ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3778/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 ianuarie 2003, S.M. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 1096/2002, respectiv a poziției nr. 8 din anexa 1 care se referă la Centrul Metodologic de Reumatologie Prof. Dr. I. Stoia, situat în București, ca nelegală. De asemenea, a cerut suspendarea actului administrativ atacat, în ceea ce privește imobilul menționat mai sus, până la soluționarea cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara acelui bun imobil, potrivit sentinței civile nr. 6440/1996 a Judecătoriei sectorului 2 București, rectificată prin încheierea din 15 decembrie 1998. Hotărârea, rămasă irevocabilă, a fost pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc.

Cu toate acestea, prin actul administrativ supus controlului jurisdicțional, autoritatea publică emitentă a aprobat trecerea mai multor imobile, inclusiv a celui moștenit de ea de la defunctul M.N., din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății, Familiei, în domeniul public al municipiului București și în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București. Procedând în modul arătat, pârâtul i-a produs o gravă vătămare a dreptului de proprietate, recunoscut și ocrotit de Constituția României și legile în vigoare. Prin sentința civilă nr. 339 din 18 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat hotărârea guvernamentală în limitele precizate de reclamantă.

Totodată, a luat act de declarația acesteia că nu solicită cheltuieli de judecată. Instanța a reținut că o atare soluție se impune în condițiile în care reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, drept vătămat, însă, prin actul administrativ atacat. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Guvernul României. Recurentul a susținut că în mod eronat curtea de apel a admis acțiunea, deoarece în imobilul situat în București, își desfășoară activitatea Centrul Metodologic de Reumatologie Prof. Dr. I. Stoia. Fiind vorba de o unitate sanitară de interes public, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fostul proprietar poate beneficia doar de măsura reparatorie prin echivalent, iar nu de retrocedarea în natură a imobilului.

Critica este neîntemeiată. Așa cum a reținut prima instanță, prin sentința civilă nr. 6440 din 25 iulie 1996, rectificată prin încheierea din 15 decembrie 1998, Judecătoria sectorului 2 București a admis acțiunea introdusă de reclamantul M.N. împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului București și Ministerul Sănătății. Pe cale de consecință a obligat Consiliul Local să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie și folosință, imobilul situat în București. După decesul acestuia, reclamanta S.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, în calitate de fiică a defunctului M.N.. Prin dispoziția nr. 1725 din 4 decembrie 1996, Primarul general a dispus restituirea în proprietatea autorului reclamantei, a bunului imobil, iar prin procesele-verbale din 15 iulie 1996 și respectiv 22 iunie 1999, executorul judecătoresc a confirmat punerea în posesie a persoanelor îndreptățite la retrocedarea imobilului.

Rezultă, așadar că la data emiterii H.G. nr. 1096/2000, dreptul de proprietate asupra imobilului nu mai era litigios și că numai cu nesocotirea dreptului reclamantei, stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, anterioară, pârâtul a aprobat trecerea bunului – construcție și terenul aferent, din domeniul privat al statului, în domeniul public al municipiului București. În raport de această constatare, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurent sunt inaplicabile în cauză. Semnificativ rămâne și faptul că, urmare a recursului administrativ exercitat de reclamanta S.M., prin adresa nr. 3241/I.F./1316/D.G.R.I. din 7.01.2003, Ministerul Administrației Publice a propus Secretariatului General al Guvernului, abrogarea poziției nr. 8, având datele de identificare în anexa 20 din H.G.

nr. 1096/2002. Propunerea are, indiscutabil, natura unui act oficial al autorității administrației centrale de specialitate prin care se recunoaște, formal, nesocotirea dreptului subiectiv al reclamantei și justețea pretenției sale. Având în vedere aceste considerente și inexistența unor motive de casare, de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 339 din 18 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2003.