ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 75/2004

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova împotriva sentinței civile nr.9 din 31 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova reprezentată de consilierul juridic B.E.; intimații-reclamanți- B.I., D.M. și Serviciul Public de Alimentare cu Apă, Canal, Administrare Fond Locativ Comarnic, județul Prahova, actual – Administrația Domeniului Public și Privat Comarnic, toți intimații fiind reprezentați de avocatul D.R. Procedura completă. Reprezentanta Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Prahova a susținut și dezvoltat motivele de recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și al menținerii actelor administrative ca legale și temeinice.

Avocatul D.R. a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate iar pe fond de respingere a acțiunii formulată de reclamantă. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții B.I. și D.M. în nume propriu și ca reprezentanți ai Serviciului public de alimentare cu apă, canal, administrare fond locativ Comarnic au formulat acțiune înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, solicitând ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova să se anuleze în parte Decizia nr.1 din 28 mai 2002 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice, și a procesului verbal de audit din 10 aprilie 2002, acte administrative prin care au fost obligați la ocuparea unui pretins prejudiciu care nu este real și cert.

In motivarea acțiunii reclamanții au susținut că dacă există prejudiciu, acesta trebuie recuperat de la persoanele care cu vinovăție și în legătură cu munca lor îl puteau produce, respectiv casierele unității, sau că unele sume nu intrau sub controlul lor financiar direct pentru a decide, iar unele sume reținute ca prejudicii erau recuperate. Astfel au precizat că nefiind îndeplinite cerințele răspunderii materiale, organele de audit financiar în mod nelegal au stabilit un prejudiciu inexistent.

Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.9 din 31 ianuarie 2003, admite acțiunea reclamanților formulată în nume propriu cât și al Serviciului Public de Alimentare cu Apa, Canal, Administrare fond Locativ Comarnic, în contradictoriu cu pârâta DGFP Prahova și a anulat în parte Decizia nr.1/2002 și procesul verbal de audit nr.13916 din 10 aprilie 2002 exonerând pe reclamanți de plata sumelor de câte 11.256.886 lei minus în gestiune; câte 6.463.471 lei diferențe neîncasate la cele 3 facturi ce priveau liceul „Simion Stolnicu” și de câte 4.343.516 lei penalități aferente, precum și de câte 405.628 lei contravaloarea carburant.

Instanța de fond a reținut că prejudiciile constatate prin procesul-verbal de audit din 10 aprilie 2002, reținute în parte urmare contestației reclamanților și prin Decizia nr.1/2002 a pârâtei nu sunt certe și reale, astfel că nu există temei legal pentru obligarea reclamanților în ceea ce îi privește. Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova susținând în esență că instanța de fond prin interpretarea eronată și aplicarea greșită a legii a pronunțat sentința nr.9/2002, cu referire la dispozițiile art.14 alin.5 din OG nr.119/1999 ce ar atrage răspunderea solidară a reclamanților și a art.6 alin.2 din Legea nr.82/1991, republicată. Examinând criticele formulate cât și hotărârea criticată, recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce se vor expune.

Reclamanții au contestat procesul-verbal din 10 aprilie 2002 încheiat de echipe de auditori din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova și Decizia nr.1/2002 a D.G.F.P. Prahova, susținând că în calitate de director și respectiv contabil, nu au răspundere materială pentru un prejudiciu stabilit în cote părți de organul de control, acest prejudiciu nefiind real și cert. Se reține că perioada verificată a fost 1997-2001 fiind constatat un minus în gestiune de 25.360.971 lei și penalități aferente de 29.067.180 lei taxe comunale, creanțe stornate nelegal în sumă de 9.583.425 și penalități de 4.343.516 lei; 4.800.000 lei și o altă sumă de 4.411.055 lei diferențe de încasat de la Liceul „Simion Stolnicu”, alte sume de 952.212 lei și penalități pentru carburant nejustificat și 13.709.810 lei cu 1.432.579 lei penalități reprezentând depășiri sume alocate pentru convorbiri telefonice.

Curtea de Casație constată că în mod judicios prin analiza efectuată evidenței contabile, coroborate cu actele cauzei și concluziile expertizei, instanța de fond a reținut că în mod eronat organele financiare au stabilit existența unor prejudicii. Prin expertiza întocmită în cauză, dar și prin suplimentul de expertiză în care s-a răspuns punctual obiecțiunilor indicate de pârâtă, s-a demonstrat că în cauză nu există prejudiciu cert și real. In raport de aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat, sentința nr.9/2002 fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova împotriva sentinței civile nr.9 din 31 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești-Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.