de transport la care a participat. A mai reținut
că faptele respective le-a comis împreună cu colegul său A.C., deplasându-se cu
autoturismul de serviciu de la sediul Direcției Regionale Interjudețene Vamale
București. la Biroul Vamal Ostrov, județul Giurgiu.
Împotriva acestei soluții a formulat
recurs reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o
hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și art. 304
1
C. proc. civ., pentru motive vizând nelegalitatea și netemeinicia:
În mod greșit instanța de fond
și-a întemeiat soluția pe dispozițiile O.G. nr. 16/1998, deși el devenise
funcționar public începând cu data de 14 decembrie 2000, astfel că îi erau
aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, în care nu se regăsește sancțiunea
desfacerii disciplinare a contractului de muncă;
În mod greșit a reținut instanța
de fond că decizia de desfacere a contractului de muncă ar fi legală și
temeinică, din moment ce nu a reținut că deplasarea la Biroul Vamal Ostrov a
fost executată în baza programării făcute de șeful ierarhic direct, iar
sancțiunea aplicată este o măsură extremă care nu a ținut seama de activitatea
sa anterioară foarte bună;
În mod greșit instanța de fond nu
a constatat nelegalitatea sancțiunii aplicate, deoarece pentru abaterea
respectivă fusese anterior sancționat, cu trecerea din funcția de inspector
vamal, în funcția de dispecer;
Instanța de fond nu a ținut seama
că el intrase în concediul legal de odihnă la data de 10 septembrie 2002, iar
decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă la aceeași dată,
fiind lovită astfel de nulitate;
În mod greșit instanța de fond a
reținut că el și-ar fi recunoscut faptele imputate.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză
instanța de fond a reținut în mod judicios că recurentul-reclamant, inspector
vamal în cadrul S.S.V.L.F.V. din Direcția Regională Interjudețeană Vamală
București, s-a deplasat în ziua de sâmbătă – 24 august 2002, împreună cu
colegul său A.C., cu autoturismul de serviciu, la Biroul Vamal Ostrov, județul
Giurgiu, unde au executat activități de control asupra mijloacelor de transport
pe o durată de cca o oră și jumătate, până în momentul în care au fost chemați
telefonic de șeful Direcției Regionale Interjudețene Vamale București.
Potrivit art. 12 din Normele tehnice
privind realizarea supravegherii și controlului ulterior, aprobate prin decizia
nr. 633 din 14 martie 2001, emisă de directorul general al Direcției Generale a
Vămilor (M. Of. nr. 150/27.06.2001), acțiunile ordinare de supraveghere vamală
și control vamal ulterior se desfășoară pe baza ordinului de control/misiune,
aprobat de conducerea Direcției de Supraveghere Vamală și Luptă împotriva
Fraudelor Vamale sau de Directorul Direcției regionale vamale interjudețene,
iar acțiunile extraordinare (operative), pe bază de ordin de control/misiune,
aprobate de șeful serviciului supraveghere vamală și luptă împotriva fraudelor
vamale (model prezentat în Anexa nr. 1) sau, în cazuri temeinic justificate, pe
baza legitimației de control.
Deci, așa cum rezultă din modelul
prezentat în Anexa 1 la Normele tehnice, rezultă că ordinul de control/misiune
este dat întotdeauna în formă scrisă de către persoana autorizată.
Este necontestat că
recurentul-reclamant și colegul său s-au deplasat în ziua de 24 august 2002 și
au intrat într-o acțiune de control vamal la Biroul Vamal Ostrov, fără a avea
un astfel de ordin scris, care să emane de la persoana autorizată: șeful
Direcției Regionale Interjudețene Vamale București sau șeful S.S.V.L.F.V. din
cadrul Direcției Regionale Interjudețene Vamale București.
În ceea ce privește motivele de
recurs, care vizează legalitatea soluției atacate, rezultă că sunt
neîntemeiate.
Astfel, în mod corect instanța de
fond și-a raportat soluția și considerentele acesteia, la prevederile O.G. nr.
16/1998 privind Statutul personalului vamal, deoarece, potrivit prevederilor
art. 5 din Statutul funcționarilor publici, dispozițiile Legii nr. 188/1999 se
aplică și funcționarilor publici, care au statute proprii aprobate prin legi
speciale, în măsura în care acestea nu dispun altfel.
Or, în materia sancțiunilor disciplinare,
dispozițiile O.G. nr. 16/1998 diferă de cele ale Legii nr. 188/1999, astfel că,
în mod corect, au fost considerate ca fiind incidente în cauza de față.
În ceea ce privește data la care a
fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă, este adevărat că
decizia nr. 1156 din 10 septembrie 2002 a fost emisă la aceiași dată la care
recurentului-reclamant i se aprobase să intre în concediul legal de odihnă, dar
această împrejurare nu are nici o semnificație juridică.
Astfel, potrivit prevederilor art.
146 C. muncii, în vigoare la data respectivă, contractul persoanei încadrate în
muncă nu poate fi desfăcut din inițiativa unității, în timpul incapacității
temporare de muncă în care primește ajutoare de asigurări sociale, în caz de
graviditate, în timpul concediului de maternitate și în perioada de alăptare,
în perioada cât îngrijește copilul bolnav în vârstă de până la 3 ani, precum și
în timpul cât soțul satisface stagiul militar, or, recurentul-reclamant nu s-a
aflat în nici una dintre aceste situații.
În ceea ce privește susținerea că
măsura desfacerii contractului de muncă este o dublă sancțiune, pentru aceiași
abatere comisă la data de 24 august 2002, este neîntemeiată, deoarece
repartizarea recurentului-reclamant în activitatea de dispecerat a serviciului
a reprezentat o repartizare de noi atribuții, funcția de dispecer neexistând în
statul de funcții, iar fișa postului său prevedea că urma să execute și alte
sarcini stabilite de conducerea direcției.
Astfel fiind, stabilirea în sarcina
recurentului-reclamant a unor atribuții specifice activității de dispecerat, nu
reprezintă o retrogradare în funcție, motiv pentru care desfacerea disciplinară
a contractului de muncă nu constituie o a doua sancțiune pentru aceiași abatere
disciplinară, ci reprezintă sancțiunea pentru abaterea respectivă, aplicată în
urma cercetării administrative efectuate.
În ceea ce privește motivele de
recurs care vizează temeinicia soluției atacate, rezultă că și acestea sunt
neîntemeiate (motivele nr. 2 și nr. 5).
Astfel, în raport cu situația de
fapt reținută, în mod corect de instanța de fond și cu prevederile Normelor
tehnice, citate mai sus, împrejurarea că șeful serviciului S.S.V.L.F.V. a
declarat că în ziua precedentă i-ar fi programat verbal pentru data de 24 august
2002, pentru cazul în care ar fi fost necesar să se deplaseze într-o acțiune de
supraveghere și control a mijloacelor de transport, nu este în măsură să
schimbe sau să atenueze caracterul abaterii disciplinare comise de cei doi
inspectori vamali.
În mod judicios a reținut instanța
de fond, că deplasarea celor doi inspectori vamali la Biroul Vamal Ostrov și
intrarea lor într-o acțiune de control neordonată/neaprobată printr-un ordin de
control/misiune, în scris, reprezintă o abatere disciplinară gravă, care
justifică pe deplin sancțiunea aplicată.
Susținerea subsidiară a
recurentului-reclamant, cum că, în cazuri temeinic justificate, putea intra în
acțiuni de control/ misiune doar pe baza legitimației de control, este reală,
în sensul că Normele tehnice, art.12, ultima teză, prevăd această posibilitate,
dar acestea sunt inaplicabile în cauză, neexistând dovezi că
recurentul-reclamant și colegul său s-ar fi aflat într-un caz temeinic
justificat, cu atât mai puțin, cu cât nu a fost încheiat nici un act de control
care să ateste o astfel de situație.
Mai mult, așa cum rezultă din
probele aflate la dosarul cauzei, în ziua de 24 august 2002, la Biroul Vamal
Ostrov se deplasaseră alți doi inspectori vamali din cadrul Direcției Generale
a Vămilor, în baza unui ordin de misiune/control, pentru efectuarea unui
control ulterior și care au sesizat prezența neregulamentară a
recurentului-reclamant și a colegului său.
În concluzie, pentru considerentele
de mai sus, recursul urmează să fie respins ca nefondat, soluția instanței de
fond și actul administrativ atacat fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.C.
împotriva sentinței civile nr. 556 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 noiembrie 2003.